Bookaholic

  • Cronici
  • Interviuri
  • Scriitori
  • Film
  • Design
  • English
  • Evenimente

Cautare dupa "Sherlock Holmes"

Citiți noua poveste cu Sherlock Holmes descoperită recent și controversele legate de ea

Celebrul detectiv Sherlock Holmes ne-a făcut multora dintre noi serile mai aventuroase și ne-a ținut, cel puțin o dată în viață, cu sufletul la gură. Același lucru îl face și acum, ținându-ne pe jar într-o nouă poveste ce-l are ca personaj central. Misterul ce înconjoară cele 1300 de cuvinte scuturate de praf de un poet și istoric scoțian este departe de a fi deslușit prea curând.  Citeşte tot articolul

Lansarea cărţii „Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice” de Victor Ieronim Stoichiţă

Luni, 31 martie, a avut loc, la Librăria Humanitas Cişmigiu, lansarea cărţii lui Victor Ieronim Stoichiţă, Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice (traducere din franceză de Mona Antohi, Humanitas, 2013). La lansare au participat, alături de autor, alături de autor, Anca Oroveanu, profesor al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi director ştiinţific New Europe College – Institut de Studii Avansate Bucureşti, Ruxandra Demetrescu, profesor al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Sorin Alexandrescu, profesor al Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii (CESI) şi Vlad Russo, redactor al Editurii Humanitas. În sală au fost prezenţi, de asemenea, Mona Antohi (traducătoarea cărţii) şi Sorin Antohi, Andrei Pleşu (coleg de facultate, la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti) şi Gabriel Liiceanu, ultimii luând şi cuvântul la finalul întâlnirii. Citeşte tot articolul

221B Baker Street – în vizită la Sherlock Holmes

M-am gândit că şi anul acesta v-ar plăcea să ne continuăm călătoriile literare în căutarea lucrurilor interesante şi frumoase precum muzee dedicate scriitorilor, biblioteci şi librării pline de farmec sau a artiştilor talentaţi care lucrează cu cărţile şi le au ca sursa de inspiraţie, aşa că azi vă invit la Londra, în căutarea unui personaj. Cred că e suficient să vă spun că e vorba despre un detectiv, un personaj literar extrem de celebru, care a întrecut de multe ori faima creatorului său, pentru a ghici că mă refer la Sherlock Holmes. Şi pentru că am zis Londra, atunci e 221B Baker Street, poate una dintre cele mai cunoscute adrese din oraş, graţie lui Sir Arthur Conan Doyle. Scriitorul şi medicul scoţian a devenit cunoscut şi apreciat în toată lumea mai ales datorită povestirilor sale poliţiste care îl au în centru pe detectivul Sherlock Holmes, chiar dacă lucrările sale au cuprins şi povestiri ştiinţifico-fantastice, poezie, piese de teatru sau romane istorice. Citeşte tot articolul

Eveniment Victor Ieronim Stoichiță: lansarea volumului „Imaginea celuilalt. Negri, evrei, musulmani și țigani în arta occidentală în zorii epocii moderne, 1453-1800”

Sâmbătă, 21 aprilie, la ora 17.30, librăria Humanitas de la Cișmigiu va găzdui o întâlnire cu reputatul istoric de artă și profesor la Universitatea din Fribourg Victor Ieronim Stoichiță, care revine în fața cititorilor din București pentru prezentarea volumului Imaginea celuilalt. Negri, evrei, musulmani și țigani în arta occidentală în zorii epocii moderne. 1453-1800, cea mai recentă carte publicată în seria de autor de la Editura Humanitas. Vorbim despre reprezentările în artă ale Celuilalt interior, prezent deja pe teritoriul Europei sau care o invadează și a unei alterități exterioare, cea văzută și imaginată de la distanță odată cu descoperirea Americii. Invitați alături de autor sunt Anca Oroveanu și Ruxandra Demetrescu, istorici de artă și traducătoare ale volumului. Ioana Măgureanu, istoric de artă, și Andrei Oișteanu, etnolog, antropolog, istoric al religiilor și mentalităților. Citeşte tot articolul


Cărți noi de citit de Crăciun

Ca în fiecare an, printre noutățile toamnei editurile acordă o atenție specială și cărților de Crăciun. Iar anul ăsta am avut parte de câteva apariții extrem de interesante. Așadar, în completarea listei pe care am făcut-o anul trecut, și care era dedicată cărților de Crăciun pentru copii, vă prezint mai jos câteva cărți noi apărute la Gaudeamus 2017 și câteva apărute mai demult, dar pe care abia acum le-am descoperit. De data asta, voi vorbi la un loc și de cărți pentru adulți, și pentru copii, pentru că majoritatea vor fi, în mod sigur, pe placul copiilor de toate vârstele. Citeşte tot articolul


„Crima din Orient Express”, bestsellerul Agathei Christie ecranizat într-o distribuție de excepție, apare la Editura Litera, în colecția Buzz Books

În trenul Orient Express s-a comis o crimă. Cine este vinovatul? Ce motiv a avut? Toată lumea e suspectă. Cel mai fascinant şi mai celebru caz al lui Hercule Poirot.

Romanul Crima din Orient Express de Agatha Christie este disponibil acum într-un nou format la Editura Litera, în colecția Buzz Books, anunțând cea mai recentă ecranizare a cărții, cu o distribuție de excepție: Kenneth Branagh, Penélope Cruz, Judi Dench, Michelle Pfeiffer, Johnny Depp, Willem Dafoe și alți mari actori, în regia lui Kenneth Branagh. Filmul va fi lansat în cinematografele din România pe 24 noiembrie și este distribuit de Odeon Cineplex. Citeşte tot articolul


Jeff Lindsay: „I-am lăsat loc lui Dexter să se întoarcă, dacă va vrea” (interviu)

Creatorul faimosului criminal în serie Dexter, Jeff Lindsay, a fost unul dintre invitații celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). A urcat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” duminică, 8 octombrie, în cadrul Serilor FILIT, într-un eveniment moderat de Vlad Tăușance. Publicul l-a îndrăgit imediat, căci Lindsay e tipul de scriitor american performer, care a înțeles că (și) industria editorială e o afacere, că autorul trebuie să contribuie activ la promovarea scrierilor sale, iar cititorii trebuie seduși cu toate armele pe care le ai în dotare - în cazul său, e vorba despre prezență de spirit, spontaneitate, onestitate, povești atipice, și, presărat peste toate, un umor nebun. Citeşte tot articolul


The Guardian: Topul pisicilor din literatură. Care sunt cele mai faimoase feline din cărţi?

O să anunţ de la bun început: las lista deschisă iubitorilor de pisici, precum şi celor care s-au gândit să scrie propria poveste despre o pisică pe care vor să o vadă înscrisă într-un top al celor mai cunoscute personaje cu mustăţi din literatura lumii. Citeşte tot articolul

Genți de catifea inspirate de literatură, de la Enjoy the Traffic

Enjoy the Traffic a fost inițial un îndemn pe care Keila Scott l-a primit de la o prietenă, în timp ce bombănea furioasă, prinsă într-un blocaj rutier, dar apoi s-a transformat în numele micii companii de design pe care a fondat-o împreună cu Katia Kiss Miller și care produce frumoasele genți de inspirație livrescă prezentate azi. Citeşte tot articolul


O nouă serie de autor Agatha Christie la Editura Litera!

Cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor va putea fi citit într-o nouă serie de autor marca Litera. “A treia fată”, „Cei patru mari” și „Ultimele cazuri ale lui Miss Marple” sunt primele trei titluri ce vor fi disponibile pentru cititori. Până la sfârșitul anului, noi titluri sub semnătura Reginei Crimei vor îmbogăți colecția. Citeşte tot articolul

Anne Holt revine cu un nou roman poliţist incendiar

Al treilea volum al seriei HANNE WILHELMSEN Într-un orfelinat din Oslo, un băiat în vârstă de doisprezece ani, pe nume Olav, provoacă haos. Agnes Vestavik, directoarea severă a instituţiei, vede ceva înspăimântator în ochii băiatului: o ură neostoită. Citeşte tot articolul

Romane polițiste pentru cei care nu sunt (încă) împătimiți ai genului

Romanele polițiste sunt, în general, cenușăresele literaturii. Cât am fost studentă la Litere erau exemplul prin excelență al literaturii proaste, în ideea că erau cărți ce mizau pe suspans și intrigă, nu pe frumusețea scriiturii. Ăsta a fost, probabil, și motivul pentru care vreme îndelungată nu am citit cărți polițiste, thrillere sau horror. Citeşte tot articolul

O întîmplare fericită – despre „O întîmplare ciudată cu un cîine la miezul nopții”, TNB

În ultima vreme, din fericire, sînt tot mai dese reprezentările în artă ale unui fenomen pe care societatea contemporană încă trebuie să îl înțeleagă pe deplin: autismul și felul în care cei care sînt afectați de el se pot integra în societate și se raportează la ceilalți. Citeşte tot articolul

Două cărţi de citit în doi de la Editura TREI

Lista iubiților mei: Primul roman din seria Ruby Oliver. 15 iubiţi, 11 şedinţe la psiholog, 4 broscuţe din ceramică şi eu, Ruby Oliver Ruby Oliver are 15 ani şi merge la psiholog. Ştie că e ciudat, dar are o scuză — a avut zece zile crâncene, în care, printre altele: Citeşte tot articolul

Invitatul de onoare al Gaudeamus 2015: GADIF – invitați și programul evenimentelor

GADIF  - invitaţie la o aventură literară francofonă în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România (GADIF) are plăcerea de a participa în calitate de invitat de onoare al ediţiei din acest an a Târgului Internaţional Gaudeamus. În numele GADIF, doresc să exprim sincere mulţumiri partenerului nostru Radio România precum şi tuturor celor implicaţi în organizarea acestui Târg, care oferă o platformă deosebită pentru a ilustra ataşamentul nostru faţă de valorile comune împărtăşite în spaţiul francofon! Citeşte tot articolul

Post navigation

← Articole mai vechi

Newsletter

sending...

Cronici

    • cronica
    • cronica
    • cronica
    • cronica

Îți place de noi? Like :)

De Eli Bădică

  • Anchetă despre provocările traducerii și publicării literaturii române în spațiul francez2
  • Sergiu Negulici și Ioana Nicoară despre „Splendida Moarte Accident”: „Relația între animație și poezie a existat întotdeauna”1
  • Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 20173
  • Jeff Lindsay: „I-am lăsat loc lui Dexter să se întoarcă, dacă va vrea” (interviu)1
  • Gao Xingjian: „Literatura ne ajută să trezim conștiința” (interviu)0

Noutăți

  • BucharEst STudent Letters Colloquia – Colocviile naționale studențești ale Facultății de Litere, Universitatea din București (ediția a VI-a, 13-14 aprilie 2019) 0
  • Literatura română, o reușită la Livre Paris 2019 prin standul ICR 0
  • Lansări de carte și dezbateri – a doua zi la Livre Paris 2019 0
  • România la Livre Paris 2019 – a doua zi 1

Recitiri

  • Hisham Matar: despre Gaddafi în Ţara Bărbaţilor
  • Există bucătărie românească?
  • Un tip solid și asudat, din mulțime
  • Acasă la Dada – Cabaret Voltaire acum, ce-au avut și ce-am pierdut
Echipa
  • Cristina Foarfă
  • Adinel Tudor
  • Ioana Epure
  • Alina Purcaru
  • Cristina Petrescu
  • Eli Bădică
  • Silvia Dumitrache
  • Adina Dinițoiu
  • Irina Dumitru
  • Oana Pulpă
  • Maria Elisabeta Boamfă
  • Marius Chivu
Categorii
  • (P)
  • Anchete
  • Blogosfera
  • Book Fun
  • Bookshake
  • Business
  • Cadou
  • CălătoLIT
  • Ce e nou
  • Cititor
  • Concurs
  • contributors
  • Copii
  • Cronici
  • D'ale gurii
  • Design
    • (c)Arte
    • Foto
  • e-book
  • English
  • Eseu
  • Featured
  • Film
  • Interviuri
  • La fața locului
  • Literatură română
  • Literatură străină
  • Locuri
  • Noutăți
  • Părerea mea
  • Psihologie
  • Random
  • Rubrici
    • Artiștii și cărțile
    • Autori în casă, autori acasă
    • Bibliotecă de scriitor
    • Capul de pereți
    • Cărți „coup de coeur”
    • Cărți de colecție
    • Cărți în vizual
    • Cărțile lunii
    • Cronicile scriitoarelor
    • Gastro-literare
    • Ipostazele zilnice ale bookaholicului
    • Khasis despre poezie
    • Lecturi antropologice
    • Listă de bookaholic
    • Literatura în școală
    • Part-time printre oameni
    • Perspective feline, perspective canine
    • Poemul săptămânii
    • Portret
    • Portret de scriitor
    • Povestirele
    • Provocări pentru scriitori
    • Scene din cărți
  • Scriitori
  • Sinteze
  • Teatru
  • Teste
  • Texte
  • Uncategorized

© Bookaholic
  • Hartă Site
  • Despre Bookaholic
share: Facebook Twitter Google+