Joy to the world! Luminițele s-au aprins, mâncarea e pe vine și pun pariu că deja vă gândiți numai la vacanță, acea perioadă minunată a vieții în care un om poate să stea liniștit în pijamale de dimineață până seara, să se uite la filme și să mănânce ciocolată.

În acest context al fericirii pre-crăciunistice, ne-am gândit să vă amintim că există lumi ficționale în literatură (și nu numai) în care Moșul nu vine. Sau vine înarmat cu o macetă, un aruncător de flăcări sau un bisturiu. Iată deci o listă a lumilor în care numănui nu i-ar plăcea să trăiasc – 13 distopii pentru copilul din tine 🙂

1. Povestirea cameristei – Că feminismul n-a murit, asta nu-i o noutate. Că încă mai e necesar în anumite părți ale lumii, la fel. Povestea lui Offred (despre care am mai vorbit), o femeie al cărei unic scop în viață este să dea naștere progeniturilor stăpânului casei în care trăiește, este una dintre cele mai deprimante din literatura SF. Are în comun cu alte distopii privarea de libertate a personajelor, însă tonul personal al cărții o face mai dureroasă și mai înfricoșătoare decât multe altele.

2. 1984 – Un clasic cu de toate: totalitarism, opresiune, spălarea creierului, tortură, reprimare sexuală și, în final, distrugerea completă a trupului și a sufletului.

Under the spreading chestnut tree
I sold you and you sold me—

3. Fahrenheit 451 – Poate arderea cărților nu mai e chiar așa o amenințare (după cum vă spuneam și în recenzie), având în vedere că putem citi bine mersi și alt fel decât pe hârtie. Dar societatea de consum, în care individul e redus la o masă amorfă care se uita la televizor și cumpără lucruri sună periculos de mult a zombificare. Și e înfricoșător de familiară.

4. Portocala mecanică – O lume horror show, în care o întâlnire cu Alex și gașca lui (nu singura din oraș care se ocupă cu așa ceva) s-ar putea să nu se termine prea bine pentru tine, indiferent că ai 80 de ani sau 10. Ultra-violența se tratează cu tehnica Ludovico, dar – și aici Burgess pune întrebări mult mai profunde ca mulți autori de pe lista asta – în ce măsură poate fi individul condiționat să se comporte într-un anumit fel, fără a-l distruge ca ființă umană?

5. Visează androizii oi electrice – Una dintre fixațiile lui Philip K. Dick (destul de evidentă și în Timpul dezarticulat, despre care am mai vorbit) – este un viitor golit de vegetație și faună, în care omul tronează ca rege al unui deșert mai mult sau mai puțin nuclear.

Rick Deckard a avut o oaie, dar i-a murit, așa că, la fel ca restul vecinilor lui, a trebuit să-și cumpere una sintetică. Goana după androizi e, în carte, o temă la fel de importantă ca lumea în care se petrece, deși Blade Runner a redus-o la un decor – un decor superb, dar doar atât. Romanul lui Dick e, în primul rând, despre o lume deprimantă, poluată, în care oamenii își găsesc refugiul în religii ciudate și animale sintetice.

6. Căderea nopții (nuvela lui Asimov) – Imaginează-ți o lume cu mai mulți sori, în care nu e niciodată întuneric complet. Acum gândește-te la ce se întâmplă când se face noapte: predicatori nebuni care îndeamnă populația să se pregătească pentru sfârșitul lumii, oameni înnebuniți care frică, grupuri care profită de haos și devastează case în căutare de prăzi ușoare. Iar dimineața? O lume distrusă, în care omul trebuie să se redefinească și să reclădească civilizația.

Asimov ne explică mai detaliat ce se întâmplă după căderea nopții în romanul scris împreună cu Robert Silverberg, după nuvelă. Dacă ne întrebați pe noi, romanul nu e prea strălucit, dar povestirea e foarte mișto!

7. Pianul mecanicVonnegut nu vrea să te șocheze. El scrie despre o lume în care oamenii au fost înlocuiți de mașini chiar și pentru cele mai elementare task-uri. N-o să îți întoarcă stomacul pe dos, dar o să te facă să te gândești destul de serios la scopul nostru, ca ființe umane, atunci când toate lucrurile pe care trebuie să le facem în fiecare zi au dispărut, ca rezultat al industrializării, iar omul și-a reprimat spiritualitatea până la punctul la care nu mai știe ce e aia. Ce-ți rămâne de făcut? Și, mai ales, pentru ce?

8. Împăratul muștelorGolding nu spune prea multe în roman despre motivele pentru care copiii au ajuns pe insulă. Știm doar că e vorba de un război nuclear. Noi am zice că e suficient să nu vrem să locuim acolo.

9. Logan’s Run – Mai cunoscut decât romanul lui William F. Nolan și George Clayton Johnson e filmul din 1976. Însă povestea e asemănătoare: într-o societate cu resurse limitate, singura metodă de a păstra controlul populației este impunerea unei anumite vârste limită până la care individul are voie să trăiască. Până atunci, indivizii nu muncesc și își pot îndeplini orice plăcere. Dar în ziua în care împlinesc 21 de ani, trebuie să accepte că trebuie să moară.

Ideea asta din Logan’s Run aduce cumva cu șaizeciul lui Asimov (“the sixty”) din seria Imperiului, care se practica pe un Pământ prea poluat și radioactiv pentru a susține o populație din care fac parte bătrâni de peste 60 de ani.

10. Make Room! Make Room!Harry Harrison nu e tocmai cel mai optimist autor de science fiction. Iar Make Room! Make Room! nu-i strică deloc reputația. Suprapopulare, poluare, lipsa vegetației și a faunei, mulți oameni foarte săraci a căror existență e decisă de o minoritate care se ocupă de distribuția resurselor. Și nu, în roman, spre deosebire de film, Soylent Green is not people.

11. Să nu mă părăsești – Pentru că s-ar putea să nu fii de partea celor care primesc, ci a celor care dau. Nu putem să spunem mai mult fără spoilere uriașe. Dacă n-aveți timp să citiți cartea, uitați-vă măcar la film.

12. Jocurile foameiKatniss Everdeen este doar unul din copiii care trebuie să lupte pe viață și pe moarte în arena Jocurilor Foamei, o competiție de tip reality show din care doar unul singur poate ieși în viață. Întrebarea lui Suzanne Collins e justificată: ce-o să se întâmple când sexul și scandalul n-or să mai fie suficiente la televizor?

13. Minunata lume nouă – Nu puteam să n-o punem pe listă. Are copii in epubetă. Împărțire în caste. Societate consumeristă. Droguri recreative. Sex – tot recreativ. De ce n-ai vrea să trăiești în minunata lume nouă a lui Huxley? Parțial, din aceleași motive pentru care utopia creată de Ursula K. Le Guin în Deposedații e una ambiguă: pentru că ești condiționat să faci lucrurile la fel ca cei din jurul tău. Și pentru că ești forțat să duci o existență superficială, lipsită de emoții reale.

PS: Ați observat câte din distopiile astea au fost ecranizate? Toate, cu două excepții (n-am pus trailere la Împăratul Muștelor – pentru că am mai discutat și de carte, și de film, și la Minunata lume nouă). Oare de ce ne plac atât de mult distopiile?

Voi ce cărți ați mai pune pe lista asta?

9 comentarii
  1. Pingback: polimedia.us/fain/

  2. Pingback: La plimbarea prin blogosferă (21) | Rontziki

  3. AvatarYuki

    Oryx and Crake e mai tare decat The Handmaid’s Tale. Si mie imi e foarte greu sa incadrez distopiile la SF-uri: Sf-urile au o latura “mecanica”( nu stiu cum s-o numesc altfel) care in distopii este redusa la minim sau inexistenta; in distopii o anumita situatie a generat un anume comportament al unei societati, iar autorul exploateaza la maxim situatiile limita ale unui personaj deviant de la normele acelei societati.

    Reply
    1. Ioana EpureIoana Epure Post author

      Oryx si Crake e mai putin cunoscuta la noi, iar Handmaid’s Tale e mai reprezentativa pentru Atwood, de-asta am preferat-o pentru lista asta.

      Cat despre incadrarea distopiilor in science fiction – alternativa ar fi sa le bagi in categoria fictiune speculativa, pentru ca-s mai putin science si mai mult fiction. Dar sunt si distopii in care elementul stiintific e destul de puternic (un exemplu ar fi cartile lui Dick). Asa ca ajungi sa-ti prinzi urechile intr-o dezbatere in ultima instanta irelevanta – ca e SF, ca nu e, si daca e, e hard sau e soft? Iar daca te gandesti la Deposedatii Ursulei K. Le Guin, nici macar nu stii daca e utopie sau e distopie (de-aia si-i zice “utopie ambigua”) – deci ai deja o a treia problema de rezolvat.

      Daca ma intrebi pe mine, astea-s discutii despre discutii. Daca ar fi sa bagi in categoria SF fix numai ce e stiintific si fantastic in egala masura, o sa ramai doar cu hard SF-ul, si-i pierzi si pe Clarke, si pe Ursula K. Le Guin, si pe multi altii. Dar, hei, te poti distra de minune cu Larry Niven si Greg Egan 🙂

      Reply
  4. AvatarYuki

    “Oryx si Crake e mai putin cunoscuta la noi”–asta nu este un raspuns
    “Handmaid’s Tale e mai reprezentativa pentru Atwood”—discutabil; M Atwood nu s-a considerat niciodata o scriitoare feminista, iar in ultima vreme se indeparteaza din ce in ce mai mult de aces gen de scriere.
    “astea-s discutii despre discutii”—pai nu de asta suntem aici?:)

    Reply
    1. Ioana EpureIoana Epure Post author

      Nici faptul ca Oryx si Crake ti s-a parut mai tare decat Handmaid’s Tale nu e un argument. In schimb faptul ca e mai putin cunoscuta la noi e, zic eu, unul, cel putin pentru pentru scopul articolului astuia. Iar faptul ca Atwood nu s-a considerat feminista nu inseamna ca nu e. Poate nu la nivel de manifest explicit – dar majoritatea cartilor ei ajung cat de cat si prin zona asta. Problema ei e cu eticheta in sine, care vine la pachet cu niste obligatii si asteptari din partea oamenilor.

      Discutiile despre discutii sunt alea in care in loc sa vorbim de carte, vorbim de genuri si increngaturi. Personal, nu mi se par esentiale, si ti-am explicat mai sus de ce. Dar asta in inseamna ca nu apreciez o debatere 🙂

      Reply
  5. AvatarYuki

    “Oryx si Crake” mi se pare mult mai buna decat Handmaid’s Tale pt ca societatea descrisa in ea este mult mai plauzibila: o lume in care modificarile genetice pt a crea plante si animale conform nevoilor si dorinetelor societatii de consum nu sunt chiar asa far fetched. In plus, eugenia.
    Mie mi se pare perfect normal ca atunci cand vb despre o carte sa vb despre genuri si specii.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *