„Într-o zi, Hans se îmbolnăveşte de frică pe stradă.” – Sigmund Freud
Sunt câţiva autori preferaţi la care mă gândesc ori de câte ori am nevoie de un plus de creativitate. Sunt acele nume care-mi vin primele în minte imediat ce rostesc cuvântul, în căutarea unor idei noi sau din dorinţa de a găsi motivaţia pentru un proiect anume. Când mă gândesc la Elizabeth Gilbert însă, nu am în minte doar creativitate, ci şi o cantitate foarte mare de muncă, un spirit organizat, sincer, şi un scriitor care a reuşit să surprindă prin fiecare carte pe care a scris-o.
Dacă de Semnătura tuturor lucrurilor nu au auzit, din păcate, foarte mulţi oameni (cel puţin în comparaţie cu alte cărţi de-ale ei), de Mănâncă, roagă-te, iubeşte şi Lecţii de magie a auzit mai toată lumea. Succesul venit după mulţi ani de muncă în lumea editorială şi literară deopotrivă pare să o fi surprins chiar şi pe Elizabeth. Şi am convingerea că n-ar fi ştiut să scrie o carte precum Lecţii de magie dacă n-ar fi fost un scriitor cât se poate de sincer cu meseria pe care a înţeles să şi-o facă într-un fel responsabil, care mă trimite cu gândul la Haruki Murakami şi la noua sa carte, Meseria de romancier.
Lecţii de magie nu e doar despre cum să-ţi cultivi creativitatea, aspecte despre care am scris cu altă ocazie, tot pe Bookaholic. Cartea este, în acelaşi timp, despre cum să-ţi învingi frica sau, mai degrabă, despre cum să te împrieteneşti cu ea, să o aşezi la aceeaşi masă, să o baţi pe umăr şi să-i spui că înţelegi că joacă un dublu rol: că uneori e bună şi te ajută, că alteori nu te lasă deloc să faci ceea ce ţi-ai dori.
Lecţii de magie reuşeşte să transforme fiecare cititor, la final, într-un om care va simţi, pentru tot restul vieţii, că a descoperit un secret al creativităţii, chiar dacă nu va şti să-i dea un nume, chiar dacă nu se va putea folosi constant de el. Şi pentru mine, cu riscul de-a nu da tocmai un nume concret acestui secret, cred că tocmai felul în care Elizabeth Gilbert a ştiut să definească frica m-a făcut să-mi fie teamă mai puţin.
Capitolele din carte vorbesc despre curaj, despre încântare, despre biletul fictiv de voie de care ne imaginăm cu toţii că avem nevoie pentru a face lucruri sau pentru a îndrăzni, despre perseverenţă, încredere şi darul accidental pe seama căruia Gilbert îşi pune succesul din literatură.
Am extras, aşadar, din carte, câteva dintre acele temeri pe care Elizabeth Gilbert le-a înşirat de parcă mi-ar fi citit gândurile. Nu ştiu alţii cum sunt (şi-n secret sper că sunteţi la fel ca mine), dar, din experienţă, cu cât încerci mai multe lucruri, cu atât dai de mai multe frici (şi, să sperăm, le şi învingi). Iată care sunt, cum spuneam, unele dintre temerile pe care Gilbert le prezintă în Lecţii de magie şi de care poate v-aţi lovit şi voi:
„Ţi-e teamă că n-ai talent.
Ţi-e teamă că vei fi respins, criticat, ridiculizat, neînţeles sau – mai rău decât toate la un loc – ignorat.
Ţi-e teamă că altcineva a făcut deja mai bine ce vrei tu să faci.
Ţi-e teamă că nu vei fi luat în serios.
Ţi-e teamă că munca ta nu-i de-ajuns de importantă din punct de vedere politic, emoţional sau artistic ca să schimbe viaţa cuiva.
Ţi-e teamă că nu ai disciplina necesară.
Ţi-e teamă că nu ai spaţiul de lucru, libertatea financiară sau timpul necesar ca să poţi explora şi crea ceva nou.
Ţi-e teamă de ce vor spune colegii dacă-ţi exprimi cu voce tare adevărul personal.
Ţi-e teamă că ai dat deja ce aveai mai bun.
Ţi-e teamă că o să-ţi dezlănţui demonii şi chiar nu vrei să-ţi întâlneşti demonii.
Ţi-e teamă că, de fapt, nici n-ai produs vreodată ceva bun.
Ţi-e teamă că ţi-ai neglijat atâta timp creativitatea, încât ai pierdut acest dar.
Ţi-e teamă că eşti prea bătrân ca să începi.
Ţi-e teamă că eşti prea tânăr ca să începi.
Ţi-e teamă fiindcă ceva ţi-a mers bine în viaţă o dată şi, evident, acest lucru nu se poate întâmpla din nou.
Ţi-e teamă că o să ai o singură realizare importantă.
Ţi-e teamă că n-o să ai nicio realizare importantă”.
Explicând în ce măsură a descoperit, încă din adolescenţă, că frica nu e decât un mecanism plictisitor, un reflex care nu spune decât „Stop! Stop! Stop!”, Elizabeth Gilbert aminteşte şi că nu avem nevoie de frică în sfera creativităţii „deoarece creativitatea îţi cere să pătrunzi în sfere cu rezultate incerte”. Iar nouă, se ştie, ne e teamă de necunoscut, de incertitudine.
Un lucru pe care să ni-l amintim când ne trece prin cap una dintre fricile de mai sus? „Frica e cu desăvârşire firească şi omenească” şi nu trebuie să ne fie ruşine din cauza asta. Esenţialul asupra căruia atrage atenţia Gilbert e însă următorul: trebuie să înveţi să călătoreşti alături de frică dacă vrei să mergi vreodată într-un loc interesant sau dacă vrei să faci ceva interesant. Să trecem prin frică, aşadar, ca printr-un zid moale, ca într-un roman de Murakami. Şi să îi avem în minte pe aceşti scriitori care, în ciuda sau alături de fricile lor, au ştiut să iasă la lumină, iară şi iară.
