E întotdeauna greu să răspunzi la întrebarea: „Și ce carte îmi iau în vacanță?”. Mie mi-ar fi imposibil să răspund, în primul rând pentru că nu pot lua niciodată doar o carte. De obicei, iau mai multe decât pot citi (ca să am de rezervă) și, în general, și tableta (ca să stau liniștită că, dacă prin absurd, termin toate cărțile, am și plan de rezervă). Mai jos am făcut o listă cu 10 cărți noi numai bune de pus în bagajul din vara aceasta. Nu vă recomand, însă, să le luați pe toate, faceți o selecție și lăsați loc și de haine și cremă de protecție solară.
Fata cu toate darurile, de M.R. Carey (Nemira, trad. Ruxandra Toma)
Categoric, pentru mine a fost una dintre cele mai bune cărți citite în ultima vreme. Asta în ciuda faptului că urăsc filmele și cărțile cu zombi. Bine, nu le spune zombi în carte, le spune flămânzi, dar tot aia e: o armată de oameni morți, fără nici cea mai mică urmă de rațiune sau de umanitate și care hoinăresc fără noimă într-o lume postapocaliptică cu singurul scop de a mânca puținii oameni vii care au mai rămas.
De ce o recomand, totuși? Pentru că e una dintre cele mai bune distopii pe care le-am citit: suspansul e foarte bine dozat (efectiv sunt momente în care parcă uiți să respiri), personajele foarte bine construite, narațiunea e făcută din mai multe perspective, așa că poți vedea evenimentele din punctul de vedere al unui copil de 10 ani, al unui psiholog, al unui om de știință sau al unui soldat.
Zbor în jurul soarelui, de Paula McLain (Humanitas Fiction, trad. Ioana Vîlcu)
Mi-a plăcut cum scrie Paula McLain de când am citit Soția din Paris, are o scriitură lejeră, care combină documentația istorică cu o narațiune dinamică, un veritabil page turner. Încă de când am citit descrierea romanului Zbor în jurul soarelui, mi s-a părut că ar putea fi foarte bine citit în paralel cu Din inima Africii, de Karen Blixen. Există o anumită nostalgie după Africa începutului de secol XX, acea Africă inocentă, abia descoperită, fascinantă și complet necunoscută. De asemenea, baroneasa Karen Blixen apare ca personaj în roman, ceea ce mă face cu atât mai curioasă, având în vedere portretul insolit pe care Paula McLain i l-a făcut lui Hemingway în Soția din Paris.
Viață după viață, de Kate Atkinson (Art, trad. Irina Negrea)
În Viață după viață, Kate Atkinson are aceeași scriitură polifonică, cu o narațiune desfășurată pe mai multe planuri temporale, pe care am găsit-o și în Viața ca un joc de crochet. Însă, în ciuda polifoniei, vocea fiecărui personaj reușește să-și păstreze individualitatea, ceea ce mi se pare trăsătura cea mai interesantă a scriiturii lui Atkinson. Romanul e un fel de saga a unei familii britanice, pe care o urmărim din zorii secolului XX, alături de care trăim cele două războaie mondiale și o parte din perioada postbelică. Ideea principală a cărții este o întrebare care, în mod sigur, ne vine tuturor pe buze la un moment dat: „Ce-ar fi fost dacă n-aș fi făcut așa atunci?”. Viața personajului principal, Ursula Todd, este imaginată în scenarii paralele pornind de la alegeri diferite făcute în aceleași momente din viață. Ar fi oare viața noastră mai bună dacă, la un moment dat, am fi făcut o altă alegere? Privind retrospectiv așa ni s-ar părea, dar ițele destinului sunt încurcate și, ca și în cazul ecuațiilor matematice în care același rezultat este obținut prin demonstrații diferite (ah, cât le uram în școală!), și aici poate fi la fel. Cartea a câștigat, în 2013, Premiul Costa pentru roman.
Elizabeth a dispărut, de Emma Healey (Litera, trad. Manuela Bulat)
Elizabeth a dispărut este un roman despre identitate și memorie (de fapt, mai ales despre pierderea memoriei), cu mult suspans și cu o călătorie în timp ce coboară până la cel de-Al Doilea Război Mondial. Cartea a câștigat în 2015 un alt Premiu Costa, cel pentru debut, și face parte dintr-o nouă colecție de cărți a Editurii Litera, „Buzz Books”, o colecție ce-mi pare a fi făcută special pentru vacanță și alcătuită, în general, din bestseller-uri și cărți comerciale de succes. Eu am citit până acum Tot ce nu ți-am spus, de Celeste Ng (declarată Cartea anului pe Amazon în 2014), care, deși s-a citit ușor, prin povestea abordată (prejudecățile referitoare la imigrație și complicatele relații între părinți și copii) nu mi s-a părut chiar ușurică și m-a pus serios pe gânduri.
Eu o să vorbește drăguț cândva, de David Sedaris (Publica, trad. Ruxandra Tudor)
La fel ca și În pielea goală, și Eu o să vorbește drăguț cândva are același amestec de umor și ridicol asumat care constituie „marca” lui David Sedaris. Eu am avut ocazia să-l și ascult în cele două dăți când a venit la București să-și lanseze cărțile și, de fiecare dată, mi s-a părut de-a dreptul genial. David Sedaris e un „one-man show”, unul care, ca și Oscar Wilde înaintea sa, pare a-și fi pus „geniul în viață și doar talentul în operă”. Amuzant, caustic, foarte fin observator al oamenilor, Sedaris are acel tip de umor american care se construiește pe comparații și exagerări ce merg, uneori, până la absurd. Cartea se citește foarte ușor și e alcătuită din două părți: una în care povestește despre familia sa și a doua în care povestește experiența sa de adaptare la cultura franceză. În cea de-a doua sunt câteva povestiri la care râzi cu lacrimi.
În umbra eșafodului, de Carol Birch (All, trad. Ovidiu-Gheorghe Ruța)
Inspirată după un caz real, În umbra eșafodului este povestea lui Margaret Catchpole, o femeie britanică condamnată la moarte și deportată în colonia penitenciară din Australia. Acțiunea se petrece la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX; romanul mi se pare interesant atât pentru descrierea statutului femeii în societatea britanică a vremii, cât și pentru descrierea Australiei din vremea respectivă. Inițial condamnată la moarte, Margaret este grațiată parțial și condamnată să-și execute pedeapsa în temniță. În închisoare învață să scrie și să citească, iar după deportarea în închisoarea mai mare în care fusese transformată Australia, își petrece viața încercând să le ajute pe celelalte femei din colonie. Romanul este bazat pe scrisorile adevăratei Margaret Catchpole.
Romantism, pasiune, scandal. Viața amoroasă a scriitorilor celebri, de Shannon McKenna Schmidt și Joni Rendon (Humanitas, trad. Cristina Jinga)
Ușurică și scrisă în capitole scurte, Romantism, pasiune, scandal e plină de anecdote și picanterii din lumea literară. De la scene burlești cu Victor Hugo scoțând o amantă pe ușa din dos în timp ce alta intra pe ușa din față, la aventurile sexuale ale generației beat americane sau legendele scandaloase țesute în jurul lordului Byron, la povești de iubire celebre și tumultuoase (Zelda și F. Scott Fitzgerald sau Marilyn Monroe și Arthur Miller), cartea e plină de desuetudini ale lumii literare. Munca documentară a autoarelor e destul de impresionantă, însă uneori mi s-a părut obositor efortul lor de a scoate la iveală doar rufele murdare ale marilor scriitori. Oricum, din când în când, îți mai smulge câte un zâmbet, așa că e o carte interesantă de citit la plajă, când n-ai chef de ceva mai profund.
O ciudățenie a minții mele, de Orhan Pamuk (Polirom, trad. Luminița Munteanu)
Ultima carte tradusă în română a lui Orhan Pamuk pare a fi ea în sine o destinație de vacanță cu bilet spre Istanbul. Eu nu am reușit să mă împrietenesc până acum cu scriitorul turc, însă, după ce am citit descrierea acestui roman, m-am gândit că vara asta am ocazia perfectă pentru a o face: „O ciudățenie a minții mele e o vastă colecție de personaje, evenimente, case, mâncăruri, obiecte care, după cum își va da seama cititorul după ce va fi citit șase sute de pagini, pot fi cuprinse sub un singur nume: Istanbul”. Mie asta mi-e suficient ca să vreau s-o citesc vara asta, la plajă sau aiurea. Și, dacă vă place Istanbulul lui Pamuk și vreți să călătoriți în continuare, am auzit că Istanbul Istanbul al lui Burhan Sönmez este absolut minunată și merită citită.
Carieră malefică, de Robert Galbraith (Trei, trad. Ciprian Șiulea)
Carieră malefică este al treilea roman polițist al lui Robert Galbraith (aka J.K. Rowling), ce-l are ca protagonist pe detectivul particular Cormoran Strike. Eu nu am citit încă nici una dintre cărțile astea, însă la un club de carte una dintre participante ne-a vorbit despre ele așa de frumos că pe mine m-a convins să încerc. Și, oricum, ce-ar fi o vacanță fără o carte polițistă? M-am convins că Rowling e o scriitoare bună încă de la seria Harry Potter (pe care ani de zile nu m-a interesat s-o citesc, după care am devenit fan d-ăla disperat care nu mai avea răbdare până ieșea ultima carte; cam cum sunt acum cu seria Game of Thrones, dar asta e altă discuție), așa că mă aștept să nu mă dezamăgească nici seria polițistă. Cele trei romane ale seriei (Chemarea cucului, Viermele de mătase și Carieră malefică) fac parte dintr-o serie, însă pot fi citite și separat.
Darul lui Serafim, de Simona Antonescu (Cartea Românească)
Să mai citim și literatură română contemporană, zic. Dacă nu l-ați citit încă, eu vă recomand să luați cu voi în vacanță ultimul roman al Simonei Antonescu, Darul lui Serafim. Ca și Fotograful Curții Regale, este un roman excelent documentat și minunat scris. Alcătuit din trei povești paralele ce se intersectează într-o seară ploioasă în fața bisericii Amzei, Darul lui Serafim oferă, prin detalii insolite, o privire asupra vieții cotidiene din Bucureștiul interbelic. E o carte care se citește cu aviditate și cu plăcere și care nu ai mai vrea să se termine, iar ca scriitură și temă este atât de apropiată de Fotograful Curții Regale încât par a face parte dintr-o saga: saga unui București interbelic așa cum ne-ar fi plăcut să fie.
Click pe copertele și titlurile cărților pentru a le cumpăra din librăria online Cărturești!
