Vă spuneam acum două săptămâni că Absolut lansează o ediție limitată de sticle făcute exact după desenul lui Andy Warhol din 1986. “I love the bottle. I want to do something”, zicea el atunci, așa că a pictat sticla de Absolut în culori vii. Colorată a fost și petrecerea de lansare de aseară, din Laboratorul de Cocktailuri, când inedita sticlă a fost prezentată lumii și, prin asta, Warhol a fost (re)adus în atenția publicului poate nu întotdeauna pasionat de artă. Absolut a luat un simbol și l-a adus în viața noastră de zi cu zi, mai precis pe mese și-n pahare, l-a făcut pe Warhol parte din petrecere și a pus reflectorul pe el.

Într-o atmosferă demnă de anii ’70-’80, cu pereți îmbrăcați în staniol, discoball-uri și lumini colorate, peste 300 de persoane au venit la lansarea noii sticle de Absolut. Și muzica era, bineînțeles, în ton cu vremurile evocate, și a fost asigurată la început de DJ Fouchat, pentru ca apoi la platane să vină Nicky Siano, cu un mix de muzici ale anilor 70-80 și cu mix-uri pe care toată lumea le-a fredonat nostalgic.

Absolut-photo D-Melinte--5267

M-am jucat cu sticla, am întors-o pe toate părțile (are leduri pe fund și luminează psihedelic așa) și m-am bucurat să găsesc în Laboratorul de cocktailuri lampadare cu suport din teancuri de cărți.

De dans recunosc că n-am avut mare chef, dar am avut chef de povești și cocktailuri. Pe Mădă (mult timp redactor Bookaholic și acum fondator Designist.ro) n-o văzusem de ceva timp, nepermis de mult pentru cât de des ar trebui să ne vedem, așa că am stat toată seara la povești.

Iar poveștile noastre au început, firește, de la vodkă. 🙂 Ne-am amintit cu mare drag și cu ceva înroșire de obraji nopțile lungi din facultate cu vodkă și discuții despre cărți, când plecam direct la cursuri după ce petrecusem toată noaptea acasă la câte unul din gașcă, cum ne întâlneam cu prieteni scriitori la un cocktail sau cum aveam grijă să nu ne lipsească o sticlă de vodkă din frigiderul de la cămin.

Absolut-photo D-Melinte--5271Absolut-photo D-Melinte--5401

 

Ne-am amintit și disputele de atunci, cărțile pe care “ne certam”, temele dezbătute până la răsărit, ceva excursii mai tulburi, discuțiile lungi de după serile de cenaclu sau textele scrise cu alcool în sânge. Ca să nu mai zic nimic de cum făceam revista facultății. 🙂 Și ne-am pus la curent una pe alta cu ce mai fac unii sau alții, amintindu-ne, cu referințe literare sau fără, de alte momente și întâlniri mai recente în jurul unei sticle de vodkă.

Pornind de la Warhol, pentru că amândouă suntem fane, am dezbătut îndelung relația artei cu comercialul, implicarea artiștilor în proiecte ale brandurilor și am aflat de la Mădă (deh, Designist) multe povești legate de design, obiecte inedite și artiști ciudați, totul la un Absolut cu suc de coacăze.

Absolut-photo D-Melinte--5572

 

Am povestit mult și despre ce-am mai citit, ce-am mai găsit, despre Gaudeamus-ul ce vine și despre de ce scriitori ne-am mai “obsedat” (eu sunt în perioada Osmonde/Makine cu care am înnebunit pe toată lumea, alternând prietenește cu Kundera, a cărui ultimă carte, proaspăt apărută, mă așteaptă să termin articolul ăsta).

Concluzia? Vodka predispune la povești, e o legătură profundă acolo între ea și scris sau discuții despre literatură iar party-ul Absolut de aseară nu a făcut excepție. E fain ce a produs Absolut cu Warhol acum, e bine că se vorbește despre el, e bine că-i vezi numele în locuri unde nu te aștepți și e bine să-i (re)descoperi arta.

Dacă vreți și voi sticla pentru colecție, o găsiți la Emag.

Absolut-photo D-Melinte--5568

 

ENJOY ABSOLUT RESPONSIBLY

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Un comentariu
  1. Pingback: Zelist Blog » Blog Archive » 13 – 19 noiembrie 2014 – Saptamana in Social Media

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *