În aprilie 2008, Ed Stafford pornea în aventura vieţii sale, la capătul căreia urma să devină primul om care a parcurs pe jos întreaga lungime a Amazonului. După aproape doi ani şi jumătate, străbătuse de la un capăt la celălalt întregul continent sud-american, ajungînd la gurile imensului fluviu.
Pericolele l-au întîmpinat la fiecare pas – aligatori, jaguari, vipere sau ţipari electrici, dar şi complicaţii provocate de răni şi de furtunile tropicale –, astfel că încercarea l-a supus pe Ed unor eforturi fizice şi mentale de neimaginat. A fost avertizat în repetate rînduri de localnici că va muri, a fost urmărit de băştinaşi înarmaţi cu macete şi reţinut sub acuzaţia de crimă. 860 de zile pe Amazon este jurnalul unei expediţii în premieră mondială, de-a lungul celui mai mare fluviu şi prin habitatul cu cea mai mare biodiversitate de pe pămînt.
„860 de zile pe Amazon: o călătorie incredibilă”, de Ed Stafford – fragment
Editura Polirom
Colecția „Hexagon. Cartea de călătorie”
Traducere de Andra Hâncu
Carte publicată și în ediție digitală
312 pagini
Ultimele trei zile de mers prin pădurea inundată au fost plăcute şi aveam de cărat mai puţin, aşa că ne‑am bucurat de frumuseţea şi intimitatea domeniului nostru secret. Aşa cum speologii savurează solitudinea şi exclusivitatea universului lor subteran întunecat şi puţin cunoscut, şi noi ne găsiserăm propriul mediu neagreat şi totuşi minunat la care ne adaptaserăm şi pe care ajunseserăm să‑l iubim. În cele din urmă am ajuns la gura rîului Raiolis şi am făcut rost de o barcă de la o casă din apropiere, care ne‑a dus 50 de kilometri înapoi în amonte, pînă la Almeirim, în cîteva ore. Străbătuserăm de acum pe jos distanţa estimată de‑a lungul căreia credeam că ne va duce rîul la vale şi eram gata să vîslim pentru ultima oară pe cursul principal al Amazonul.
În zilele de 11 şi 12 iunie am vîslit de‑a latul Amazonului, plecînd din Almeirim. Distanţa totală pe care am vîslit a fost de 49 de kilometri, dar nu o să povestesc prea multe despre asta, pentru că a fost uşor şi nu ne‑a dat deloc bătăi de cap. Bărcile gonflabile erau mult mai stabile decît orice canoe şi se ridicau cu uşurinţă deasupra oricăror valuri mai mari. Ne‑am oprit la o locuinţă lacustră de pe o insulă după ce străbătuserăm cam două treimi din lăţimea fluviului, pentru că se întuneca, şi am continuat a doua zi, ajungînd la Vilazinho, un mic sat de pe malul sudic.
Apoi am pornit‑o prin delta acoperită de junglă a Amazonului spre oraşul Belém, pînă la care mai aveam doar 400 de kilometri. În Vilazinho, doi pescari veseli ne‑au însoţit o oră, pînă cînd am găsit un drum forestier despre care spuneau că ne va fi de folos. Chiar ne‑a ajutat foarte mult şi în următoarele cinci zile am urcat pînă la 71 de metri deasupra nivelului mării. Dacă ne gîndim că Tabatinga (locul în care am intrat în Brazilia în aprilie 2009, aflat la vreo 3.000 de kilometri vest de noi) era situat la numai 85 de metri deasupra nivelului mării, acest teren era neaşteptat de înalt.
Tehnicile de programare neurolingvistică pe care mi le aplicam dădeau rezultate foarte bune. Simplul fapt de a şti că aveam puterea de a decide starea de spirit în care mă aflam a fost o adevărată revelaţie. Îmi eram propriul instructor şi hotăram ce stare s‑ar potrivi cel mai bine pentru a face faţă situaţiei în care mă aflam. Furia avea să mă ajute cu ceva? Sigur că nu; în consecinţă, m‑am simţit mult mai bine. De fiecare dată cînd simţeam că începea o perioadă în care voi avea sentimente negative, că voi fi deprimat sau furios, mă ajutam singur să‑mi revin şi mi‑am îmbunătăţit extrem de mult starea de spirit, ştiind că acum îmi puteam controla dispoziţia. Această stare se perpetua de la sine şi am avut nevoie tot mai rar să recurg la tehnicile de autoinstruire. Nu mai dădeam vina pe Cho pentru toate lucrurile care mergeau prost. Îmi asumam întreaga responsabilitate şi mă concentram pe rezolvarea oricărei probleme în mod pozitiv.
Am început din nou să visez la expediţii viitoare. La acea vreme, voiam să vîslesc pe toată distanţa de‑a lungul fluviului Congo, o expediţie extrem de periculoasă şi de palpitantă, pe care ştiam cu siguranţă că nu o mai făcuse nimeni. Mă înşelam; un englez pe nume Phil Harwood vîslise de‑a lungul fluviului în 2008 (ajutat puţin şi de o velă), cînd eu tocmai începeam expediţia, dar acest vis m‑a ajutat să mă concentrez săptămîni întregi asupra unui lucru pozitiv.
Pădurea aerisită şi uscată ne‑a permis să întindem pasul, aşa încît nu numai că am recuperat zilele pierdute, ci am şi depăşit distanţa programată.
La sfîrşitul lunii iunie am revenit la un ritm mai realist cînd am dat peste kilometri întregi de junglă frumoasă şi inundată. Mergeam printr‑o apă de culoarea ceaiului negru, cu un gust acid, ca de lămîie.
Atlanticul era în continuare la mare depărtare, dar noi schimbam idei de o exuberanţă copilărească cu privire la viitor, ca şi cînd a doua zi am fi ajuns acasă. Mie nu‑mi stătea mintea decît la expediţiile viitoare, iar Cho se şi vedea jucînd rugby după ce ajungea în Leicestershire.
Era minunat să parcurgem această ultimă porţiune de traseu prin junglă adevărată. Ne‑am reluat rutina, orezul şi fasolea erau alimentele noastre de bază şi pierdeam iar în greutate. Ne simţeam în formă şi sănătoşi şi scăpaserăm de monotonia leneşă a şoselelor din zona fermelor de vite.
Eram încă plini de căpuşe, rucsacul meu era tot rupt, bocancii lui Cho erau legaţi cu sfoară ca să nu se desfacă, iar dispozitivul BGAN fusese reparat cu bandă izolatoare şi cabluri – dar nimic din toate acestea nu părea să mai conteze. Acum amîndoi aveam tot mai mult un sentiment calm de împlinire şi asta nu avea să dispară decît foarte greu. Încă mai aveam peste o lună de mers; oare puteam continua cu acelaşi elan pozitiv?
Despre Ed Stafford
Ed Stafford a fost căpitan în armata britanică pînă în 2002, după care a condus expediţii peste tot în lume. A lucrat alături de ONU în Afghanistan, unde a participat la organizarea primelor alegeri prezidenţiale. În august 2010 a devenit primul om care a străbătut pe jos întreaga lungime a fluviului Amazon, însoţit de un muncitor forestier pe nume Gadiel „Cho” Sánchez Rivera, o călătorie care a durat mai bine de doi ani. În anul 2012, performanţa lui a fost inclusă în Guinness Book of Records.
