Alain de Botton nu-și propune să jongleze cu veșnicul măr al discordiei dintre credincioși și atei: existența lui Dumnezeu. Bineînțeles că nu există, spune tranșant de la început de Botton, ateu convins, bineînțeles că nici o religie nu e adevărată în sens teologic, dar hai să vedem ce putem învăța noi, ateii, din practicile religioase. Cum aplicăm ideile religioase, cele bune, în viața noastră de zi cu zi? Religiile nu sunt construite întâmplător, ci se bazează pe o bună cunoaștere a naturii umane, a relațiilor noastre cu ceilalți și a nevoilor noastre.

De la această premiză pornește Religia pentru atei, o carte cu un titlu, de ce să nu recunoaștem, incitant. În stilul lui simplu, direct, ușor de înțeles și pentru cei care au citit mai puțin, Alain de Botton încearcă, cel puțin declarativ, să construiască o punte între ateii care resping orice chestiune legată de religie și învățăturile tradiționale ale acesteia, scoțându-l pe Dumnezeu din ecuație. Și nu-i iese rău.

Lucrurile devin cu adevărat interesante de-abia atunci când încetăm să credem că religiile ne-au fost transmise din ceruri sau că sunt complet aberante. Atunci putem admite că am inventat religiile ca să slujească celor două nevoi primare care ne animă și astăzi și pe care societatea laică nu a reușit niciodată să le satisfacă în mod onorabil: prima, nevoia de a trăi laolaltă în comunităţi în armonie, în ciuda impulsurilor noastre egoiste și violente adânc înrădăcinate. Şi a doua, nevoia de a face faţă unor grade înspăimântătoare de durere cauzată de vulnerabilitatea în faţa eșecului profesional, a relaţiilor agitate, a pierderii celor dragi și a propriei noastre descompuneri și morţi. Se prea poate ca Dumnezeu să fi murit, dar problemele arzătoare care ne-au împins să-l inventăm continuă să impună soluţii care nu dispar atunci când depistăm vreo inexactitate știinţifică în parabola înmulţirii pâinilor.

Religia pentru atei e cu siguranță o lectură incitantă și pentru cei credincioși, și pentru non-religioși și mai ales pentru atei. Extrage din religie chestiuni care țin de moralitate, de apartenența la o comunitate, nevoia de festivități și de reprezentări, vorbește de părțile întunecate ale naturii umane, de antrenarea trupului și-a minții, despre ego sau pesimism.

Într-un fel, Alain de Botton este tradiționalist. Pune preț pe comunitate, pe morală, pe ajutorul dat celorlalți, își dorește o rigoare socială, educație. Vrea ca lucrurile să fie așezate iar derapajele controlate. Un fel de disctatură a culturii și rațiunii am putea spune, folosind forțat mecanismele puse la punct de religie.

De multe ori ai senzația că Alain de Botton se joacă frumos cu niște truisme, că apasă niște puncte sensibile la care toți rezonăm și că împachetează niște idei, fie ele simple sau complicate, într-un limbaj lejer, deloc scorțos, menit să provoace și să te facă să te gândești un pic mai mult la probleme care oricum îți trec prin cap. Provocarea, spune de Botton, este să anulezi colonizarea religioasă și să separi ideile și ritualurile de instituțiile religioase care și le-au însușit.

Este greu să asiști la o petrecere de nuntă fără a înţelege că ceremonialul marchează totodată, la un anumit nivel, o tristeţe, înmormântarea libertăţii sexuale și a curiozităţii individuale de dragul copiilor și al stabilităţii sociale, comunitatea înţelegând să compenseze pierderea prin daruri și discursuri.

Acum câteva zeci de ani, probabil Religia pentru atei ar fi fost o carte controversată, blamată, pusă la zid și arsă pe rug. Un studiu Win-Gallup din 2012 arată că 13% dintre oameni se declară atei iar 23% non-religioși.  Într-o lume în care nu mai pari un extraterestru când zici că ești ateu, cartea asta e de fapt o meditație asupra societății contemporane și, din punctul ăsta de vedere, Alain de Botton e un observator atent și lucid.

Da, trăim din ce în ce mai izolat, ne pierdem reperele, suntem din ce în ce mai puțin capabili să empatizăm cu ceilalți, cu o imagine despre lume de multe ori construită de mass-media. Ne e foarte greu să le spunem celorlalți ce simțim cu adevărat, ne simțim prinși în reguli și apare o ruptură între cine suntem de fapt și eul nostru social.

Cele mai bune ritualuri comunitare mediază în mod eficient între nevoile individului și cele ale grupului.

De Botton vine și cu soluții. Să luăm pentru început Restaurantul Agapa, unde oaspeții ar sta la masă cu necunoscuți și ar discuta pe teme dinainte stabilite. Teama de necunoscuți ar scădea, spune filosoful nostru pop. Sau am putea pune în practică Ziua Ispășirii din calendarul evreiesc, în care să ne cerem scuze celor cărora le-am greșit.

Ar trebui să avem și festinuri ale nebuniei, să nu ne autoiluzionăm în legătură cu natura noastră umană și să-i acceptăm părțile distructive. Ce ziceți de o Săptămână a Nebunilor, în care să fim scutiți de presiunea de a fi raționali?

Bineînțeles, sunt multe idei frumoase, dar utopice. Ați vedea voi posibilă înlocuirea mesajelor publicitare cu mesaje care să promoveze virtuți? Că eu nu prea. Sau niște sfinţi ocrotitori ai unor calităţi precum Curajul, Prietenia, Fidelitatea, Răbdarea, Încrederea sau Scepticismul? Drăguț, bun de pus pe Facebook cu un apus de soare pe fundal. O propunere faină este însă un muzeu organizat nu în funcție de perioade istorice, ci în funcție de teme: compasiune, frică etc.

Cât despre ideea ca profesorii universitari să se fie ca un fel de predicatori iar studenții în extaz să strige în cor după fiecare propoziție din Montagne sau Rousseau și să cadă în genunchi cu lacrimi în ochi, trebuie să recunoașteți că e, delicat spus, cel puțin ridicolă. Ateismul domnului de Botton ajunge de multe ori în scenarii comic-dramatice care-l diluează și poate deveni enervant prin noile “ritualuri” pe care le propune. Un fel de “dăm din lac în puț”.

De ce nu sunt ateii capabili să apeleze la cultură cu aceeași spontaneitate și rigurozitate pe care religiile o aplică textelor lor sacre?

Ce scoate Alain de Botton din ecuație este însă sentimentul religios. Reduce religia la un set de reguli morale și refuză, prin omisiune, orice urmă de spiritualitate sau căutare, dincolo de religie, indiferent de  (non)existența lui Dumnezeu. Își alege ce-i convine din ritualurile, practicile și credințele religioase, le scoate din context și le bagă într-o schemă. De fapt, asta e problema subtilă a teoriei lui Alain de Botton, extrem de interesantă de altfel: normarea. De Botton vrea să înlocuiască un lucru cu altul.

Acuzăm, pe bună dreptate, religia că îngrădește libertățile individuale, că ne bagă pe toți, turma docilă, într-o oală și că încearcă să se impună. Mult mai subtil și cu mănuși, infinit mai elegant și mai puțin opresiv, fără amenințări cu arderea în Iad și fără tonul atotștiutor și sfătos al predicilor, Alain de Botton propune în final tot un sistem.

Înlocuiește o normă cu alta, e adevărat, mai flexibilă, dar tot normă. Și, sunt sigură, așa cum ateii se simt constrânși acum într-o societate religioasă, la fel în societatea seculară, culturală și riguros construită a lui Alain de Botton mulți nu și-ar găsi locul.

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *