Am un raft de bibliotecă de cărți de citit pe care îl împart, de cele mai multe ori, anost: romane din literatura română, romane din literatura străină, cărți de poezie, cărți de proză scurtă. Alteori, le îmbin și fac doar două grupe: cărți de citit urgent și cărți de citit când e vreme. Habar n-am de ce fac așa. Ar putea la fel de bine să stea toate în același teanc, însă eu trebuie să le știu organizate cumva.

Cărțile de poezie, oricât mi-aș dori uneori să nu fie așa, sunt cele care se strâng pe raft: una peste alta, mai noi sau mai vechi, mai consistente sau mai subțirele, scrise de poete sau poeți, de debutanți sau de scriitori consacrați, nu contează, știu că ele mă așteaptă cuminți. Nu pot citi poezie oricând, oricum, oriunde. Îmi trebuie o stare și, de cele mai multe ori, izolare. Și timp, căci recitesc cuvinte, fragmente, poeme întregi, imediat după ce am terminat un volum. Micul teanc de cărți de poezie românească pe care l-am consumat în ultimele săptămâni s-a golit astăzi, așa că m-am hotărât să scriu câteva impresii despre cărțile respective astfel încât, dacă vreți să vă începeți toamna cu poezie, dar nu v-ați hotărât la ceva anume, să aveți de unde alege, pe gustul vostru.

***

La o cafea cu un prozator, acesta îmi spunea: „Îmi declin capacitatea de a comenta poezie”. Nici eu n-o pot comenta, îmi lipsește chiar capacitatea de a diseca și de a pune sub microscop poezia, de a folosi termenii specifici pentru a scrie cronici literare inteligente, de a emite o opinie avizată despre poeți și poete, despre scriitura lor. În schimb, citesc poezie cu mijloacele mele modeste, mă joc cu poemele și vânez (în ultimul timp, involuntar) imagini. Subliniez asocierile inedite din poemele care-mi plac și le urmăresc peste tot. Încerc să-mi închipui cum a ajuns scriitorul respectiv la imaginile acelea faine. Mă opresc și mă bucur. Colecționez senzațiile pe care poemele mi le transmit și le pun deoparte, să mă încălzească mai târziu.

Așa că articolul acesta n-are cum să fie altfel decât personal, nu am cuvinte prețioase la îndemână și nici judecăți de valoare tranșante. Ce-mi place mie e posibil să nu vă placă vouă (și invers). Cred că lectura poeziei este intimă, o relație între tine și poem care se creează sau nu. De aceea, pentru fiecare carte de poezie enumerată aici voi spune câteva cuvinte, dar voi lăsa fragmentele de poeme (alese pe sprânceană :), câte trei pentru fiecare volum, să nu ne lungim) să vă vorbească și să vă seducă.

***

Autobuzul cu cocoșați, de Nora Iuga

Autobuzul cu cocosati Nora Iuga 0Nora Iuga este sublimă în Autobuzul cu cocoșați (Editura Charmides, 2010, cu o prefață excelentă de Octavian Soviany), de prea mult timp n-am mai citit ceva care să mă treacă atât de repede de la o stare la alta, care să se joace cu mine și cu realitatea, să jongleze atât de elegant cu oniricul și suprarealismul, cu umbrele și petele de lumină și culoare, cu registrele și senzațiile. Mă bucur că am ajuns, în sfârșit, la acest volum, căci mi-a mai decupat și livrat o parte din personalitatea minunatei Nora Iuga.

Sam este, dacă vreți, personajul principal al volumului, cel care ni se confesează și ne povestește o frântură din viața sa și a apropiaților săi (mama, Minodora, Benedict, Terente etc.), infirmul care s-a născut cu o cocoașă pe umărul stâng, care observă neîncetat lumea din jurul său, evadează constant, se ferește de lamentații și autocompătimiri și alege, în schimbul acestora, autoironia și umorul negru. Din descrierea din arborele genealogic (!) plasat la sfârșitul volumului, aflăm că Sam are o „Fire retrasă, îi place să petreacă ore în şir pe veceu. Atunci scrie versuri. Vrea să-şi umilească nevasta. E gelos pe talentele ei. Are complexe de minoritar. E prudent. Nu bea, nu fumează, nu a fost membru de partid. Păcătuieşte în gând, atunci întrece măsura. În fiecare seară înainte de culcare îi cere iertare lui Dumnezeu”. Numai că Sam este mult mai mult de atât și-l veți descoperi în toată splendoarea lui în poemele din Autobuzul cu cocoșați.

 

Trei imagini din Autobuzul cu cocoșați care mi-au rămas în minte (printre multe altele):

eu sînt sam/ am o femeie cu un picior verde/ și cu urechea tăiată/ (…) eu sînt sam/ am și-o cocoașă/ mi-a dat-o mama cînd era cămilă/ în rest sînt o fire veselă/ cînd plouă îmi vine să merg la cinema/ dar stăpînul îmi pune lesa/ sînt un cățel ud rabd și tac/ fac colăcei mici și galbeni/ mă gîndesc la bunul dumnezeu – din poemul sam se recomandă cititorilor săi

îți aduci aminte minodora/ cum ciocăneai dimineața la cocoașa mea/ și dinăuntru se-auzea nilul susurând – din poemul sam ai plătit lumina mă-ntrebai

am ieșit pe dig/ să-mi scutur hainele de viață/ sînt disperat/ sînt un cimpanzeu părăsit/ n-am vești de la tine/ nu-l găsesc pe elohim/ nu știu unde l-am pus/ în cutia cu scule n-a rămas/ decît un cui ruginit/ ce sam sînt și eu/ mi-am lăsat personalitatea/ în autobuz pe scaunul de lîngă fereastră – din poemul sam îl caută pe elohim

P.S.: Am citit volumul numai în autobuz. Recomand, pentru o experiență completă :).

Cumpără cartea de aici

La două zile distanță, de Marin Mălaicu-Hondrari

la doua zile distanta marin malaicu-hondrariPe Marin Mălaicu-Hondrari l-am descoperit, din păcate, târziu – cu Lunetistul. Pentru că mi-a plăcut mult ce-am citit, m-am întors la celelalte cărți de-ale sale. Una dintre ele este La două zile distanță (Editura Charmides, 2011), pretext pentru a-l vedea cum se scaldă în poezie. Atipic scriitor, în era cotidianului, mizerabilismului, al poeziei cu limbaj violent, dur etc., acesta se întoarce la o poezie aproape ieșită din uz, în ton cu tendințele de modă aș zice. Dragostea în diferitele sale ipostaze și livrescul (de care se cam feresc, fără temei cred, poeții tineri) abundă în cele trei cicluri de poeme din prezentul volum: Immigrant song. Poemele din Córdoba (poeziile de aici, de exemplu, m-au plimbat printr-o stranie și delicată Spanie), Două poeme de dragoste şi Zborul femeii pe deasupra bărbatului. M-a sedus, trebuie să recunosc, am poeme preferate din toate cele trei părți ale cărții. O analiză mult mai pertinentă decât a mea a antologiei lui Marin Mălaicu-Hondrari o face colega mea, Adina, aici.

 

Până una alta, poate mica mea selecție de imagini vă va trezi interesul pentru La două zile distanță:

eram singur şi nebun după poezie/ nu-mi trebuia familie/ nici să înalţ o casă;/ n-am plantat în viaţa mea un arbore./ eu voiam să scriu poezie.// totul până când a apărut ea./ mai întâi a făcut dragoste cu perdeaua/ apoi cu fereastra/ apoi cu lumina care intra pe fereastră./ nu-şi dorea copii/ nu o interesa ziua de mâine/ nici ce va face în viaţă./ scria poeme atât de frumoase!// (…) – din poemul care deschide volumului, Ce se trece sub tăcere

marea și umbra stăpânesc acum faptele mele/ tu purtai un mic curcubeu sub coaste/ ziua îl ascundeai cu grijă printre cărțile vechi/ unde safirul aștepta răbdător/ era un singur acoperiș de pe care/ ne repezeam în drumuri subterane/ un acoperiș mare și spart/ nimeni nu mai îndrăznea să-l repare// (…) – din poemul Absența umbrei

un om stă în bibliotecă/ cu gândul să-și ia viața// cărțile sunt mute/ autorii au ațipit// desigur nemuritor nu înseamnă atotputernic// e seară/ fumul țigării somnolează în lente volute// mâine dimineață femeia va șterge praful – poemul Autoportret, cel care încheie antologia.

Cumpără cartea de aici

Enșpe mii de dimineți, de Diana Bădica

Enspe mii de dimineti Diana BadicaDiana Bădica a debutat vara aceasta la Editura Casa de Pariuri Literare, cu un volum de poezie cu titlul Enșpe mii de dimineți. Poemele mi s-au părut a fi după chipul și asemănarea autoarei (pe care am cunoscut-o, în sfârșit, la Lectura de Joi): entuziaste, vesele, dătătoare de energie, pe alocuri nostalgice, din când în când dureroase, umplute cu bucurii, neliniști, plăceri, angoase, surprize, nesiguranțe, iubiri sfărâmate ș.a.m.d. E un întreg univers construit în Enșpe mii de dimineți și cuprins în cele cincizeci și șapte de poeme trunchiate de cinci poezii-definiții (care marchează trecerea în alte etape). O joacă candidă de-a poezia. Cuvinte simple pentru emoții mari. Le-am degustat încet-încet, parcă temându-mă să nu dispară. Iar coperta volumului este superbă! 🙂 Poate suna precum un clișeu, însă lectura poeziilor m-a asigurat că voi mai auzi de autoarea acestora.

 

Poezii favorite din Enșpe mii de dimineți:

țelina tăiată miroase a bunica,/ coșnița în care iarna/ păstra tămâia.// varul stins miroase a bunicul,/ găleata murdară/ în care păstra bidineaua.// celelalte obiecte n-ai miros. – poemul cu numărul 6

viața e o cutie de lapte condensat,/ o limbă străină/ căreia nu-i înțelegi subtilitățile./ ce-a vrut să spună autorul/ nu o să aflăm niciodată. – Definiția 1

cineva a pus un pom în mijlocul străzii,/ mașinile trăiesc de-a dreapta și de-a stânga pomului./ în cap am o gaură care se închide în mijlocul zilei,/ cerul e o monedă de 50 de bani./ casa bunicii are două uși cu ferestre murdare,/ una dă spre lume, alta spre animale.// câțiva bărbați s-au adunat într-o seară/ și au împărțit lumea înainte și după era lor. – poemul cu numărul 13

am 1000 de pitici pe creier/ 1000 de pitici/ cu nume și prenume./ dimineața o iau la goană/ pe sens interzis,/ dau din mâini și urlă./ (…) – din poemul cu numărul 16

dragostea noastră a expirat/ luna trecută,/ ca un flacon de medicament./ hai să mai încercăm o dată,/ să începem altfel,/ să nu ne luăm în seamă/ de la start,/ perfuziile durează mai mult. – poemul cu numărul 41

Știu că am trișat, mi-am încălcat promisiunea de a nu ne lungi și a reda doar trei fragmente/ imagini/ poeme. Însă am umplut mai bine de jumătate din cartea Dianei Bădica cu post-it-uri, mi-a fost parcă și mai greu să aleg.

Cumpără cartea de aici

Dresorul de duminici, de Marius Grama

Dresorul de duminici Marius GramaMarius Grama este un poet gălățean care, grație faptului că a obținut premiul Editurii Junimea la secțiunea Debut a Concursului Național de Poezie Porni luceafărul…, în iunie 2013, a avut șansa să i se publice volumul Dresorul de duminici (la Junimea, precum am menționat anterior), prima carte individuală de poeme (altfel, poeziile sale au mai apărut în volume colective).

Dresorul de duminici mi-a atras atenția, în primul rând, prin titlul volumului, mi s-a părut (și am încă această părere), o imagine genială, o alăturare inedită de cuvinte – care, în fond, m-a determinat să citesc toată cartea. În cuprinsul acesteia sunt șapte secvențe, șapte cicluri de poeme, reunite astfel: versuri de vânzaredresorul de duminicițara unde soarele răsare pe furiș – poem patriotic autobiografic –crima de pe strada cu nucide nepovestit, fata care strânge ploaia între dinți – jurnal indecent cu pretexte – și odă stăpânului. Cel mai mult mi-au plăcut primele două cicluri de poeme și penultimul, pe care le consider cele mai reușite. O poezie proaspătă, ancorată în real și în contemporan, dar cu multe întorsături din condei, metafore, ambiguități și umor presărat printre versuri. Forma poemelor, cu pauze între anumite cuvinte, îți dă de gândit. Poate veți rezona cu poezia lui Marius Grama.

 

Imagini zugrăvite fain în (doar) patru dintre poemele din Dresorul de duminici:

am vrut să te vând     iubito/ știu că te-ar fi încântat/ să afli în sfârșit     cât socot că valorezi// pe piață era o căutare grozavă de iubite proaspete și fericite (…) – din poezia iubita

am vrut să îmi vând părinții  două exemplare de colecție/ eram hotărât să țin la preț/ părinți buni       muncitori/ cu frumusețea timpului încrustată pe chipuri/ echipați cu îngăduință     cu povețe/ cu tâmple încărunțite/ cu săruturi șlefuite pe frunte în puterea nopții// nu ceream mai mult decât făceau/ le atârnasem de gât și câte o poză din copilăria mea/ să se vadă că-s autentici (…) – din poezia părinții

am vrut să mă vând       ce mare lucru/ n-aș fi nici primul   nici ultimul    care-și tatuează pe frunte/ un cod de bare (…) – din poemul superofertă

faceți cunoștință cu el/ Cassiop     dresorul de duminici// este cel mai renumit/ cel mai iubit   cel mai respectat/ din breasla lui/ nimeni nu-l întrece în măiestrie    în grație/ parcă a fost născut să facă asta/ ține duminicile într-un sac   și le eliberează când vrea el/ câteodată joia    câteodată lunea/ uneori le dă drumul numai puțin    pe la miezul nopții/ să simtă mirosul timpului (…) – din dresorul de duminici, 1.

Apocalips de buzunar, de Cristian Bădiliță

apocalips de buzunar cristian badilitaApocalips de buzunar (Editura Curtea Veche, 2005) a fost, pentru mine, o carte surprinzătoare: dacă la celelalte aveam anumite așteptări, fie datorită autorilor, fie pentru că titlurile volumelor îmi dădeau câteva indicii cu privire la conținut, când am deschis Apocalipsul nu știam ce voi găsi. Am rumegat poeme tragicomice, ludice, complexe, ironice, apocaliptice, ritmate, stilizate, rimate, poezii în proză, poezii de dragoste, poezii despre poezie, țară, memorie, timp etc. Inutil să menționez că o să încerc să-l mai urmăresc pe Cristian Bădiliță și în alte volume (mai ales că văd că este foarte productiv).

 

Fragmente din Apocalis de buzunar:

Poeții vor muri în zori/ unii prin cârciumi, alții prin altare,/ de vii vor arde, zei întâmplători,/ fără să ceară nimănui iertare.// Va fi o sărbătoare moartea lor,/ orașul nu-și va pune-n cap cenușă,/ femeile nu vor ofta de dor,/ doliu nu ne vom coase peste ușă. (…) – din poezia Fruntea cu solzi albaștri

(…) azi mănânc singurătăţi pe pâine,/ frâng pe trup îmbrăţişări de rouă,/ ninge peste hoitul meu de mâine,/ peste rănile de astăzi plouă. – din poezia Apocalips de buzunar

(…) Mi-e dor de Tine cum mi-e dor de mine/ cel necuprins în braţele nicicui,/ adio făcătorilor de bine,/ din seara asta spânzur viaţa-n cui//  capitulez şi, dacă vreţi, tovarăşi/ din ţeasta mea şampanie să beţi,/ mâna pe spada n-o voi pune iarăşi./ Am obosit. (Sunt totuşi dimineţi!) – din Balada zilei de vineri (toate baladele zilelor săptămânii sunt minunate).

Locuiesc în ochii tăi vicleni,/ cu chirie ieftină, de-o vreme,/ printre salamandre și licheni. printre hârburi triste și poeme// (…) Locuiesc de patru mii de ani/ în mansarda ochilor tăi singuri. printre bibelouri de doi bani/ printre panglici, cufere și linguri. – din Romanța ochilor vicleni, primele și ultimele versuri.

Cumpără cartea de aici

Dragoste n-are plural, de Vladimir Drăghia

Dragoste n-are plural Vladimir DraghiaVladimir Drăghia este un actor (și nu numai) tânăr care a scris o carte de poezie numită Dragoste n-are plural – apărută anul acesta la Editura Național, urmează să fie reeditată luna aceasta de cei de la Editura Adenium. Poemele lui sunt, cum o sugerează și titlul volumului, sub marea și generoasa umbrelă a iubirii, cu tot arsenalul aferent: joacă, timp, căutări, găsiri și regăsiri, suferințe, decepții, amor etc. Fiecare poem este însoțit de o frumoasă ilustrație – desenele îi aparțin Andrei Iulia Margină.

Poezia lui Vladimir Drăghia se folosește încă de rimă (cu precădere pe cea încrucișată) și, în ansamblu, este caracterizată de o doză mare de naivitate – un fel de Iv cel Naiv nematurizat pe deplin, puțin necizelat. Unele poeme sunt reușite, altele mai stângace, dar toate au în ele bucuria de a scrie și de a simți poezia (și dragostea, bineînțeles). Florin Piersic Junior spune, pe coperta a patra: „Tipul ăsta cu pătrățele pe burtică are încă forța unui copil neșlefuit. Aia pe care noi toți am pierdut-o acum multă vreme”. Tind să-i dau dreptate.

Unii vor strâmba din nas, altora le va plăcea ce face autorul în acest volum. Dacă vreți să vedeți cum a fost pusă pe muzică poemul Dragoste n-are plural din cartea omonimă, atunci mergeți aici.

 

Trei extrase din cartea Dragoste n-are plural:

Dragoste n-are plural,/ cum nici „te iubesc” nu e urmat de virgulă și „dar”.// E un dar pe care îl oferi fără să vrei ceva în schimb,/ îl dai pentru că, fără să-l ceri, îl ai./ „Te iubesc” trebuie țipat!/ Sau… pregătit din timp, spus pe un glas fricos și tremurat./ „Te iubesc” trebuie simțit, dat tot, te iubesc nu poate fi-mpărțit./ Nu este număr par, așa că nu mai încercați, nu poate fi divizat în mod egal!/ „Te iubesc” e atunci când nu ai timp de sute de cuvinte,/ când dragostea e tot ce ai, când nu mai ai nevoie și de/ minte.// Dragostea, că tot veni vorba, din nou, de ea,/ este o stare măturată, de-ndrăgosteală,/ dintre un el și-o ea.// Dragostea n-are plural,/ cum nici „te iubesc” nu e urmat de virgulă și „dar”!

Pentru că doare/ se naște și nu moare/ dă formă și culoare/ dă un sens când crezi că n-are/ mută munți de supărare// pentru că mă face viu când visez/ să nu mai fiu// că o face să zâmbească/ pe furiș, pe după mască// pentru că nu ar mai fi, dacă nu/ s-ar povesti/// pentru că nu-i doar cuvinte,/ aranjate, dichisite/ e mană pentru iubiți, e hrană/ pentru iubite!// că mă face mic, prin ea, mă/ înghite, nu așa…// e doctor de suflete, e plânsete-n/ hohote, bătaie de clopote,/ bocete, ropote/ este rima-n crinolină/ inspirație divină// vinovata fără vină, străină de/ orice jivină// aer, apă și mâncare/ porno, plină de pudoare! – poemul Pentru că poezia

Ironie este atunci când desenăm copaci/ pe foi moarte de hârtie;/ sau poate,/ când deschidem și ne bucurăm de-o carte,/ un copac zâmbește și își spune împăcat:/ există viață după moarte. – poemul Ironie

Cumpără cartea de aici

***

Până nu uit: o lectură mai „veche”, dar foarte intensă, faină, intimă, năucitoare este O să mă știi de undeva a Petronelei Rotar (Editura Herg Benet, 2014), dacă n-ați ajuns încă la ea. Plus Bosnia. Partaj (Editura Cartea Românească, 2014), cartea Mirunei Vlada care abia a ieșit de la tipar și pe care mi-am pus-o și eu pe lista de lecturi din toamna aceasta.

Chiar așa, voi ce cărți de poezie românească aveți în plan să citiți curând?

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *