Cautare dupa "biografie"

Imagine publică și viață privată în autobiografie. Intimitate. Rușinea și rememorarea

„Ce n’est pas ce qui est criminel qui coute le plus a dire, c’est ce qui est ridicule et honteux”. (1) Rousseau, Confessions

Eseu de Maria Ioana Oancea

Una dintre principalele probleme pe care le pune autobiografia este raportarea la adevăr - nu neapărat la un adevăr absolut, dar cel puțin la adevărul subiectiv, ceea ce consideră adevărat cel care scrie. Rousseau promite cititorului său că va încerca să spună mereu adevărul și, dacă se va întâmpla să spună un neadevăr, cu siguranță nu va fi unul despre care el știe că nu e adevărat. Totodată, ceea ce este chiar mai semnificativ, Rousseau se angajează să nu treacă nimic cu vederea.

Citeşte tot articolul

„The Sick Bag Song”, de Nick Cave – un mix straniu și interesant de poezie, proză, delir și biografie

Ultima carte semnată de Nick Cave, „The Sick Bag Song”, s-a născut în timpul unui turneu muzical în America de Nord și, așa cum spune și titlul, e un cântec bolnav în stilul epic, scris pe o pungă specială pentru nefericiții cu rău de avion. Volumul este împărțit în capitole distincte și fiecare evocă un oraș în care a fost cazat autorul. În ele sunt transpuse, în mare parte, obsesiile și melancoliile futile ale creatorului, nevoia sa de confirmare și angoasa care-l cuprinde de cele mai multe ori când „his sorrowful wife” nu-i răspunde la telefon. Citeşte tot articolul


Moartea la Deptford, de Anthony Burgess – o biografie ficționalizată. Spectacol de idei și de limbaj

Anthony Burgess este unul dintre scriitorii britanici pentru care literatura înseamnă și posibilitatea de a recupera ori de a revitalizarea cultura și istoria țării sale. Cunoscut cititorilor români datorită romanului Portocala mecanică, din Anthony Burgess s-au tradus în 2015 alte două romane: Ochii doamnei mele și Moartea la Deptford. Ambele sunt biografii ficționalizate, prima fiindu-i dedicată lui Shakespeare, iar a doua lui Cristopher Marlowe, talentatul dramaturg apreciat de Shakespeare și care a murit la doar 29 de ani, viața fiindu-i pe cât de scurtă, pe atât de densă și de pitorească. Citeşte tot articolul

Interviu cu David Foenkinos: „Charlotte este o biografie emoțională care îmbracă o formă foarte personală”

La sfârșitul lunii trecute, pe 29 și 30 octombrie, scriitorul francez David Foenkinos s-a aflat în România la invitația Institutului Francez. Acesta a participat la lansarea romanului Charlotte (traducere de Cristina Nan, colecția „Babel”, Editura Nemira; apărut la Gallimard în 2014), la o masă rotundă la Institutul Francez din București, despre cărțile sale traduse în limba română, alături de o parte dintre editorii și traducătorii săi în limba română și la decernarea Premiului Liste Goncourt – Le choix roumain.  Citeşte tot articolul

Mark Twain, Autobiografie

Mark Twain este unul dintre mulții autori catalogați eronat sau superficial drept literatură pentru copii. Citim, într-adevăr, în copilărie Aventurile lui Tom Sawyer sau ale lui Huckleberry Finn, poate ne mai apropiem de un Prinț și cerșetor și cu asta s-a cam terminat prezența lui Twain în viața noastră de cititor adult. Și e mare păcat, pentru că deși valoarea cărților despre cele două haimanale este incontestabilă în literatura pentru copii și adolescenți, Twain are lucrări superioare acestor "amintiri din copilărie", versiunea de Missouri, petrecute în același timp cu trăznăile de la Humulești. Citeşte tot articolul

O autobiografie-bestseller: celebra poveste a lui James şi a unui motan pe nume Bob

Un motan pe nume Bob (Polirom, 2014, traducere din engleză de Ana-Maria Man)/ A Street Cat Named Bob (2012) este o biografie-bestseller care spune povestea unui tânăr de pe străzile Londrei şi a motanului său extraordinar, care l-a ajutat, practic, să meargă mai departe cu sentimentul că are un scop în viaţă. Bob – cum îl numeşte James Bowen pe motanul găsit în scara blocului – este, se spune în The Times, „o pisică rătăcită în nordul Londrei care, dacă ar fi personaj de film, ar avea toate şansele să ajungă pe culmile gloriei şi să spargă recordul de audienţă în cinematografe”. Lucru pe care, într-un fel, l-a şi obţinut, căci pozele irezististibilului şi inteligentului Bob umplu Internetul (alături de stăpânul său), iar autobiografia pe care James Bowen a scris-o în urma dialogului său cu jurnalistul Gary Jenkins a devenit un bestseller, o carte tradusă în aproape treizeci de limbi. Citeşte tot articolul

Régis Burnet şi a sa “Evanghelie a trădării. O biografie a lui Iuda”

Unul dintre cele mai controversate personaje biblice este, fără îndoială, Iuda. În 2006, National Geographic Society, prin publicarea unui text controversat, de origine gnostică, Evanghelia lui Iuda, aducea în prim-plan, din nou, figura apostolului damnat. Titlurile au fost pe măsură: „O descoperire stupefiantă care va rescrie poate istoria biblică” (National Geographic), „Să fi fost Iuda una devărat erou creștin?” (Globe and Mail), „Să-i fi cerut Iisus lui Iuda să trădeze?” (National Post) etc. Volumul lui Régis Burnet, L'Ėvangelie de la trahison (2008), apărut la noi cu titlul Evanghelia trădării. O biografie a lui Iuda (Cartier, Chișinău, 2010), reface traseul sinuos al receptării personajului biblic de-a lungul a mai bine de două mii de ani. Citeşte tot articolul

O carieră vulcanică şi o autobiografie pe măsură Andre Agassi, „Open. Autobiografie”

În urmă cu câţiva ani, când Andre Agassi şi Pete Sampras încă jucau şi abia aşteptam câte o finală a unui mare şlem, trebuia să-ţi alegi un favorit – ori ţineai cu Agassi, ori cu Sampras, nu prea mergea linia de mijloc când venea vorba despre ei. Asta în primul rând pentru că cei doi jucători erau/sunt atât de diferiţi atât ca stil de joc, dar şi ca atitudine, încât cred că automat empatizezi cu una dintre aceste personalităţi: dacă eşti o fire vulcanică şi nonconformistă, de genul „showing off”, atunci cred că îţi place mai mult Agassi; dacă eşti mai retras, dar, în acelaşi timp, mai riguros şi poate chiar matematic (să ne amintim pentru ce era celebru Sampras – pentru aşii săi care, uneori, îi ieşeau în serie), Sampras era jucătorul ale cărui meciuri poate că le urmăreai mai des. Când cei doi se întâlneau, spectacolul era garantat. Acum, amândoi s-au retras şi amândoi şi-au scris povestea vieţii. Acest articol este dedicat fanilor lui Agassi, care pot afla mai mult despre tenismanul lor preferat din cartea Open. Autobiografie, apărută la Editura Publica, în 2011, în traducerea lui Paul Slayer Grigoriu. Citeşte tot articolul

Murakami despre Murakami/Felii de autobiografie în cărțile lui

Îmi plac cărțile lui Haruki Murakami nu doar pentru mult apreciatul mixt de realism cu fantezie – despre care chiar și autorul vorbește, în “1Q84”, prin vocea unui personaj ce descrie un manuscris: “Povestea în sine este fantezie însă detaliile descriptive sunt incredibil de reale” - ci și pentru modul simplu și direct în care povestește despre lucruri firești și tabuuri și, nu în ultimul rând, despre sine. Citeşte tot articolul

Agatha Christie, o biografie

Citisem câteva romane polițiste de-ale Agathei Christie, însă abia după ce am descoperit cartea O autobiografie a început să-mi placă mai mult această scriitoare. O carte-autoportret în care Agatha Christie a schițat câte ceva despre sine – pentru, că așa cum spune chiar ea, “Omul întreg nu-l ştim niciodată, deşi uneori, în scăpărări rapide, cunoaştem omul adevărat” - și în care descoperi o femeie obișnuită care nu s-a luat la întrecere cu viața, care a scris cu pasiune, a iubit, a călătorit, a gătit etc. Citeşte tot articolul

Joseph Anton sau Salman Rushdie, o autobiografie

Așteptam autobiografia lui Salman Rushdie, Joseph Anton, cu fascinația morbidă pe care o poate manifesta cineva cu o viață normală față de un scriitor care și-a petrecut 10 ani prin ascunzători, păzit zi și noapte, amenințat și urmărit, din cauza cărții căruia toată lumea musulmană a dat în foc și mai arde mocnit și acum. Citeşte tot articolul

O biografie a lui M. Blecher

M. Blecher (1909-1938), scriitorul român de origine evreiască dispărut la 29 de ani, după o lungă suferinţă (o tuberculoză osoasă pentru care nu exista tratament în epocă), este unul dintre marii noştri scriitori moderni – şi nu e exagerat să spunem că e unul de talie europeană. Mai mult sau mai puţin ignorat în epocă de criticii en titre (Călinescu, Lovinescu) el a fost recitit, redescoperit şi reevaluat mai târziu, prin anii ’80, de către generaţia tânără atunci, aşa-numiţii scriitori optzecişti. Unul dintre criticii optzecişti importanţi, Radu G. Ţeposu, i-a dedicat un mic volum, în 1996, Suferinţele tânărului Blecher (o parafrază postmodernă după Suferinţele tânărului Werther al lui Goethe) – volum care a reprezentat „totuşi, cea mai completă tratare a autorului nostru până acum”, aşa cum notează Doris Mironescu, recentul exeget-biograf al lui M. Blecher. Citeşte tot articolul

T.O. Bobe: „Am încercat să-mi fac portretul și să-mi răspund la întrebarea de ce nu pot să scriu”

După Bucla (1999), Darul lui Moș Crăciun (2003), Cum mi-am petrecut vacanța de vară (2004) și Contorsionista (2011), T.O. Bobe revine cu un nou roman. În puține cuvinte, în Cartea neisprăvirii „domnul Teo scrie un roman”. Dar lucrurile sunt ceva mai complicate de atât, așa încât mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu T.O. Bobe despre dedesubturile și legăturile subtile din cartea lui. Citeşte tot articolul