Ieri, 31 martie 2013, în Club Panic!, editura Herg Benet a sărbătorit 2 ani și jumătate de existență printr-un eveniment compus din lecturile publice a 22 de autori români și discuții pe marginea literaturii. Totul sub denumirea ”Herg Benet Live – 2,5 ani de literatură vie”.

Știu, ați fost surprinși de sintagma ”literatură vie”, mărturisesc că și eu; primul gând care mi-a venit în minte a fost: ”Asta înseamnă că restul literaturii (chiar și cea românească, dar de la alte edituri) este moartă?”. Prin urmare, am așteptat cu nerăbdare explicarea acesteia în cadrul evenimentului. Cristina Nemerovschi, moderatoarea întâlnirii (redactor și PR al editurii, dar și scriitoare publicată Herg Benet – cronica noastră aici), a fost cea care a adus lămuriri:

De ce literatură vie? Pentru că am tot auzit tineri care se plângeau că nu mai vor să citească numai scriitori morți.

Pentru că ne plac scriitorii care nu se sfiesc să apară la lansările de carte în blugi și bocanci. Pentru că ne plac autorii care încep frazele pe Facebook cu literă mică. Pentru că îi înțelegem pe cei care mai folosesc câte o înjurătură pe bloguri. Pentru că susținem scriitorii care ironizează criticii ridicoli. Pentru că nu credem câtuși de puțin că un scriitor devine autentic doar atunci când i se ridică statuie în piața orașului natal și este inclus în manuale școlare. Pentru că literatura se poate scrie oriunde, dacă ai o poveste de spus.

Tot Cristina a precizat și că au hotărât să facă un eveniment de 2,5 ani tocmai pentru că atunci când au împlinit 2 ani nu au putut și pentru că nu vroiau să mai aștepte până la 3 ani :).

Întâlnirea în straie de sărbătoare era programată să înceapă la ora 16, însă, pentru că era prima zi în care ceasurile au fost date cu o oră înainte, organizatorii au decis să mai aștepte venirea publicului și a unor scriitori care nu-și potriviseră ceasul până la ora 17.

Cosmin Perta, Herg Benet

Totuși, evenimentul a început în forță, într-o atmosferă intimă și caldă – de parcă eram cu toții prieteni, cititori și scriitori. Surprizele serii au fost două concursuri – Oliviu Crâznic a oferit două dintre cărțile sale celor prezenți, care au adresat întrebări sau au comentat pe marginea literaturii fantasy din România, iar Herg Benet a pus la cale o tombolă în cadrul căreia au oferit cărți la alegere dintre cele prezente la stand celor care au lăsat mesaje scriitorilor din sală.

Mai mult, în premieră, editura a avut și două cutii: una în care publicul doritor putea să-și depună manuscrisul – o idee foarte faină, chiar încurajatoare și de luat în seamă și de către alte edituri; cea de-a doua cutie avea următorul anunț lipit: ”Donații pentru literatura vie”. Ca bonus, toți cei prezenți au putut achiziționa cărțile de la stand cu reducere.

Iulian Tanase, Herg Benet

Vă spuneam mai devreme că au fost 22 de scriitori care au avut lecturi publice. Dintre cei publicați la editura cu pricina, 18 – Leonard Ancuța, Sorin Delaskela, Cosmin Dodoc, Sorin Lucaci, Lorena Lupu, Arnoux Maz, Cristina Nemerovschi, Beatrice Ognenovici, Cosmin Perța, Marius-Iulian Stancu, Jean-Lorin Sterian, Stoian G. Bogdan (SGB), Adrian Suciu, Marius Surleac, Raluca Șandor Gorcea, Iulian Tănase, Vlad Tăușance, Kiki Vasilescu; iar de la alte edituri încă 4 autori, invitați speciali: Oliviu Crâznic, Claudiu Komartin, Anca Mizumschi, Felix Nicolau. Pe unii dintre ei îi cunoșteam și i-am citit, pe alții nu, iar majoritatea erau autori foarte tineri.

SGB, Herg Benet

Tocmai de aceea mi se pare tare interesantă această editură proaspătă pe piața de carte românească (înființată spre sfârșitul anului 2010): pentru că promovează exclusiv literatura română (cu titluri mai bune sau mai proaste), în care e greu să vinzi, și, mai mult decât atât, sprijină abordările îndrăznețe ale unor autori care altfel cu greu ar fi publicați.

Printre lecturi, s-au numărat atât fragmente de roman, povestiri sau poezii, precum Iubirea e amintirea unui viol,  Abisex, Autoportret gol-pușcă, În burta grasă a peștelui de duminică”, Dona Juana, Rock în Praga, Ani cu alcool și sex, Teofil și câinele de lemn, electric & more, Antume, Torrent, Mitologii amînate, Zeppelin Jack, Când ești obosit vrei acasă, Cucamonga, legende urbane, dar și părți din cărțile aflate în pregătire și se vor lansa în următoarele luni, precum Two Rabbit.

photo (2)

Printre discuțiile intercalate între lecturi, au fost câteva simpatice, altele serioase, care puneau probleme diverse în jurul literaturii române. De exemplu, Cosmin Perța, întrebat dacă, după un debut atât de apreciat, simte presiunea de a scoate un al doilea roman și mai bun, a răspuns, amuzat:

Din fericire, Teofil nu este o carte foarte bună. Acum scriu o carte foarte bună.

Poetul Sorin Lucaci, întrebat dacă poezia poate exista fără nebunie, spunea că:

O poezie adevărată nu cred că se poate face fără un strop de nebunie.

Andrei Zbîrnea, răspunzând la întrebarea ”Ce-ar schimba în literatura românească de astăzi dacă l-ar prinde pe peștișorul de aur?”:

Cred că spiritul de gașcă, ar trebui să fim mai uniți și să mai lăsăm snobismul la o parte.

Oliviu Crâznic, consilier juridic, jurnalist și scriitor de literatură fantastică, publicat cu câteva texte scurte și în volume din SUA, a vorbit despre romanul său gotic ”… și la sfârșit a mai rămas Coșmarul”, scris ca o reacție la romanele de tip Twilight. A subliniat importanța genurilor fantasy, horror, gotic, privite ca literatură de nișă:

Consider că editurile din România ar trebui să nu mai privească literatura SF ca pe niște cărți de copii, nicăieri în lume aceasta nu este văzută astfel.

Avem cititori care trebuie să fie satisfăcuți și cu acest tip de literatură.

photo

Kiki Vasilescu a făcut apologia literaturii comerciale, slab reprezentate în țara noastră:

Există un public care nu consumă literatură română tocmai pentru că nișa asta nu există la noi. Nu cred că trebuie să faci numai artă pentru artă.

Bine, eu nu sunt tocmai un exemplu foarte bun. Romanul ăsta care o să apară la Herg Benet nu are o poveste de dragoste. Și, dacă stăm să ne gândim că publicul feminin e preponderent cumpărător de cărți … (râde).

De asemenea, tot el spunea că nu crede în cărțile scrise pe perioade mari de timp, deoarece consideră că ți se schimbă perspectivele foarte repede; el însuși, întrebat în cât timp scrie o carte, afirma că în nu mai mult de o săptămână.

Sau Jean-Lorin Sterian, care a citit fragmente din Antume (2011), fiecare a câte 1600 de semne (!), povestea, cu regret, că nu există scriitori în România tocmai pentru că niciunul nu trăiește din asta, ci din orice altceva. Tot el, întrebat dacă teatrul de sufragerie i-a schimbat scriitura, spunea că nu crede că a intervenit vreo modificare de stil în cei 5 ani de teatru la el acasă, ci doar a căpătat experiențe noi, pe care le mai transpune în literatură.

photo (1)

Ei bine, cam acesta a fost spiritul întregului eveniment, care a durat mai bine de 5 ore :). Vouă cum vi s-au părut cei 2,5 ani de literatură vie?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *