
Cautare dupa "critica literara"


Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară de Andreea Răsuceanu

Interviu cu David Vann: ”Cred că toate cărțile mele analizează sau critică bărbații, într-un fel sau altul”

”Cafeneaua critică” își reia întâlnirile

Dot.comunismul și colectivizarea literară în viziunea lui China Miéville

Teoria literaturii şi a culturii, în benzi desenate. „Introducing Critical Theory. A Graphic Guide” de Stuart Sim & Borin Van Loon

Radu Vancu: „Și eu vreau, în felul meu, să scriu un Paradis”

T.O. Bobe: „Am încercat să-mi fac portretul și să-mi răspund la întrebarea de ce nu pot să scriu”
După Bucla (1999), Darul lui Moș Crăciun (2003), Cum mi-am petrecut vacanța de vară (2004) și Contorsionista (2011), T.O. Bobe revine cu un nou roman. În puține cuvinte, în Cartea neisprăvirii „domnul Teo scrie un roman”. Dar lucrurile sunt ceva mai complicate de atât, așa încât mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu T.O. Bobe despre dedesubturile și legăturile subtile din cartea lui. Citeşte tot articolul

Barbu Cioculescu: „Înaintez vesel către centenar” (interviu)
A fost o plăcere să discut cu Barbu Cioculescu despre promoții literare și povești din culisele vieții culturale din anii '40, de la prietenia lui cu cei din așa-numita „generație a războiului”, până la strânsa prietenie dintre Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu.
Am pornind de la cărțile de memorii scrise de Barbu Cioculescu, așa ca Povestind despre atunci sau Amintirile unui uituc, ajungând să închegăm o discuție cât se poate de liberă și degajată, tema centrală rămânând, desigur, literatura.

„Detaliile luminoase” ale paradisului – „Două eseuri despre paradis și o încheiere”, de Horia-Roman Patapievici
Apărut la finalul anului trecut, volumul Două eseuri despre paradis și o încheiere semnat de Horia-Roman Patapievici aduce în prim-plan o temă pe care modernitatea o trecuse în rândul celor fanate. La urma urmei, o obișnuință culturală ne-a făcut ca de la prima întâlnire cu Divina commedia a lui Dante să intrăm într-un soi de partizanat estetic cu Infernul, în defavoarea Purgatoriului și a Paradisului. Trebuie spus din capul locului că nu avem de-a face cu un volum de investigație teologică, ci cu unul care vede în paradis un principiu de construcție estetică. Citeşte tot articolul

10 cărți de citit în martie 2019
Prima lună de primăvară a dat și startul lecturilor în aer liber. Ne ținem în continuare gecile pe noi, dar, atâta timp cât e soare, ne dezghețăm citind pe o bancă sau la terasă. Citeşte tot articolul

De la Dublinul fără ieșire la teatrul absurdului – condiția incapacității de la James Joyce la Eugen Ionesco
În ceea ce privește paradigma spațializării în literatura secolului al XX-lea, în ansamblul ei - implicit literatura modernă și postmodernă -, s-au constatat două fenomene radicale care au influențat evoluția acesteia: fie de încercare a înlăturării acestor spații prin ambiguizarea așa-numitelor „granițe” (fenomen remarcat ceva mai accentuat în postmodernismul de sorginte central-europeană), fie o influență concretă și acută asupra artei, profund influențată de spațiul în care se manifestă. De la pictură la sculptură, cinematografie și, cu precădere, literatură, operele unor scriitori precum Franz Kafka, Charles Baudelaire, Gabriel Garcia Marquez, William Faulkner sau Milan Kundera, doar ca să îi numesc pe câțiva, au „depins” - în mod categoric voit - de o anume localizare geografică. În timp, aceasta a servit nu doar ca spațiu pentru desfășurare în sensul propriu al termenului, ci, mai mult, ca o conjunctură de factură identitară, menită să ilustreze o anume relație existențială care se stabilește între condiția umană și „limitarea” geografică, raport în urma căruia spațialitatea ajunge să devină nu doar un dat al determinării, ci, în majoritatea cazurilor, să acapareze individul pe de-a-ntregul.
Eseu de Raul Săran

Mi chiamano Ioana – „O formă de viață necunoscută”, de Andreea Răsuceanu
Despre debutul în proză al Andreei Răsuceanu s-a scris deja destul de mult. Cronicile de întâmpinare și listele scurte ale rezoluțiilor de an au făcut limpede că O formă de viață necunoscută e un roman valoros. Așa încât îmi permit acum să depășesc simplele judecăți de valoare și să spicuiesc măcar câteva dintre zonele de profunzime ale romanului. Citeşte tot articolul

Caracterul caleidoscopic al „Bibliografiei generale”
Bibliografie generală, romanul lui Mircea Horia Simionescu, este cel de-al doilea volum al fabulosului Ingenios bine temperat, fiind o scriere satirică și umoristică care ia în derâdere toate convențiile literare. Autorul opereză aici cu o serie de inserturi de surse livrești pe care le topește parodic în discursul său. Acesta resuscitează și redimensionează pattern-uri narative și stilistice, dezlănțuind un gigant carnaval al literaturii. Astfel, ia naștere o construcție multietajată, eterogenă, un mutant stilistic și narativ. Ingeniosul, pus pe șotii, sfidează nestingherit orice normă, limită sau convenție. De data aceasta, literatura joacă după regulile lui, iar el se prăpădește de râs (și de jale) în spatele cortinei.
Eseu de Dana Tudor

Antidot pentru o cascadă a prejudecăților – „Sârmă ghimpată”, de Claudiu Komartin
Felul demotivant și fugitiv în care s-a scris despre așa-numita „generație a războiului” sau „generația pierdută” a degenerat într-un soi de „cascadă a prejudecăților”, preluând, de dragul sonorităților, titlul unei rubrici semnate de Camil Petrescu prin ’45-’46. Vorbim despre acei poeți care debutează în jurul anilor ʼ39-ʼ47 și care sunt de două ori reduși la tăcere: o dată de venirea celui de-Al II-lea Război Mondial, iar apoi de instaurarea comunismului. Citeşte tot articolul