Cautare dupa "simone de beauvoir"
Un interviu rar cu Simone de Beauvoir
O zi de lucru din viața unor scriitoare: Susan Sontag, Joan Didion, Maya Angelou, Simone de Beauvoir
Orice cititor s-a întrebat, cred, la un moment dat, cum au fost scrise cărțile pe care le citesc, care a fost modalitatea de lucru a unui sciitor sau altul, cât timp dintr-o zi a fost dedicat scrierii acelor cărți?. Ritualurile de scris, am văzut, sunt extrem de diferite de la autor la autor – pentru a avea inspirație, Charles Bukowski se culca cu cât mai multe femei frumoase și bea bere ca pe apă, în timp ce Haruki Murakami lucrează întotdeauna după un program foarte strict, cu trezire la ora 4 dimineața. Dar cum scriu femeile? Care sunt tabieturile lor legate de scris? Vedem mai jos fragmente-mărturii din interviuri date, de-a lungul timpului, de patru scriitoare pentru “Paris Review”. Citeşte tot articolul
Acasă la scriitorii mei preferaţi – Virginia Woolf, Cehov, Thomas Mann, Simone de Beauvoir, Doris Lessing
Îmi place să mă plimb seara prin oraş şi să mă uit pe ferestre, în casele oamenilor. Ştiu că nu e frumos, dar e un obicei prea plăcut ca să renunţ la el. Vizitând Delftul acum câteva săptămâni, m-am simţit în al nouălea cer: acolo perdelele nu sunt la modă. Am văzut oameni lenevind pe canapea şi uitându-se la fotbal, familii aşezate la cină în saloane cu lumină galbenă şi pendule pe pereţi, şi biblioteci cu pisici şi veioze în geam. Dacă aş fi putut să-mi bag nasul în acelaşi fel şi în spaţiul cotidian al scriitorilor mei preferaţi, n-aş fi pierdut ocazia! Dimpotrivă! Citeşte tot articolul
Acasă la Sartre și la Simone de Beauvoir – Video
Lansare de carte: „Scara lui Iakov“, un roman-parabolă de Ludmila Ulițkaia, saga unei familii traversând patru generații și un secol de cultură rusă – miercuri, 5 decembrie, ora 19.00
Lansarea cărții „Înstrăinare” de Alina-Maria Duţă, la sediul ICR Lisabona
Marți 5 decembrie 2017, la ora 19.30, la sediul ICR Lisabona din Rua do Barão nr. 10, Alfama, va fi lansat cel mai recent roman al scriitoarei Alinei-Maria Duță, intitulat Înstrăinare. Citeşte tot articolul
Tiparul femeii flapper și spargerea lui prin intermediul nebuniei în romanele „Blândețea nopții” și „Acordă-mi acest vals”
Dacă până la începutul Primului Război Mondial, idealul feminin l-a reprezentat the Gibson Girl (fata Gibson), cu talia ei în formă de clepsidră, modelată de corset, și părul buclat, strâns într-un coc (1), războiul și, apoi, perioada postbelică au creat condițiile socio-economice și culturale favorabile unui nou model feminin, ilustrat de imaginea femeii flapper. Potrivit lui Kelly Boyer Sagert, care redă această trecere de la Gibson Girl la Flapper prin intermediul modificărilor tendințelor în modă, noua femeie a secolului XX nu mai poartă corset, ci rochii cu topul asemănător cămășilor bărbătești, care oferă o mai mare mobilitate, sunt mai confortabile pentru noile munci ale femeilor și a căror lungime se tot scurtează, până când, în 1928, ajung să expună genunchii. Totodată, cârlionții prinși în coc sunt înlocuiți de bobul asortat cu o pălărie cloș, care e asortată la rândul ei cu un lung șirag de perle. (2) Cu înfățișarea sa de tomboy, noua femeie frecventează cluburi de noapte, dansează, consumă alcool și fumează (gesturi care până în secolul XX erau masculine par excellence), iar comportamentul ei nu se mai încadrează în tiparul eleganței și supunerii față de bărbat din perioada premodernă. (3) Toate aceste modificări vin pe fondul mobilizării bărbaților la război, care a făcut loc femeilor în sfera forței de muncă, foarte multe dintre ele ajungând să ocupe meserii în spații văzute până atunci ca exclusiv masculine, precum biroul, fabrica, magazinul sau agenția guvernamentală. (4) Citeşte tot articolul
„Amintirile unei nonagenare”, de Antoaneta Ralian – sau cronica unei colecţii de memorii fermecătoare
Nu ne naştem femei, ci devenim, scria Simone de Beauvoir acum multă vreme. Cuvintele, răspândite de la o ureche la alta, pagină cu pagină, continuă să ne amintească un adevăr profund: suntem ceea ce alegem să devenim sau ceea ce ne lăsăm să devenim. Ne construim prin experienţele pe care le alegem sau prin cele cărora le dăm voie să continue. Indiferent de hotărârile pe care le luăm, un lucru e cert: aproape tot ceea ce experimentăm ne formează, iar intersectările cu alţi oameni sunt, cel mai adesea, întâlniri marcante, semne de exclamaţie sau, după caz, de întrebare, răspunsuri sau, dimpotrivă, noi motive de drumeţie şi de aspră cercetare. Citeşte tot articolul
Pierre Enckell şi cea mai bună carte de făcut cadou: „Încă o zi infectă sau 365 de motive pentru a nu te ridica din pat”
Gândită ca o carte-cadou, colecţia lui Pierre Enckell de 365 de motive pentru a nu te ridica din pat, câte unul suficient de bun pentru fiecare zi, a avut la bază colecţia intitulată „La joie de vivre. Journal intime perpétuel” [Bucuria de a trăi. Jurnal intim etern] (Éditions Noirs, 1982). Noua ediţie, sub semnătura lui Enckell, completează originalul cu alte câteva citate sau motive, aparţinând a peste douăzeci de noi autori. Citeşte tot articolul
Poveștile scrise de femei au raft cu reduceri la Cărturești în martie
Îmi place la nebunie primăvara, o aștept în fiecare an cu nerăbdare. Mă bucură și binedispune în special începutul ei, cu martie plin de flori și mărțișoare dăruite fâstâcit, cu orașul care se scaldă în lumini noi și oamenii care zâmbesc mai mult, măcar preț de o zi-două. Și îmi este drag faptul că, cel puțin o lună pe an, femeile sunt în centrul atenției, personal și profesional (așa cum ar merita, între noi fie vorba, să fie tot timpul). Luna aceasta suntem înconjurați de evenimente dedicate lor, de campanii stârnite de ele, de idei de daruri pentru ele. Să nu uităm, însă, să ne strângem și în jurul cărților scrise de femei, volume care făcut lumea un loc mai bun, au schimbat atitudini, percepții, raportări, voci puternice, scriituri captivante, povești fabuloase. Citeşte tot articolul
Joan Didion şi gândirea magică. Răspunsuri în faţa pierderii unui apropiat
Oricine locuieşte în apropiere de un spital, ştie că sirenele se aud la orice oră din zi şi din noapte. La fel, strigătele pescăruşilor nu ţin cont de oră, de un program anume sau de cum te simţi în acea clipă. Multe dintre lucrurile care există în afara noastră au loc independent de noi. Noi suntem cei care le analizează, le pun în balanţă, le apreciază şi decid, în cele din urmă, greutatea sau, dimpotrivă, lipsa lor de importanţă. Citeşte tot articolul