Scriitorii sunt mari cititori – nu știu când am auzit replica aceasta sau cine a spus-o prima dată, însă parcă de atunci (demult, tare demult) îmi tot răsună în cap. Nu mă surprinde că meseria de scriitor implică lecturi în cantități mari, este normal zic eu. Însă îmi este atât de drag atunci când zăresc într-un colț sau altul al internetului câte o fotografie cu vreunul dintre autorii pe care-i iubesc citind, încât vreau să împărtășesc câteva și cu voi. 

Fie că vorbim despre imagini premeditate – în care scriitorii știau că sunt fotografiați și și-au întrerupt lectura pentru a poza -, fie că ne referim la cele instantanee sau spontane, autorii suprinși în compania cărților, concentrați, veseli, duri, în culori aprinse sau alb negru, sunt mici bijuterii bookaholice. Iar dacă citesc chiar propriile lor cărți, parcă sunt și mai haioși, nu? 🙂

Vizionare plăcută!

J.D. Salinger

J.D. Salinger

John Steinbeck

John Steinbeck

William S. Burroughs

William Burroughs

Thomas Mann

Thomas Mann

Faulkner

William Faulkner

William FaulknerBukowski

Charles BukowskiHerman Hesse

Herman Hesse

Cortazar

Julio CortazarRobert Frost

Robert Frost Lewis Carroll Tolstoi

Lev TolstoiH.G. Wells

H.G. Wells Hemingway

Ernest HemingwayC.S. Lewis

C.S. Lewis Capote At Home

Truman Capote

Nabokov

Vladimir NabokovToni Morrison

Toni Morrison

Maya Angelou

Maya AngelouVirginia Woolf

Virginia WoolfGabriel García Márquez

Gabriel García Márquez

Uitându-vă la fotografii, parcă vi s-a făcut poftă de citit, nu? 🙂

Sursă imagini: awesomepeoplereading.tumblr.com 

belle vie(P) Dacă doriți un loc liniștit de citit, o atmosferă faină și multe cărți frumoase, vă recomandăm să beți o cafea tare sau un ceai aromat la cafeneaua literară  Belle Vie – Lettres, Cafe, Boutique.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *