Cautare dupa "Cortazar"

„Ce-am pierdut în foc”, de Mariana Enriquez, o combinație bulversantă de Poe, Stephen King și Cortázar. O nouă carte musai

Universul Marianei Enriquez este populat de femei, dar nu e unul blând. Este bizar în cel mai sofisticat și mai neliniștitor mod cu putință, cu atât mai diabolic cu cât straniul irumpe din țesătura banală a vieții cotidiene. Personajele ei se confruntă cu abuzuri, sărăcie, droguri, criminalitate, trafic de copii, patologii dintre cele mai diverse, diformităţi, violenţă. Fiind jurnalistă de profesie, multe dintre proze pleacă de la întâmplări reale apărute în presa vremii - criminalul în serie copil rămas în istorie sub numele de Piticul Clăpăug, doi adolescenți torturați de poliție într-o suburbie sinistră a Buenos Airesului și forțați să se arunce în apele unui râu poluat -, dar ficțiunea ei împinge totul la un alt nivel. Citeşte tot articolul


Realitatea fantastică a căutării de sine – despre „Insula la amiază” de Julio Cortázar

Insula la amiază, una dintre povestirile lui Cortázar reunite în volumul Toate focurile, focul, este paradigmatică pentru ambiguitatea semnificației (în special a finalurilor) prin care scriitorul argentinian își aruncă cititorul în arena sfâșierilor hamletiene ori de câte ori se pune problema interpretării. Imaginația și logica sunt poftite să intre într-un altfel de joc. Citeşte tot articolul

Scrisul și viața – Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Ernesto Sábato, Gheorghe Crăciun și Paweł Huelle

În paginile lui Mario Vargas Llosa (fie că e vorba de proză, eseuri sau interviuri) găsim unele dintre cele mai frumoase, profunde și clare idei despre originile, menirea, frumusețea și puterea subversivă a ficțiunii. Din punctul său de vedere, rădăcinile ficțiunii se află în experiența umană din care derivă și pe care o susține, o hrănește. Citeşte tot articolul

Despre scrisori cu Șișkin, Tabucchi și Cortazar

Dragi bookaholici, aș vrea să vă întreb ceva: când ați scris ultima scrisoare? Și nu mă refer la mailuri-scrisori, ci la una dintr-acelea autentice care implică un alt fel de asumare, precum și pregătirea conștiincioasă, ritualică de dinainte, cu coli albe, stilou și ordine pe birou? Până îmi veți răspunde voi, o să încerc să vă spun de ce cred eu că scrisorile sunt fascinante. Iată doar câteva exemple de argumente care îmi vin acum în minte. Citeşte tot articolul

Un neașteptat eseu fotografic dedicat lui Julio Cortázar

Anul acesta se sărbătoresc 100 de ani de la nașterea scriitorului argentinian Julio Cortázar, unul dintre cei mai mari autori latino-americani, cunoscut pentru oniricul și umorul scrierilor sale. Evenimente culturale dedicate scriitorului sunt deja în desfășurare, așa cum este, spre exemplu, Salonul de carte de la Paris, care are loc chiar zilele acestea, mai exact între 21 și 24 martie, și care prezintă expoziții de fotografie ce-l au ca subiect pe marele scriitor, primele ediții și originalul romanului "Șotron" ("Rayuela", în spaniolă), unul din texetele lui cheie etc. Citeşte tot articolul

Sfârșitul jocului, de Julio Cortázar

Sunt multe cărți pe care le iei și parcă te vezi deja citindu-le, așa că atunci când mai dai peste ele în raft te gândești de două ori dacă le-ai citit sau nu. De câte ori auzeam vreo comparație cu Cortázar, avem senzația că știu despre ce e vorba, dar nu știam. Am găsit în spatele rândurilor la vedere o ediție Meridiane, din 69, a colecției de povestiri Sfârșitul jocului. Țin minte că am cumpărat-o de la un anticariat acum aproape 10 ani - și am citit-o acum. Citeşte tot articolul

T.O. Bobe: „Am încercat să-mi fac portretul și să-mi răspund la întrebarea de ce nu pot să scriu”

După Bucla (1999), Darul lui Moș Crăciun (2003), Cum mi-am petrecut vacanța de vară (2004) și Contorsionista (2011), T.O. Bobe revine cu un nou roman. În puține cuvinte, în Cartea neisprăvirii „domnul Teo scrie un roman”. Dar lucrurile sunt ceva mai complicate de atât, așa încât mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu T.O. Bobe despre dedesubturile și legăturile subtile din cartea lui. Citeşte tot articolul


Reteritorializarea modernității în sintezele internaționale ale lui Matei Călinescu

Tema recurentă și fundamentală în jurul căreia s-a orientat întreaga gândire critică și teoretică a lui Matei Călinescu, atât înainte, cât și după momentul 1973 (an în care acesta părăsește România, plecare motivată printre altele și de situația ideologică a mediului academic autohton), a rămas cea a modernității: după propriile sale afirmații, „în exil, preocuparea mea de cercetător în legătură cu ideile modernității, care culminase în România cu Conceptul modern de poezie, a fost reluată ducând, în 1977, la o noua sinteză de mare avengură teoretică și istorică, intitulată Faces of Modernity” (1), care va deveni, în 1987, după adăugarea unui capitol despre postmodernism, volumul Cinci fețe ale modernității: Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism.

Eseu de Mihnea Bâlici Citeşte tot articolul


Bibliotecă de scriitor – Bogdan Răileanu: „Tentația de a aduna cărți a fost destul de mică”

A terminat Jurnalismul, lucrează în publicitate și e pasionat de gătit, iar în mai puțin de doi ani, Bogdan Răileanu a publicat un volum de proză scurtă (nominalizat la prima ediție a Premiului Iocan) și un roman. Eu îi citisem o povestire în iocan 1, prin 2016, și am fost curioasă să stau de vorbă cu acest autor care a aterizat subit pe scena literară românească. A urmat, bineînțeles, o invitație la rubrica Bibliotecă de scriitor. Citeşte tot articolul


Teatrul în traducere: literatură și spectacol

Luni, 23 octombrie 2017, de la ora 11.00 sunteți invitați în Atriumul Institutului Francez din București (bd. Dacia nr. 77) la masa rotundă Teatrul în traducere: literatură și spectacol, o inițiativă a ARTLIT, realizată în parteneriat cu Institutul Francez din București. Citeşte tot articolul