Plăcerea lecturii pentru Mario Vargas Llosa nu înseamnă doar acea intimitate preocupată, câştigată şi la adăpost de privirile indiscrete, ci un adevărat far după care omul se poate ghida pe timp de noapte şi pe vreme de furtună. În Civilizaţia spectacolului, un capitol face trimitere la modul în care predarea literaturii nu poate insufla cititorului pasiunea pentru marile opere ale lumii. În schimb, criticii literari sunt cei care îndeplinesc desăvârşit această grea misie. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "critici"
Interview with David Vann: ”I think that all of my books analyze or criticize, in a way or another, men”
Alina Mungiu-Pippidi, despre putere, năravuri şi forţa criticii – De ce nu iau românii premiul Nobel
Imagine publică și viață privată în autobiografie. Intimitate. Rușinea și rememorarea
„Ce n’est pas ce qui est criminel qui coute le plus a dire, c’est ce qui est ridicule et honteux”. (1) Rousseau, Confessions
Eseu de Maria Ioana Oancea
Una dintre principalele probleme pe care le pune autobiografia este raportarea la adevăr - nu neapărat la un adevăr absolut, dar cel puțin la adevărul subiectiv, ceea ce consideră adevărat cel care scrie. Rousseau promite cititorului său că va încerca să spună mereu adevărul și, dacă se va întâmpla să spună un neadevăr, cu siguranță nu va fi unul despre care el știe că nu e adevărat. Totodată, ceea ce este chiar mai semnificativ, Rousseau se angajează să nu treacă nimic cu vederea.
Citeşte tot articolulRadu Vancu: „Și eu vreau, în felul meu, să scriu un Paradis”
T.O. Bobe: „Am încercat să-mi fac portretul și să-mi răspund la întrebarea de ce nu pot să scriu”
După Bucla (1999), Darul lui Moș Crăciun (2003), Cum mi-am petrecut vacanța de vară (2004) și Contorsionista (2011), T.O. Bobe revine cu un nou roman. În puține cuvinte, în Cartea neisprăvirii „domnul Teo scrie un roman”. Dar lucrurile sunt ceva mai complicate de atât, așa încât mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu T.O. Bobe despre dedesubturile și legăturile subtile din cartea lui. Citeşte tot articolul
Mircea Anghelescu: „Literatura, arta în genere, este un fapt de cultură”
Istoria descriptivă a literaturii române, proaspăt ieșită din tipar, propune o schimbare de direcție în istoria literară, o schimbare necesară care merita o discuție ceva mai amplă decât simpla dare de seamă cronicărească. De aceea m-am bucurat că profesorul Mircea Anghelescu a acceptat să punem sub lupă mizele și deschiderile acestei ingenioase istorii a literaturii. În ce mă privește, a fost o plăcere să discut cu profesorul Anghelescu despre acest bildungsroman al literaturii premoderne, pus în pagină cu efervescența și eleganța unui critic literar de primă clasă. Citeşte tot articolul
Anchetă despre provocările traducerii și publicării literaturii române în spațiul francez
Chiar acum o lună, între 15 și 18 martie, a avut loc, la Porte de Versailles, cea de-a 39-a ediție a Salonului de Carte de la Paris (Livre Paris). Accentul a căzut anul acesta pe un întreg continent, Europa, și nu pe o țară invitată, așa cum se proceda până acum - de bună seamă, un semnal și un mesaj importante în contextul alegerilor din mai. România a avut stand și a pregătit o mulțime de evenimente prin intermediul Institutului Cultural Român, instituția care s-a ocupat de prezența românească la Paris, întâlniri gândite în acord cu tematica propusă de organizatorii târgului - sloganul țării a fost „2019 – L’année de la Roumanie en Europe“ („2019 – Anul României în Europa“). Citeşte tot articolul
Lansări de carte și dezbateri – a doua zi la Livre Paris 2019
A doua zi la standul ICR de la Livre Paris a fost dedicată volumelor inspirate de corespondenţa dintre Pallady şi Matisse, romane de ficţiune şi poliţiste.
A doua zi a la standul României de la Salonul Cărţii de la Paris, ediţia a 39-a, a fost dedicată legăturilor dintre artă şi literatură, dintre cei importanţi artişti români Andrei Cădere şi Constantin Brâncuşi, Theodor Pallady şi Henri Matisse. Spaţiul românesc a fost animat la fiecare lansare de carte şi dezbatere, publicul fiind unul select, format din critici de artă, scriitori, poeţi, artişti care au asistat la întâlniri. Citeşte tot articolul
România, pregătită cu un stand-simbol al ICR pentru deschiderea celei de-a 39-a ediţii a Livre Paris
Seria evenimentelor organizate la Standul Institutului Cultural Român (ICR) va începe mâine, 14 martie, odată cu deschiderea oficială a celei de-a 39-a ediţii a Salonului Cărţii de la Paris (15-18 martie, Porte de Versailles). Pe lângă cele peste 20 de lansări de carte, ICR va găzdui dezbateri despre traduceri şi corespondenţa dintre arte vizuale şi literatură, alături de autori recunoscuți internațional, printre care Gabriela Adameșteanu, George Banu, Ioana Pârvulescu, Matei Vișniec și Adriana Babeți. Citeşte tot articolul
De la Dublinul fără ieșire la teatrul absurdului – condiția incapacității de la James Joyce la Eugen Ionesco
În ceea ce privește paradigma spațializării în literatura secolului al XX-lea, în ansamblul ei - implicit literatura modernă și postmodernă -, s-au constatat două fenomene radicale care au influențat evoluția acesteia: fie de încercare a înlăturării acestor spații prin ambiguizarea așa-numitelor „granițe” (fenomen remarcat ceva mai accentuat în postmodernismul de sorginte central-europeană), fie o influență concretă și acută asupra artei, profund influențată de spațiul în care se manifestă. De la pictură la sculptură, cinematografie și, cu precădere, literatură, operele unor scriitori precum Franz Kafka, Charles Baudelaire, Gabriel Garcia Marquez, William Faulkner sau Milan Kundera, doar ca să îi numesc pe câțiva, au „depins” - în mod categoric voit - de o anume localizare geografică. În timp, aceasta a servit nu doar ca spațiu pentru desfășurare în sensul propriu al termenului, ci, mai mult, ca o conjunctură de factură identitară, menită să ilustreze o anume relație existențială care se stabilește între condiția umană și „limitarea” geografică, raport în urma căruia spațialitatea ajunge să devină nu doar un dat al determinării, ci, în majoritatea cazurilor, să acapareze individul pe de-a-ntregul.
Eseu de Raul Săran
Reteritorializarea modernității în sintezele internaționale ale lui Matei Călinescu
Tema recurentă și fundamentală în jurul căreia s-a orientat întreaga gândire critică și teoretică a lui Matei Călinescu, atât înainte, cât și după momentul 1973 (an în care acesta părăsește România, plecare motivată printre altele și de situația ideologică a mediului academic autohton), a rămas cea a modernității: după propriile sale afirmații, „în exil, preocuparea mea de cercetător în legătură cu ideile modernității, care culminase în România cu Conceptul modern de poezie, a fost reluată ducând, în 1977, la o noua sinteză de mare avengură teoretică și istorică, intitulată Faces of Modernity” (1), care va deveni, în 1987, după adăugarea unui capitol despre postmodernism, volumul Cinci fețe ale modernității: Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism.
Eseu de Mihnea Bâlici Citeşte tot articolul
10 cărți de citit în februarie 2019
Începutul de an n-a fost lipsit de apariții noi, deși, teoretic măcar, ianuarie ar fi o lună de pauză editorială. Una dintre cele mai importante apariții ale primei luni a lui 2019 a fost volumul final al seriei „Lupta mea”, de Karl Ove Knausgård - Sfârșit (și ce mai sfârșit: 1120 de pagini de analiză autobiografică à la Karl Ove). Citeşte tot articolul
Caracterul caleidoscopic al „Bibliografiei generale”
Bibliografie generală, romanul lui Mircea Horia Simionescu, este cel de-al doilea volum al fabulosului Ingenios bine temperat, fiind o scriere satirică și umoristică care ia în derâdere toate convențiile literare. Autorul opereză aici cu o serie de inserturi de surse livrești pe care le topește parodic în discursul său. Acesta resuscitează și redimensionează pattern-uri narative și stilistice, dezlănțuind un gigant carnaval al literaturii. Astfel, ia naștere o construcție multietajată, eterogenă, un mutant stilistic și narativ. Ingeniosul, pus pe șotii, sfidează nestingherit orice normă, limită sau convenție. De data aceasta, literatura joacă după regulile lui, iar el se prăpădește de râs (și de jale) în spatele cortinei.
Eseu de Dana Tudor
Un ceas de după-amiază cât o viață. Interviu cu scriitoarea libaneză Hoda Barakat
„Împărăția pământului” – publicat în original în 2010, tradus în România la editura Pandora M în 2018 – nu este primul scris de Hoda Barakat. Autoarea libaneză, născută în 1952, scrisese deja „Piatra râsului” (traducere liberă după „The Stone of Laughter” – 1990), „Discipolii pasiunii” (idem după „Disciples of Passion” – 1999), „Cârmaciul apelor” (idem după „The Tiller of Waters” – 2001) și „Stăpânul meu, dragostea mea” (idem după „Mon maitre, mon amour” – 2007*). Citeşte tot articolul