Bookaholic

Dacă în urmă cu două săptămâni am căutat acele personaje literare masculine cu care am ieşi la o bere, de data asta am vrut să le căutam pe alea care, oricând surprinse pe stradă, ar avea o alcoolemie serioasă, foarte probabil s-ar clătina şi, mai mult, ar avea nevoie un oarecare ajutor psihiatric.

Henry Chinaski al lui Charles Bukowski este cu siguranţă cap de serie. Personajul poate fi întâlnit pe parcursul a patru romane – Poşta (1971), Factotum (1975), Femei (1978), Şuncă pe pâine (1982) – mai multe povestiri şi poeme, precum şi vag menţionat în începutul ultimului roman al  autorului american, De duzină. Chinaski ar putea umple singur un top dedicat personajelor literare alcoolice.

Tocmai pentru că personajul căruia Mickey Rourke i-a dat viaţă în filmul Barfly (şi, să fim serioşi, nu se putea găsi un actor mai defect decât Rourke pentru a-l portretiza pe Hank Chinaski – nici măcar Matt Dillon, care l-a interpretat în Factotum) se confundă în cea mai mare parte cu Bukowski, pentru că ştim că doar sub influenţa consistentă a alcoolului autorul era capabil să se transpună în acest alter-ego literar, Henry Chinaski ocupă cu onoare şi mare graţie un loc fruntaş în topul nostru dedicat personajelor literare alcoolice.

Lui Jack Duluoz nu i-am ridicat aceeaşi statuie precum lui Chinaski din simplul motiv ca nu apare obsesiv în opera lui Kerouac. Protagonistul din “Big Sur” este cu siguranţă un personaj important al generaţiei beat, cu atât mai mult cu cât reprezintă alter-ego-ul literar al scriitorului american. Un film cât se poate de independent, adaptat dupa celebrul roman, va fi lansat la anul în regia lui Michael Polish.

Tim Madden, personajul lui Normal Mailer din romanul “Băieţii duri nu dansează” este un alt alcoolic fictiv care a fost transformat în personaj și pe marile ecrane, precum Chinaski-ul lui Mickey Rourke în “Barfly” și al lui Matt Dillon în “Factotum”. Personajul pare să fie scriitor (deja nu ne mai miră posibilele alter-ego-uri), dependent de alcool, fost pușcăriaș, care are diverse episoade în care îşi pierde memoria şi nu ştie cum anume ajunge să fie situat la locul unei crime. Scena de mai jos este foarte trist jucată de dragălaşul anilor ’70-’80, Ryan O’Neal:

Dar daca deja trimiterile către persoana scriitorilor au devenit clişeice, ce ziceți de un preot latin care are un obicei “sănătos” din a trage la măsea? Prezenţa preotului alcoolic anonim din romanul “The Power and the Glory” de Graham Greene este doar un exemplu. Desigur, contextul general ni-l înfăţişează pe cleric ca fiind un soi de martir, care bea mai mult din depresie. Noi însă nu puteam să nu îl menţionăm în top. Nu este alter-ego-ul autorului precum Chinaski al lui Bukowski sau Duluoz al lui Kerouac, nu se plimbă dintr-o carte într-alta, dar cum Greene este unul din cei mai populari scriitori ai ultimului secol, nu puteam să nu vă aducem aminte de acest personaj, portretizat de Henry Fonda în 1947 în filmul The Fugitive.

Norman Burroughs din Alergând ca apucaţii, romanul autobiografic al autorului american Augusten Burroughs, e un personaj literar controversat, tocmai pentru că nu este fictiv. Ce-i drept, marii alcoolici literari nu au fost niciodată 100% imaginaţi, aşa că îl putem trece pe listă şi pe tatăl lui Augusten, personajul central în mare parte absent, care datorită consumului de alcool a dictat soarta (sau poate “a dicta” este un termen prea dur?) soţiei sale, Deirdre (portretizată cu succes de Annette Bening în filmul omonim), şi a fiului, Augusten. Daca Bukowski şi Kerouac măcar au schimbat numele alter-ego-urilor lor, se pare că trendul după 2000 este păstrarea firului istoric nealterat.

În timp ce lucram la topul ăsta am constatat un tipar interesant. Multe romane ale căror personaje au o problemă cu alcoolul sunt ulterior ecranizate. Filmele nu ajung să se bucure de acelaşi succes ca opera literară, însă sunt curioase personajele pe care unii regizori intenţionează să le aducă pe marile ecrane. Nu acelaşi este cazul şi celui mai cunoscut roman al scriitorului american, Charles R. Jackson, “The Lost Weekend”. Don Birnam aterizează la un an de la beţia de cinci zile descrisă în roman, într-un film premiat cu patru Oscaruri, unul din ele chiar pentru scenariu. Iubitor de tărie, în special de wiskey de secară, Birnman este (surprize surprize!) un scriitor a cărui viaţă este dezvăluită pe parcursul unei petreceri.

Desigur, alcoolul a fost o sursă de inspiraţie şi substanţa centrală în multe romane. Am mai putea adăuga Fiesta lui Hemingway, Blândeţea nopţii a lui F.S. Fitzgerald, “Sub vulcan” a lui Malcolm Lowry, Bullet Park a lui John Cheever. Lăsăm însă lista deschisă şi vă întrebăm şi pe voi: cu ce personaje literare alcoolice (mai mult sau mai puţin alter-ego-uri de scriitori) v-aţi intersectat privirile în bibliotecă?