În luna februarie s-a lăsat cu inimioare, iar săgețile lui Cupidon au zburat în toate direcțiile. Mai puțin cunoscute au fost însă cele câteva evenimente ce amintesc de istoria LGBT (lesbian, gay, bisexual, transgender), care au loc în fiecare an, în România și alte opt țări din Europa, în această lună. Cum zilele trecute citeam ceva legat de asta, mi-am adus aminte că, în facultate, am avut vreo două cursuri de queer theory (teoria homosexuală), ore ce mi-au deschis mintea și, din fericire, mi-au fărâmat prejudecățile. Atunci am citit, pe bandă rulantă, multe cărți cu tematică gay. Și mi-au rămas în minte ca unele dintre cele mai bune volume de literatură pe care le-am citit. 

Așa că vă propun o listă scurtă de 6 cărți cu și despre homosexuali care sunt, cred eu, musai de citit (apariția lor este, de cele mai multe ori, consemnată de istoria literară). Poate una dintre ele vă inspiră și, cine știe, vă oferă o altă perspectivă asupra lucrurilor. Unde mai pui că majoritatea scriitorilor care au semnat volumele de mai jos au vorbit în cunoștință de cauză, fiind homosexuali (sau bisexuali).

Numele tău scris pe apă de Irene Gonzalez Frei – este una dintre cărțile cele mai frumoase pe care le-am citit despre o iubire profundă, până la pierderea sinelui, dintre două femei, Sofia și Marina. Personajele acestui roman se construiesc şi se conturează pe măsură ce homosexualitatea se produce pe sine. Cartea se deschide cu sfârşitul poveştii de iubire dintre narator (cu genul încă nedefinit) şi Marina, cu durerea crâncenă ce pune stăpânire pe narator în momentul în care îşi pierde iubirea (motivul încetării relaţiei amoroase ni se va dezvălui abia în finalul romanului). Întâlnim aici și mitul lui Narcis adus în postmodern, tema visului, fabricarea homosexualității, fragmente disparate, feedback-uri inserate, cronologie confuză, un dublu masculin al cuplului feminin (Santiago și Baxi), scene erotice foarte bine scrise.

numele-tau-scris-pe-apa_1_fullsize

Alte glasuri, alte încăperi de Truman Capote – este romanul de debut al capriciosului Capote care da, a reușit să scrie într-un stil fenomenal de la început și să încânte deopotrivă critica și publicul, volumul acesta fiind considerat și astăzi o capodoperă a literaturii americane din secolul XX (publicat în 1948, pe când Truman avea 23 de ani). Cartea este semi-autobiografică și-l are în centru pe Joel Knox și copilăria-adolescența sa după pierderea mamei și în căutarea tatălui. Maturizarea copilului de 13 ani se petrece într-un Alabama decadent, imoral, locul în care adulții rămași (în special un travestit) îl vor conduce pe Joel spre descoperirea și, în cele din urmă, acceptarea propriei homosexualități.

alte-glasuri-alte-incaperi_1_fullsize

Orașul și stâlpul de Gore Vidal – apărută în același an ca și Alte glasuri, alte încăperi, scrisă la 21 de ani, al treilea roman al lui Gore Vidal este programatic construit pentru a demonstra că homosexualitatea nu este împotriva naturii, nu este o boală, ci o problemă de gust. Majoritatea personajelor din volum sunt bisexuale (ca autorul însuși) și găsesc plăcere în relațiile homosexuale. De fapt, un singur personaj este heterosexual și nu se poate spune că asta îl avantajează :). Orașul și stâlpul este un roman dur, întunecat, măcinat de depresie, singurătate și căutarea iubirii. Pentru mai multe detalii despre carte, vă îndemn să citiți cronica.

semn carte vers

Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde – pentru că am amintit de decadentism la Capote, nu puteam trece peste Oscar Wilde și faimoasa sa carte pe care, dacă nu ați citit-o încă, cred că a venit vremea. Este o bijuterie de volum, vă spun! Dorian Gray, tânărul frumos, narcisist, Basil, pictorul atras de inocența și înfățișarea lui Dorian, Lord Henry, exemplarul hedonist, descrierile și pasajele subversive despre homoerotism, prefața minunată care ”militează” pentru arta de dragul artei, estetismul, toate și multe altele au stârnit furia victoriană și i-au adus lui Wilde acuzații de imoralitate.

pdg

Falsificatorii de bani de Andre Gide ca un bulgăre de zăpadă care acumulează, trec de la Wilde la Gide, căci lista aceasta de cărți excelente cu și despre homosexuali și homoerotism nu se poate să nu-l includă. Falsificatorii de bani este o altă capodoperă a literaturii universale, care pe mine m-a fascinat mai ales grație punerii în abis exemplare. Se pare că acest roman al lui Gide ar avea rădăcinile în fapte reale: între anii 1906-1907, la un liceu din Franţa, ar fi avut loc un scandal cu privire la punerea în circulaţie a unor monede false de către câţiva elevi, iar în 1909, la acelaşi liceu, un băiat s-ar fi sinucis. Câtva timp mai târziu, acesta începe să scrie un roman despre un romancier care, la rândul său, scrie un roman, iar spre sfârşit află că subiectul imaginar al romanului său se petrece şi în lumea în care el trăieşte – iată cum legăturile complexe pe care le ţese cu atâta abilitate Gide sunt ambigue şi echivalează două lumi complet diferite. În subtext găsim teoretizarea homosexualității și, implicit, o exemplificare a acestei orientări sexuale în triunghiul personajelor-cheie ale cărții, Edouard – Passavant – Olivier (nepotul vitreg al lui Edouard).

falsificatorii-de-bani-porumbelul_1_fullsize

P.S.: Gide este primul scriitor gay ”declarat” care a luat Nobelul pentru Literatură. Cu un an înaintea publicării cărții Falsificatorii de bani, a scris Corydon, non-ficțiune, unde explica și apăra explicit homosexualitatea.

Camera lui Giovanni (Giovanni’s Room) de James Baldwin – din păcate, nu știu să existe vreo traducere la noi a cărții lui Baldwin, ceea ce înseamnă că ar trebui s-o citiți în engleză. Însă merită, pentru că problematizează homosexualitatea într-un mod complex prin personajul principal, David, un tânăr pus în situația de a alege între tradiție – ceea ce este acceptat social în America (relațiile heterosexuale) – și dorințe (relațiile homosexuale) – pe care le poate obține în nonconformista Europă. David vine dintr-o familie conservatoare, cu un tată alcoolic, care exercită presiuni asupra fiului său pentru a deveni un ”bărbat adevărat”, a avea o familie, o slujbă bună etc. Acesta decide să plece la Paris pentru a-și găsi un sens în viață. Aici o întâlnește pe Hella, o tânără din America pe care o cere de nevastă. Ea pleacă în Spania pentru a se gândi la propunerea lui David, timp în care acesta începe o relație homosexuală (nicidecum prima de acest tip) cu Giovanni – un italian barman într-un bar de gay. Se mută, în lipsa Hellei, în cămăruța lui Giovanni (de unde și titlul cărții). De aici încolo David pendulează între plăcerea homosexuală și sentimentul vinovăției, frustrările acumulate din cauza normelor sociale și continuă cu o șaradă heterosexuală care va avea efecte tragice asupra vieții sale și a celor din jur.

giovannis-room

***

Nu aș vrea să închei acest material fără să menționez și cărți super bune din literatura română care tratează subiectul homosexualității. Culmea, ambele sunt apărute în 2013: Do Not Cross de Dora Pavel (cronică aici) și Soldații. Poveste din Ferentari de Adrian Schiop (impresii despre carte aici). Ambele au fost nominalizate de mine sau de colegele mele pentru cea mai bună carte românească a anului trecut. Târgul vuiește că ar fi fain și Cimitirul (cronică aici) lui Adrian Teleșpan, publicată tot anul trecut (să fie un nou trend?) cu un narator, cum altfel, gay, dar nu mă pot pronunța, n-am ajuns încă la ea. Cititorii Bookaholic însă au votat-o ca fiind cea mai bună carte din 2013.

M-am întrebat (fără să găsesc un răspuns lămuritor) când o fi răsărit homosexualitatea în literatura română, care au fost primele cărți care au problematizat chestiunea. Dacă aflați, vă rog să nu fiți egoiști, treceți pe aici și spuneți-mi și mie! 🙂

Chiar așa, până nu uit, vouă ce cărți din literatura universală cu și despre homosexuali v-au plăcut?

Sursă imagine principală

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

Click pe titlurile cărților pentru a intra în librăria online Cărturești dacă vreți să comandați cărțile. Nu uitați că, dacă sunteți cititori Bookaholic și introduceți codul, beneficiați de 15% reducere. Detalii avem aici.

50 comentarii
  1. Adrian

    La Cluj au aparut in ultimii ani cartile unei tinere scriitoare – Anca Spring – Amintiri, Ingerii nordului si Anotimpuri albastre. Recomand cu drag, e o lectura placuta, urmaresc evolutia talentului autoarei.

    Reply
  2. nimeni

    Lasa-ne cu Ale glasuri, alte incaperi. M-am luat tine si am facut-o cadou. Cartea e de cacat. Daca un barbat face avansuri unui alt barbat intr-o pagina, nu inseamna ca e carte gay.
    Coboara din copac, lasa moastele si citeste o carte gay adevarata !

    Reply
  3. Octav

    Cititi, ba, Balzac si Flaubert, sunt 100 clase peste tot ce e mai sus…dar deh, nu prea is tangentiale cu homosexualitatea… dar banuiesc ca se vor lecturi de calitate, nu neaparat lecturi cu homalai

    Reply
  4. andrei

    Platon,Banchetul
    Marcel Proust,Sodoma si Gomora
    Mario Vargas Llosa,Visul celtului
    Thomas Mann,Moarte la Venetia

    Reply
  5. Borroughs

    Poate cea mai frumoasa carte despre asa ceva este “Memoriile lui Hadrian” de Marguerite Yourcenar (ea insasi intr-o relatie homosexuala). Minunat scrisa, mi se pare cea mai buna introducere in subiect, chiar si pentru cele mai pudibunde minti.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *