Bookaholic

Nu ştiu cum mi-a venit asta, dar e greu să nu te-apuci să schimbi subiectul în faţa torentului de sfaturi, predicţii & obsesii practice. Şi pentru că ne-au plăcut filme ca Felicia înainte de toate şi Cea mai fericită fată din lume, iată o listă cu cele mai interesante scenarii literare cu părinţi şi copii. Până la urmă (auto)ficţiunile astea spun mai multe şi mai pe bune despre tensiuni, reverii, deveniri în contextul conflictului şi uneori a prăpastiei dintre generaţii.

Corecţii, de Jonathan Franzen, o radiografie pur americană a fărâmiţării unei familii, ai cărei membrii îşi înfruntă cum pot propriile depresii. Şi unde ar putea ele scoate capul mai bine şi mai obsesiv decât la o masă mare cu ocazia Crăciunului. Corecţiile care se impun familiei Lambert vin din confruntarea cu deriva pe toate fronturile, iar automatisnele bunelor moravuri nu mai folosesc la nimic. În aceeaşi tradiţie, noul roman al lui Franzen, Libertate, nu trebuie ratat.

Dinţi albi, de Zadie Smith. Tot despre familii ale căror principii şi ambiţii se ciocnesc dureros cu noile vremi. La fel de dureros ca nişte dinţi albi ce se sparg în cădere de ciment, în multiculturala Anglie. Archie Jones, tipicul englez mediu (adică mediocru) se căsătoreşte cu mult mai tânăra jamaicană Clara. Iar prietenul său indian de arme, Samad Iqbal, emigrează în marea metropolă cu tânăra sa soţie indiancă, încrâncenat să nu se dezică de tradiţia islamică. Ciocnirile multiculturaliste încep, iar copiii lor încearcă să-şi croiască un drum în afara obsesiilor culturale, naţionale şi familiale. Şi până la urmă reuşesc, chiar dacă cu preţul unor dinţi sparţi uneori!

Cruciada copiilor, de Florina Ilis, este un must read care te confruntă, aş spune că nu doar literar, cu revolta pură a copiilor mânaţi de propriile lor idealuri într-o lume incapabilă să-i asculte şi să-i înţeleagă. Cred că o lectură a lui Freud ar trebui completată cu acest tablou, unde toate impulsurile, obsesiile, contradicţiile unor copii în formare îşi impun tirania. Copiii Florinei Ilis luptă împotriva realului şi îl copleşesc prin revolta lor idealistă. Numai că, în final, judecătorii părinţi îi smulg din această reverie imacultă şi adevărată pentru ei.

Un alt copil expus cruzimii realităţii mediatice şi virtuale este cel din Cum mi-am petrecut vacanţa de vară, de T. O. Bobe. Luca devine un fel de prototip al copilului uitat în faţa ştirilor de la ora 5 şi a monitorului pe care joacă Counter Strike. Scenariile la care ajunge sunt demne de un eseu psihanalitic asupra efectelor noilor media experimentate nemijlocit de un puşti de 10 ani. Bunicul Freud ar avea cu siguranţă multe de spus şi aici.

Totul despre băieţi, de Nick Hornby. Sau cum să reacţionezi atunci când un copil are propriile lui planuri de a-şi salva mama de la depresie, riscând să pice şi mai tare în dizgraţia puştilor mai cool, care-l văd ca pe un tont neadaptat. Păi, îl laşi să se instaleze uşor uşor în livingul tău, îi cumperi bascheţi trendy, îî explici că Kurt Cobain nu e fotbalist şi uşor, uşor şi copilul, şi mama revin la zile mai bune. E delicios de funny şi e şi film deja!

Gabriel, din Darul lui Gabriel, de Hureishi, este şi el într-o aventură de reconciliere: a părinţilor proaspăt despărţiţi. Un tată fost chitarist într-o trupă pop, care de mult nu mai face nici un ban, o mamă chelneriţă care nu mai are răbdare şi un copil care falsifică schiţa faimosului Lester Jones (cu care pe vremuri cântase tatăl lui), păstrând originalul şi dând câte o copie fiecrărui părinte ce visează să scoată ceva bani de aici. Gabriel e în mod clar terapeutul acestor doi hippie simpatici, dar pierduţi în tranziţie, pe care reuşeşte să-i împace în final.

Fata din casa vagon, de Ana Maria Sandu, sau despre tensiune. Cum se simte tensiunea unei familii în faţa trecutului încărcat, greu şi a prezentului precar, nevrotic. O carte frumoasă şi dură despre matrioştele mamă-femeie-copil, care se luptă între ele să rămână la o suprafaţă cât de cât luminoasă.

Inei din Casa Vagon i l-aş alătura pe Doru, din Trickster, un copil al cărui răspuns este muţenia în sânul unei familii măcinate de morbul unei tranziţii dureroase (sat-oraş, comunism). Centrul unde Doru ajunge ca să fie tratat şi sensibilitatea extraordinară a prietenei sale ce va muri aici se transformă în imaginea unui lagăr pentru toţi cei neadaptaţi sistemului măreţ care se construieşte eliminându-i.

Exuvii, de Simona Popescu, sau despre iubirile, plăcerile şi obsesiile vrăjitoarele mici. O carte extraordinară despre vârsta complicată a copilăriei, unde inocenţa şi curiozitatea înseamnă plonjarea într-o irealitate fantastică ale cărei viziuni, ritm şi limbaj sunt greu de păstrat. Dar cine reuşeşte să o facă, se va scălda pururi tânăr în ele. Aşadar, mare atenţie la vrăjitoarele mici, ele au cheia!

De veghe în lanul de secară sau despre visătorii incurabili la tinereţe. Holden Caulfied este pe punctul de a pierde cheile inocenţei, iar sentimentele angoasante ale maturizării împotriva căreia nu poate face nimic vin ca un şoc. Holden este tânărul alienat, care-şi experimentează transformarea dezorientat, speriat că nu va putea fi apărătorul copiilor care zburdă prin lanul de secară. De unde se zice că adolescenţa e problematică rău.

Fotografiile cu copii aparţin fotografei germane Loretta Lux. Copiii ei, pe care i-am văzut prima dată acum câţiva ani în Suplimentul de cultură, sunt greu de uitat: au o expresivitate anxioasă, problematică, incertă. Par suspendaţi într-o inocenţă lucidă şi eu mi-i imaginez ca pe copiii lui Gombrowicz.

În final, dragi părinţi în devenire, o recomandare muzicală irezistibilă, pe care dacă o să vă treziţi fredonând-o, asiguraţi-vă că o veţi face în şoaptă… sau nu, dacă până la urmă a adormit :))

Vă invit să continuăm constructiv lista… pentru posteritate 😉