Copilăria nu e întotdeauna frumoasă, inocentă și lipsită de griji. Poate doar când o idealizezi și te raportezi la ea înr-un mod care o îndepărtează de realitate. Poate fi dură, complicată, contradictorie, poate fi stranie, crudă, uneori violentă, cu traume, poate avea lucruri greu de înțeles sau uitate atunci când crești. Sau poate fi un joc. Am căutat printre autorii români contemporani acele cărți despre copilărie un pic altfel decât ne-am aștepta și vă propunem zece titluri a căror lectură este menită să vă dea de gândit.
Fata din casa vagon, de Ana Maria Sandu
Puține sunt cărțile care au forța Fetei din casa vagon. Iar forța asta viscerală a ei vine în primul rând din cum e construită, cu atenție la detalii, sofisticat și, în același timp, simplu, tăind în carne vie. Ana Maria Sandu scrie fără menajamente, spune lucrurile cele mai grele și dureroase, complicate și cele mai sensibile, la limita dintre fantasmă și realitate. Avem copilăria Ilenei și apoi, în paralel, copilăria Inei, fata sa, într-o carte al cărei final îți răstoarnă tot constructul de până atunci și-ți dă o altă cheie, complet surprinzătoare, de lectură.
Muzici și faze, de Ovidiu Verdeș
Citind-o, nu-ți dai seama de ce cartea asta a putut stârni atâtea controverse. Pasiuni da, e una dintre cele mai vii, mai “pe bune” și mai spumoase cărți ale copilăriei, cu un aer de firesc atât de pregnant care te face să fii parte din gașca lui Tinuț și s-o arzi cu băieții prin cartier. Includerea ei în manual și limbajul “licențios” (ooo, da, puștii vorbesc foarte frumos și cuminte în general, să ne scandalizăm la două înjurături inocente) a generat la vremea respectivă o discuție cel puțin absurdă. Dar, dincolo de ea, cartea, prin limbajul ei alert și personajele cu care te împrietenești instant, e una dintre cele mai simpatice lecturi.
Cum mi-am petrecut vacanța de vară, de T.O. Bobe
T.O. Bobe face aici o adevărată demonstrație de forță stilistică. Cum sugerează și titlul, cartea este scrisă, în totalitate, din perspectiva unui copil de clasa a patra, Luca, cu limbajul unui copil și sub forma unei uriașe compuneri de școală. E un mix amețitor între întâmplări aparent reale și lucruri născocite de imaginația încâlcită a copilului, în care te pierzi, cu multe lucruri lăsate în suspensie. Și tocmai asta e fascinant la cartea asta, că ești în mintea unui copil, că are o altă logică decât cea a ta, de cititor, și că, în ambiguitatea ei, e foarte credibilă.
Băiuțeii, de Matei Florian și Filip Florian
Scrisă la patru mâini, de frații Matei și Filip Florian, Băiuțeii este o carte din care copilăria izbucnește vesel, cu toate miracolele ei, cu toate obiectele și gesturile simbolice și cu toată importanța cu care le investim atunci când suntem mici. O carte în dialog, în care ce spune unul dintre frați este răstălmăcit, explicat, continuat sau chiar ironizat de celălalt, făcută din amintiri și intimități comune, a unei subiectivități la dublu, fermecătoare prin încărcătura detaliilor și prin privirea plină de candoare.
Exuvii, de Simona Popescu
Pentru că Simona Popescu folosește metafora exuviilor, a pieilor pe care le lepezi, o să spun și eu că asta e una dintre cărțile acelea adevărate, care-ți intră pe sub piele și rămân acolo. E o carte despre identitate sau, mai precis, despre identități, despre toate fetițele, fetele și femeile care o compun, o carte a căutării de sine, scrisă atât de autentic și, în esență, poetic, despre copilărie sub toate formele și avatarurile sale.
Intrarea soarelui, de Cecilia Ștefănescu
O carte inovatoare, intensă, plină de ambiguități, care surprinde la fiecare pagină, Intrarea soarelui, de Cecilia Ștefănescu, este povestea de dragoste dintre doi copii, Sal și Emi, care se vor reîntâlni, de altfel, adulți fiind, o dragoste nedefinită, făcută din gesturi mici, din stranietăți, ezitări, candoare și cruzime, descoperiri precoce, într-o lume căreia pare să-i lipsească concretețea, cu accente de film noir pe alocuri.
Teodosie cel mic, de Răzvan Rădulescu
Un roman spectaculos, extraordinar scris, construit, imaginat de Răzvan Rădulescu (cunoscut, mai mult, pentru scenariile de film și, din păcate, secundar pentru literatura sa), Teodosie cel Mic ar trebui dat ca lectură obligatorie copiilor dar mai ales adulților ce nu și-au pierdut capacitatea de a se minuna și de a se bucura de o întâlnire cu Pisicâinele sau de o călătorie într-un tărâm fantastic.
Fetița care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu
O carte care pune problema emigrației post decembriste, din perspectiva copilului rămas acasă, Rădița, Fetița care se juca de-a Dumnezeu, scrisă cu delicatețe, candoare și atenție la cele mai mici detalii, aduce în fața cititorului o lume vie, atât exterioară, cât și interioară, a unei fetițe care trebuie să se adapteze la realitatea nu foarte plăcută a vieții ei, în care dorul de mamă este mare și lipsurile sunt și ele considerabile.
Kinderland, de Liliana Corobca
O carte în care naratorul este o fetiță de 12 ani, Kinderland tratează problema plecărilor în străinătate și a copiilor rămași în urmă care trebuie, de multe ori, să-și poarte de grijă mult mai mult decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au. Acțiunea e plasată în Moldova și avem, printre rânduri, și o frescă socială a zonei, adică viața unui sat sărac, văzută prin ochii unui copil mare. Cronică.
Cruciada copiilor, de Florina Ilis
Imaginați-vă un grup de copii care pune stăpânire pe un tren – adulții sunt închiși în compartimente și mecanicii ascultă de ordinele celor mici, în lumea cu reguli proprii pe care ei o instaurează. Și de aici o grămadă de întâmplări, care mai de care mai alambicate, într-o carte cu o structură complicată (cam prea complicată și încărcată), un volum puzzle care arată inventivitatea dar și cruzimea copiilor, text care alunecă uneori într-o zonă a magiei (cu vrăjitoarea din Ferentari, de exemplu) dar și într-una socială.
Voi ce alte cărți despre copilărie, scrise de autori români contemporani, ați mai citit?
Tocmai citesc “Strada”, de Adrian Chivu. Cred ca se incadreaza in gen.
P.S. Sint citeva texte care nu bat cu copertile aferente.
Da, așa e, ar fi și Strada, am citit-o acum mult timp, și uitasem de ea. Îmi amintesc că mi-a plăcut dar nu m-a impresionat în mod deosebit. Nu înțeleg despre ce e vorba cu copertele…
Încearcă volumele lui Petre Crăciun. „Fetița din floare”, de exemplu. E un bildungsroman, cu personaje simbolice, cu o construcție foarte bine gândită.
nu am citit, mulțumesc pentru recomandare!
Cezar Paul Bădescu, Tinerețile lui Daniel Abagiu. Partial Eugen Istodor, Cartea Vietii mele, Sulea 31…Cu ocazia comunismului.
Nu stiu daca se poate incadra la “contemporani” anagrafic vorbind. Si totusi poate in ceea ce priveste perspectiva are ceva contemporan totusi. Aglaja Veteranyi, De ce fierbe copilul in mamaliga.
Mastile fricii, de Camelia Cavadia. Ilustreaza viata de adult a Emei, cu incursiuni in copilaria ei, ale carei traume o domina. Recomand!