Cautare dupa "Mihail Sebastian"

Mihail Sebastian – cel mai răbdător prieten al lui Camil Petrescu

Sebastian a fost unul dintre foarte puţinii prieteni pe care Camil Petrescu  a reuşit să şi-i ţină aproape, căci mai toți s-au transformat, rând pe rând, în parteneri de polemici. Extrem de numeroşi, de altfel, pentru cel care s-a dovedit un intelectual straniu și un om cu vocaţia nemulţumirii, un incomod abrupt, înfruntând nu numai filozofii cu care s-a tot luat la trântă, ci şi „vecinii de viaţă”, printr-un discurs nu de puţine ori agonal. Poate că doar Arghezi i-ar putea face concurenţă lui Camil Petrescu la statutul de outsider în spaţiul culturii noastre. Ursuz, irascibil, certat cu toată lumea şi izolat de toţi, deoarece orgoliul său exacerbat şi deloc disimulat (amintind de Macedonski) avea darul de a isca imediat antipatii, Camil Petrescu a fost perceput ca o prezenţă incomodă printre confraţii de generaţie. Citeşte tot articolul

Mihail Sebastian şi M. Blecher – o prietenie nu doar literară

Foarte mulţi dintre contemporanii lui Sebastian au scris despre vocaţia prieteniei care îl însufleţea pe acesta. Antoine Bibescu, Cella Serghi sau Margareta Sterian au făcut mărturisiri emoţionante şi pline de admiraţie faţă de darul lui Sebastian de a-şi oferi, tolerant, prietenia, atitudine rarisimă în orgolioasa lume a scriitorilor. Camil Petrescu, Mircea Eliade, Camil Baltazar, Eugen Ionescu, M. Blecher au fost unii dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Mihail Sebastian. Citeşte tot articolul

Leny Caler și Mihail Sebastian își spun povestea în ”Marea iubire a lui Sebastian”

Într-un Godot Cafe-Teatru plin până la refuz - ceea ce spune ceva despre spectacol -, într-o seară de iulie cu tunete și fulgere pe fundal, Rodica Mandache (în rolul lui Leny Caler) și Marius Manole (care îl joacă pe Mihail Sebastian), acompaniați de Ana-Ioana Macaria (Corina) și Istvan Teglaș (Ştefan Valeriu), au jucat cu grație și tandrețe ”Marea iubire a lui Sebastian”, în regia Dianei Mihailopol. Citeşte tot articolul

O carte controversată despre o relaţie controversată: „Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian” de Marta Petreu

Mihail Sebastian, pe numele său adevărat Iosif M. Hechter, a fost şi este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai controversaţi scriitori ai ultimilor ani. Jurnalul său din perioada 1935-1944, apărut în 1996 la Humanitas, a fost cel care a declanşat tot acest val de interes, iar ultimul care a scris despre destinul acestui scriitor, intrat, în ultimii 50 de ani, într-un con de umbră, este Mihai Iovănel în monografia Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică (Editura Cartea Românească, Colecția „Critică. Istorie literară“, București, 2012). Totuşi, cel mai controversat studiu despre Sebastian rămâne cel al istoricului şi criticului literar clujean Marta Petreu, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (Editura Polirom, Iaşi, 2009), un studiu solid, serios, care vizează în mod special perioada 1927-1935, perioadă publicistică fastă pentru tânărul pe atunci Mihail Sebastian, ucenic şi mai apoi editorialist de succes la Cuvântul lui Nae Ionescu. Citeşte tot articolul

În aşteptarea deschiderii de stagiune. „Deschiderea stagiunii” de Mihail Sebastian

Ştiu că stagiunea s-a încheiat, căci, cu mici excepţii, vara, la noi, este necruţătoare cu montările teatrale, dar, cu gândul la deschiderea noii stagiuni, moment de care ne mai desparte puţin mai mult de o lună, m-am consolat cu un alt tip de deschidere de stagiune – cea dintr-o poveste. Destul de puţin cunoscută, nuvela Deschiderea stagiunii a lui Mihail Sebastian vorbeşte despre pasiunea sa cea mai mare, teatrul – teatrul ca punct de sprijin, ca reper, ca ultim simbol al salvării. Citeşte tot articolul

Mihail Sebastian, dincolo de „Jurnal”. Criza identitară şi cum a devenit „huligan”

(continuare a temei de aici) Odată cu accentuarea orientărilor politice ale colegilor săi de generaţie, în anii ’30, suferind de o tot mai acută rinocerizare, Sebastian devine din ce în ce mai marginalizat. Atât cei din lumea literară, cât şi prietenii încep să-l privească drept un intrus, iar dacă până la publicarea romanului De două mii de ani (1935), mocnea izbucnirea unei reacţii de tip antisemit, după acest moment, Sebastian va reprezenta ţinta unor atacuri nejustificate şi stârnite de prefaţa semnată de Nae Ionescu. Atacurile sunt atât de numeroase, încât Sebastian simte nevoia să le strângă şi să le comenteze în volumul Cum am devenit huligan. Citeşte tot articolul

Mihail Sebastian, dincolo de „Jurnal” – proza

În general, când spunem Mihail Sebastian, ne gândim automat la Jurnal, uitând că Sebastian a fost şi un talentat prozator. Dacă teatrul său a avut un succes constant, chiar şi în prezent punându-se frecvent în scenă Jocul de-a vacanţa sau Ultima oră, proza sa a fost văzută  mai degrabă ca o încercare nu pe deplin reuşită. Există însă o doză de autenticitate care întotdeauna mi s-a părut că salvează aşa-zisele carenţe (de pildă, aşa cum i-au reproşat numeroşi critici, un lirism prea accentuat). Citeşte tot articolul

Sebastian și lumea lui

Librăria Bastilia și Editura Art au plăcerea de a vă invita miercuri, 12 februarie, ora 18.30 la lansarea volumuluiSebastian și lumea lui, autor Dana Pîrvan Jenaru, în prezența autoarei. Citeşte tot articolul

„Misterul Sebastian”, spectacol-document

Când am citit cuvântul „mister”, asociat lui Mihail Sebastian, nu am fost surprinsă şi nici nu mi s-a părut că e o strategie de promovare, căci multe lucruri legate de această figură aparte a interbelicului românesc sunt învăluite în mister: de la felul în care a reuşit să îşi păstreze demnitatea şi chiar încrederea în oameni, în plină furie legionară, şi până la momentul morţii sale – călcat de un camion, pe 29 mai 1945, chiar când se ducea să  ţină prima lecţie de literatură franceză la Universitatea Liberă Democratică. Aşadar, acesta este misterul pe care spectacolul-document „Misterul Sebastian” (care a avut premiera la Teatrul Odeon, pe 18 noiembrie) îl aduce în lumina reflectoarelor, alături de unul mai degrabă de ordin literar: cum a fost posibilă premiera, pe 1 martie, a spectacolului „Steaua fără nume” (în regia lui Soare Z. Soare, la Teatrul Alhambra) într-o perioadă în care evreii nu mai aveau drept de semnătură şi nici să profeseze în anumite domenii: chiar şi prin soluţia de a apela la semnătura falsă a lui Victor Mincu, riscurile tot erau uriaşe. Citeşte tot articolul

Cele mai frumoase fraze din noua carte a lui Radu Cosașu

„Anti-damblale” se numește noul volum al nuvelistului bucureștean Radu Cosașu (88 de ani). E o colecție de publicistică post-‘89, texte care au trecut proba timpului și se pot citi și în 2018 și se vor putea citi și în 2088. Și, dacă vreți să știți, Radu Cosașu e fericit că acest volum a apărut chiar în luna august, lună esențială din biografia sa – fixată pentru totdeauna între 23 august și noaptea invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, timpul brutal al sfârșitului Primăverii de la Praga, vremea dezvrăjirii definitive de utopia comunistă. Citeşte tot articolul


Sergiu Negulici și Ioana Nicoară despre „Splendida Moarte Accident”: „Relația între animație și poezie a existat întotdeauna”

Splendida Moarte Accident e un scurtmetraj de animație superb, unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am văzut eu în ultima vreme. Original din punct de vedere al tehnicii folosite, al scenariului și regiei, emoționează, suscită și ridică o sumedenie de întrebări, totul în doar cincisprezece minute. Dacă nu mi-ar fi teamă că e prea uzat termenul sau că poate suna prea emfatic, i-aș spune operă de artă. Orișicum, vă îndemn să mergeți să-l vedeți mâine, 8 februarie, de la ora 19:00, la Galeria Annart, acolo unde va fi vernisarea expoziției dedicate construcției, atât ca poveste, cât și compoziție vizuală (detalii aici - expoziția și filmul pot fi văzute și pe 9 și 10 februarie, în același loc, între orele 11:00-19:00). Nu de alta, dar are toate elementele necesare pentru a-i fi pe plac unui bookaholic: poveste faină, anticariat, scrisoare (de dragoste), dadaism, poeți și poezie, hârtie, cuvinte ș.a.m.d. Citeşte tot articolul


„Cartea şoaptelor”, de Varujan Vosganian, nominalizată la Premiile PEN America, ediţia 2018

Romanul Cartea şoaptelor, de Varujan Vosganian, se află pe lista nominalizărilor la Premiile PEN America, ediţia 2018, la secțiunea de traduceri (carte de ficțiune)/ PEN Translation Prize.

The Book of Whispers, ediţia în limba engleză a romanului, a apărut la Yale University Press, în traducerea lui Alistair Ian Blyth, în octombrie 2017, în colecția „Margellos World Republic of Letters”, colecție ce reuneşte scriitori precum Lev Tolstoi, Giacomo Leopardi, Gabriele D'Annunzio, Witold Gombrovicz, Federico García Lorca şi Patrick Modiano. Dintre autorii români, pe lista autorilor publicaţi, se află Norman Manea. Citeşte tot articolul


Volumul „Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri”, de Varujan Vosganian, tradus integral în limba germană

Editura austriacă Zsolnay anunță apariția în februarie 2018 a volumului Als die Welt ganz war/ Cînd lumea era întreagă, de Varujan Vosganian, în traducerea lui Ernest Wichner. Volumul cuprinde cinci dintre povestirile din volumul Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri, apărut la Polirom, în anul 2013 (ediție cartonată, disponibilă și în format digital). Citeşte tot articolul


Mihai Zamfir și romanul literaturii române: „O istorie stilistică a literaturii române nu s-a mai făcut” (interviu)

Întâlnirea cu profesorul Mihai Zamfir vine și definitivează un profil pe care cărțile lui îl promit ferm. Eleganța intelectuală, finețea argumentării nu sunt nici pe departe numai niște efecte de condei, ci aparțin personalității lui, simultan erudită și fermecătoare. Toate acestea au transformat interviul într-un dialog. Am preferat forma aceasta unei eventuale recenzii aride. Citeşte tot articolul


Ce cărţi frumoase poţi aşeza pe măsuţa de cafea. Scurt discurs privind utilitatea spaţiului

Cu mult timp în urmă, în oraşul natal, mergeam des la singurul anticariat din oraş - sau, cel puţin, singurul de a cărui existenţă aflasem eu. Acolo am descoperit pentru prima oară, prin clasa a şaptea, vinilurile şi albumele de artă. Acolo am întâlnit pentru prima dată un anticar-librar, un domn în etate care cunoştea toate cărţile din librăria sa fantastică şi pe care aveam să-l ţin la curent, an de an, cu notele luate la examenul de capacitate, la bacalaureat, intrarea la facultate, licenţa, masteratul şi, într-un final, îndrăzneala de a contracta primul credit pentru o casă. Asta da prietenie îndelungată cu librarul preferat! Citeşte tot articolul