Bookaholic

Dacă tot ne-am încumetat la Sf. Valentin, am vrut să facem o anchetă literară şi de ale noastre Dragobete, cumva pliată pe literatura română. Pe alocuri a ieşit amoroasă, în altele ne-am pus prietenii în dubiu, neştiind poate ce ar răspunde. I-am înţeles totuşi – cât de uşor ar fi să îşi provoace scriitorii sau personajele preferate la o rundă de “Adevăr sau provocare”?

Iată ce au răspuns provocării noastre Ana Ularu, Marius Chivu, Florin Iaru, Cosmin Ciotloş, Iulia Militaru, Val Chimic, Andreea Molocea, Dragoş C. Butuzea, Livia Ştefan, Mihai Duţescu şi Cristina Nemerovschi!

Ana Ularu, actriţă: Aş juca adevăr sau provocare avec (!) Camil Petrescu, o veche febleţe (ironie inclusă, chiar dacă Vlad Mugur, îngerul meu păzitor, îi era prieten). Conform idealismului său sculptat în piatră, ar alege adevăr.

Şi eu l-aş întreba care femeie anume i-a întunecat orizonturile în asemenea măsură şi cu asemenea repercusiuni asupra artei sale?

Marius Chivu, critic literar: Aş juca adevăr şi provocare cu frumoasa şi uşuratica Lydia Manolovici de care s-a îndrăgostit Anton Holban şi care l-a inspirat să scrie romanul “Jocurile Daniei”, unul din favoritele mele. De Lydia Manolovici, fiica unui industriaş bogat din interbelic, era îndrăgostit şi prietenul său, Octav Şuluţiu, care a scris şi el un roman inspirat de ea: “Ambigen”. Gelosul Şuluţiu a rupt atunci prietenia cu Holban (“Pe Holban îl urăsc, l-aş insulta, l-aş bate, l-aş ucide”, nota el în jurnalul ţinut în anii ‘30) şi a scris la adresa lui un violent pamflet intitulat “Licheaua sentimentală” (Mihail Sebastian i-a bătut atunci obrazul lui Şuluţiu într-o scrisoare de reproş: “Atacul dumitale aşa de străveziu, de indiscret şi de brutal nu se justifică cu nimic…”) Însă, în timp ce Lydia Manolovici avea nesfârşite convorbiri telefonice cu Holban, iar Şuluţiu îi trimitea flori şi scrisori înfocate, Zaharia Stancu era cel care câştiga bătălia amoroasă. Va scrie şi el un roman: “Oameni cu joben”. Când în 1940 Holban a murit la doar treizeci şi ceva de ani, Şuluţiu şi-a regretat comportamentul şi a scris: “Anton mi-a fost prieten şi i-am fost prieten; de ce l-am lovit?…” Tot atunci, Medy, sora Lydiei, i-a scris lui Şuluţiu: “Lydia când a auzit de nenorocire, a râs, a pus radio, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”. Aş întreba-o pe Lydia dacă chiar a râs.

Florin Iaru, poet:

Cu Nichita Stănescu. Eu nu pot alege adevărul, că nu-mi place să-mi dau poalele peste cap.

Cu provocarea e mai uşor. Iar Nichita s-ar fi ferit de adevăr că dracu’ de tămâie! 🙂

Cosmin Ciotloş, critic literar:

Cu nenea Anghelache, cel mai misterios personaj din literatura româna. (Ştiţi “Inspecţiunea” lui Caragiale. Un mărunt funcţionar financiar se sinucide pe neaşteptate la capătul unei nopţi începute în compania amicilor, funcţionari şi ei. Aceştia sunt convinşi că motivul îl constituie o fraudă pe care Anghelache ar fi comis-o şi, pe care, nemaiavând timp s-o acopere, decide s-o amortizeze în cel mai radical mod cu putinţă. Cu preţul vieţii. Surpriză însa. Din casa de bani nu lipseşte nimic. Dimpotrivă. La verificare, se constată un surplus.) L-aş întreba, cu vorbele convivilor, de ce, nene Anghelache, de ce? Acum, sincer, slabe şanse să-mi răspundă. Nu le-a răspuns el celor cu care băuse toată noaptea şi cu care se cunoştea de-atâta amar de vreme. Dar şi mai slabe să accepte, acolo, la morgă, vreo provocare din partea mea. Frustrant joc. Parol.

Iulia Militaru, poetă:

Pentru un astfel de joc, îl prefer pe Tache Vlădescu sau Tache de catifea, fiindcă, bietul, s-a născut într-un “secol jalnic”. Tocmai de aceea, sunt sigură că ar alege provocarea şi nu adevărul – adevărul e prea sofisticat şi adevărat, ca să poată fi numit (mă rog, scuza obişnuită pentru a dormi liniştiţi). Aşadar, provocare! Şi, pentru că trebuie să fim în pas cu vremurile şi mai suntem şi de Dragobete, i-aş cere, cu ocazia acestei zile, să-ndrăznească punerea la cale a unei acţiuni de răpire a scriitorilor noştri şi aducerea lor în Piaţă, unde să descarce asupra lor pistolul sau încărcat cu flori de muşeţel, flori care să cadă peste noi toţi şi să ne înveselească.

Val Chimic, poetă:

Astăzi mi-a ieşit în cale din nou, de data asta prin intermediul unui articol, poezia lui Gellu Naum. Pentru că el este până la sfârşitul veacurilor un spirit viu, o manifestare completă a vieţii, va alege o provocare, iar eu o formulez aşa: în această noapte, voi dansa într-o mulţime, dar mă voi gândi şi voi dansa pentru tine, Gellu Naum, la 00.00, iar tu îmi vei lăsa un semn, şi eu îl voi purta prin mine spre mulţime.

Andreea Molocea, doctorandă SNSPA:

Pentru că am rămas ataşată de “întâlnirea” pe care am avut-o cu Anişoara Odeanu în cartea Biancăi Burţa-Cernat, mi-ar plăcea să îmi fie colega într-o cameră de cămin. M-aş muta pentru ea acolo. Şi îmi imaginez cum am sta amândouă cocoţate în pat şi ne-am face unghiile cu ojă în timp ce am vorbi despre amoruri şi băieţi. Am merge spre dus prin culoare cu neoane pâlpâind şi am ieşi cu părul mirosind a căpşuni. Am ieşi pe hol şi ne-am aşeza pe scări, împărţind o ţigară şi un pahar de martini, iar dimineţile ar fi aromate de cafele tari făcute la ibric. Am aştepta pachete cu bunătăţi de la mămica şi am mânca vesele ştrudele cu mere. Iar când Anisoara ar da semne de tristeţe şi melancolie aş pune-o să îmi jure că atunci când va simţi că nu îi va fi bine să accepte marea provocare de a nu-şi pune capăt vieţii. Întrebări anume nu i-aş pune vreodată, pentru că, cumva, noi două suntem legate ca în tabloul cu cele două Fride.

Dragoş C. Butuzea, blogger:

Cu Doamna T (provocare): Vă rog să veniţi să-mi propuneţi să-mi redecorez garsoniera.

Cu Eminescu (adevăr): Dacă ar fi să alegeţi intre salariul de la Timpul şi Veronica, ce aţi alege?

Livia Ştefan, poetă:

Singurul om pe care l-aş provoca (pentru că sigur ar alege provocarea) este Octavian Soviany. Şi l-aş provoca să scrie un roman din perspectiva unei femei. Şi aş mai provoca-o pe Zenobia să vină să trăiască la mine acasă 🙂

Mihai Duţescu, poet:

Aş juca adevăr sau provocare bineînţeles cu HitGirl 🙂 Întrebarea lui HitGirl către mine: Claudiu, recunoaşte, te-am dus sau nu te-am dus?

Întrebarea mea către HitGirl: niciuna. I-aş zice doar atât: noapte bună, HitGirl, noapte bună! Eu te respect foarte mult.

Cristina Nemerovschi, prozatoare:

Aş juca Adevăr sau provocare cu Gore Pîrgu, personajul pitoresc din Craii de Curtea-Veche, romanul lui Mateiu Caragiale. Am o presimţire că ar alege mai degrabă provocarea – aşadar, l-aş invita să-şi petreacă o noapte într-un club de fiţe din zilele noastre, devenit deja clasic, să zicem Bamboo. Cu siguranţă, probabil, personajul se va reinventa, cu talentul său ieşit din comun, în fauna care populează respectivul local – cocalari, hipsteri sau piţipoance -, iar noi am dobândi alte pagini savuroase de literatură! După ce părăseşte clubul spre dimineaţă, l-aş mai provoca să se oprească la o bere sau la un vin în Centrul Vechi şi să ne spună ce s-a schimbat şi ce nu, care e localul lui preferat din cele populate în prezent pe acolo şi cum arată craii din jurul Curţii-Vechi de astăzi.

Voi cu cine din literatura română (personaj sau scriitor) aţi juca adevăr sau provocare, ce credeţi că ar alege (de ce?) şi ce întrebare/ provocare i-aţi adresa?