Nu intotdeauna cartile se termina asa cum vrem si, sa recunoastem, cateodata e frustrant sa te atasezi de un personaj numai ca sa afli la sfarsit ca moare, sau de un cuplu care se desparte, mai ales cand trebuie sa treci prin cateva sute de pagini ca sa ajungi la deznodamant. Stim ca o multime de carti sunt nemuritoare tocmai prin tragismul lor – dar asta nu ne impiedica sa nu visam la o lume paralela in care Scarlett ramane cu Rhett 🙂 (Si nu doar in fan fiction.)
Atentie! Spoilere!
1. Pe aripile vantului. Ca tot am vorbit despre ea, o punem prima pentru ca, dupa parerea noastra, nu si-ar fi pierdut din valoare daca Margaret Mitchell ne-ar fi dat si noua, cititorilor care am trecut prin 800 de pagini de combinatii intre Scarlett si toti barbatii care ii ieseau in cale, smiorcaieli dupa Ashely si aparitii fermecatoare ale lui Rhett, satisfactia ca totusi ceva-ceva tot a ramas la sfarsit. Faptul ca si maine e o zi nu e o consolare prea consistenta.
2. Pan Wolodyjowski. Cine n-a citit Trilogia lui Siekiewicz (Prin foc si sabie, Potopul si Pan Wolodyjowski), dar planuieste s-o faca si n-ar vrea sa-i afle sfarsitul, sa treaca mai departe. Noi spunem doar atat: autosacrificiul de la sfarsit ne-a amintit de sfarsitul stupid de la I Am Legend, cand Will Smith trebuie, dar trebuie sa fie martir. Sau, in fine, invers.
3. Anna Karenina. Ok, aici recunoastem ca sacrificiul completeaza povestea lui Tolstoi. Probabil exista insa undeva, in teancul cu filme ultra-obscure de la Hollywood, o productie in care Anna ramane cu Vronsky. Hai, recunoasteti ca vreti s-o vedeti.
4. Ducesa de Langeais (partea a doua din Istoria celor treisprezece). Stim ca Balzac nu a fost un autor tocmai optimist. Dar Ducesa de Langeais s-a terminat intr-un stil care ma face sa ma gandesc cat de usoara e viata noastra, a celor din secolul 21, daca nu din alte motive, macar din cauza ca avem telefoane mobile. Si atunci cand intarziem undeva, fie ca e vorba de o sedinta, fie ca e vorba de intalnirea decisiva cu iubirea vietii noastre, de obicei un apel scurt sau un SMS rezolva probleme care il alte vremuri se terminau la manastire.
5. Majoritatea romanelor de capa si spada marca Alexandre Dumas. Indiferent ca vorbim de Regina Margot, Doamna de Monsoreau, Cele doua Diane, Cei patruzeci si cinci, Vicontele de Bragelonne, Pajul ducelui de Savoy sau Contele de Monte Cristo (si probabil si alte titluri care va mai vin si voua in cap), dragostea la Dumas se intampla dupa moarte. Preferabil a jumatatii masculine (spre deosebire de Zevako, care sacrifica jumatatea feminina, daca memoria nu ma inseala).
6. Principesa de Cleves. Pentru eroinele doamnei de La Fayette, ratiunea si onoarea raman mereu inaintea simtirii si doamnele aproape intotdeauna sfarsesc la manastire. Noi, cititorii, le apreciem, dar asta nu inseamna ca nu ne-am fi dorit s-o vedem pe doamna de Cleves calarind spre apus la sfarsit pe un cal alb cu ducele de Nemours.
7. Cocosatul de la Notre Dame. Atat Esmeralda, cat si Quasimodo meritau o soarta mai buna, desi faptul ca ambii au sfarsit tragic din cauza felului in care arata (in cazul Esmeraldei pentru ca s-a indragostit cine nu trebuie de ea) inseamna ca orice alt final ar fi condamnat probabil romanul lui Victor Hugo la uitare.
8. La rascruce de vanturi. Spre deosebire de Jane Eyre si domnul Rochester, personajele unei surori Bronte mai optimiste decat Emily, Catherine si Heathcliff nu sunt atat de norocosi. Nu numai ca nu au nicio sansa de a ramane impreuna, dar si familiile lor sunt atrase de vartejul de intamplari nefericite pe care il produce despartirea lor.
9. La rasarit de Eden. Pentru ca ne-au placut si Samuel Hamilton, unul dintre cele mai placute personaje ale lui Steinbeck (se spune ca familia Hamilton ar fi fost direct inspirata de bunicii lui), si Adam Trask, si Aaron, dar in final toti dispar unul cate unul.
10. O mie noua sute optzeci si patru. Distopiile sunt oricum deprimante. Insa Orwell reuseste sa te faca sa simti in gat frustrarea. Pe tot parcursul cartii esti sigur ca Winston o sa cedeze doar aparent, insa finalul este ecoul victoriei supreme a lui Big Brother asupra gandirii si sentimentelor lui. Aici nu esecul povestii de dragoste doare cu adevarat, ci lumina urata in care e pusa intreaga fiinta umana la sfarsitul romanului.
Voi caror carti ati vrea sa le schimbati finalul?
hm, pana acum lui 1984 i-as schimba una doua finalul!
1984 n-are cum sa se termine altfel. e o distopie si a-i da un final fericit ar anula asta. mie-mi place finalul pe care-l are, chit ca e plin de disperare, mizerie si pesimism.
Intinsa mare a sargaselor-Jean Rhys, caz in care Jane Eyre n-ar mai avea sens ,dar ,citind cartea lui Jean Rhys iti doresti totusi un final imprevizibil…
sunt multe carti, care, in opinia mea, au un final ce da senzatia ca autorii s-au cam grabit, insa doua exemple pertinente imi vin acum in minte:
“Soni”, de A. Ruse: e o poveste atat de bine conturata in cadrul vietii de zi cu zi, atat de realista, iar finalul abordeaza un scenariu putin SF, desi e incarcat cu un simbolism – un motiv sa traiesti, sau iluzionarea spre a trai
“Justine”, de Sade: ce m-a enervat cu adevarat este convertirea la setul de valori a Juliettei, dupa o simpla poveste; este atat de lipsita de realism aceasta scena – nimeni nu se converteste din cauza unei povesti, nici daca traieste pe propria piele si are putin creier, deoarece ar face asta din teama, nu din schimbarea setului de valori.
Si de ce sa nu dau si cateva exemple de romane cu un sfarsit la care nu am de reprosat nimic?
“Fara ideal” (H. Sienkiewicz), “Doamna Bovary” (G. Flaubert), “Misterioasa flacara a reginei Loana” (U. Eco), “Adam si Eva” (L. Rebreanu), “Versetele satanice” (S. Rushdie)…
Te aprob in ceea ce priveste Soni de Andrei Ruse. Insa, la Doamna Bovary chiar ai fi vrut alt final? 🙂
Pentru cartea Pe aripile vantului a fost scrisa o continuare care va ofera exact acel happy end pe care il vreti 🙂
În distopia ”Cazul Jane Eyre” autorul imaginează inițial un final diferit pentru ”Jane Eyre” (Jane se mărită cu St. John și pleacă în India) și toată lumea plânge în batistă. Pe parcurs personajele distopiei (apropos, cartea e foarte mișto) reușesc să influențeze destinul personajelor din cartea inițială, ajungându-se la finalul pe care îl cunoaștem cu toții.
Cândva cred că aveam și eu niște cărți pentru care aș fi dorit alt final; în cele din urmă mi-am dat seama că cel creat de autor este cel mai potrivit.
Elevul Dima dintr-a şaptea – Mihail Drumeş