Bookaholic

Poveşti ale unor oameni obişnuiţi care înfruntă greutăţile de zi cu zi, poveşti ale unor oameni de succes, vacanţe fericite ale unei familii în care tatăl munceşte în altă localitate, viaţa într-un salon de spital… Savuroasă îmbinare de autobiografie şi ficţiune, proza Ioanei Creţoiu oferă imaginea caleidoscopică a unei lumi româneşti familiare multora dintre cititorii de astăzi. Oscilând între tandreţe, ironie şi tristeţe, rememorările anilor copilăriei, plasate în perioada de început a regimului popular, stau alături de povestiri despre adaptarea ingenioasă la penuria de alimente şi absurdul vieţii din ceauşism, dar şi despre depopularea satelor, plecarea tinerilor la studii în străinătate şi pierderea reperelor valorice.

„Alegeri dificile”, de Ioana Creţoiu – fragment

Colecţie: Ego Proză
Editura Polirom
Carte publicată şi în ediţie digitală
216 p.

Pentru Lizica, zilele treceau repede în spital. Dimineţile erau agitate, i se punea un halat de molton kaki, era urcată într-un scaun cu rotile şi dusă mai întâi la pansat, apoi pe la diferite controale în alte secţii. Atunci ieşea din clădire. Scaunul era împins de un soldat pe alei până în alt pavilion. În urma lor alerga asistenta cu fişa medicală. Toate clădirile erau la fel: la parter erau săli de consultaţie, de operaţie, pentru investigaţii, câteva rezerve pentru cei cu grade sau cu relaţii. La etaj erau saloanele. Aici, bolnavii erau în marea lor majoritate foarte tineri, veniţi din toată ţara. Probabil, avuseseră accidente în timpul stagiului militar sau li se descoperiseră anumite boli şi urmau să fie examinaţi în comisiile militare, aşa i-a explicat tanti Vasilica. Lizica se înfiora când vedea fluturând mâneca unei cămăşi sau cracul înnodat al unui pantalon.

— Sunt nişte băietani veniţi de la ţară, armata face oameni din ei. Şi Nicu al meu a fost ca ei şi uite unde a ajuns! Pe ciungi îi reformează şi îi trimite acasă, au avut ghinion, săracii, o lămurea tanti Vasilica.
Soldaţii erau respectuoşi. Lizica se obişnuise cu expresiile militare: „Să trăiţi!“, „Vă raportez!“. Pe Dragoş, când îl vedea deschizând uşa, în uniformă militară şi cu chipiul pe cap, îl întâmpina cu formula: „Am onoarea să vă raportez: soldatul de la patul cinci nu mai are dureri de cap!“.

După-amiază, după ce trecea vizita medicilor şi până la masa de seară, nu se mai întâmpla nimic. Tanti Vasilica îşi scotea andrelele, ţăcănea cu sârg şi avea chef de vorbă. I-a povestit Lizicăi toată viaţa ei, şi nu numai. Fata aflase toate amănuntele despre soţul defunct, fete, gineri, nepoţi şi, bineînţeles, despre Nicu, de care era aşa de mândră! Îi vorbea cu dragoste despre gospodăria ei, lăuda vrednicia câinelui legat în lanţ, găinile care făceau zilnic ouă cu două gălbenuşuri, scroafa care făta destui purcei ca să ajungă fiecărui copil, pomii fructiferi care făceau cele mai mari fructe din sat şi straturile de zarzavat care-i asigurau mâncarea zilnică. Treburile din gospodărie se repetau identic, de-a lungul anotimpurilor şi al anilor, dar asta nu părea să o nemulţumească. O necăjea numai singurătatea.

— Dar n-am să plec niciodată la oraş, unde mă tot poftesc copiii, niciodată, erau cuvintele cu care îşi încheia de fiecare dată povestirile.

Lizica era mult mai scumpă la vorbă. Cu toate acestea, tanti Vasilica a reuşit să afle că-i studentă la Politehnică în ultimul an, căministă, că nu a avut niciodată restanţe şi nu are nici un prieten, chestiune care părea să o intereseze cel mai mult. Într-o dimineaţă, când Lizica era plecată la analize, i-a deschis sertarul şi s-a uitat în buletinul ei. A privit cu atenţie fotografia care înfăţişa o fată frumoasă. A aflat că ziua ei de naştere era chiar în ziua următoare. De aniversarea Lizicăi, Nicu a venit cu un buchet de garoafe albe şi tanti Vasilica i-a dăruit două portocale. Lizica nu a ghicit de unde au aflat.

Despre Ioana Creţoiu

Ioana Creţoiu este de profesie arhitect. În 2013, a urmat cursul de creative writing „Punct…”, susţinut de scriitorul Cristian Teodorescu. De-a lungul anilor a publicat în diverse reviste (România literară, Dilema, LiterNet). Mai multe texte ale sale au fost incluse în volumul Şi eu am trăit în comunism, coordonat de Ioana Pârvulescu (Humanitas, 2015). Alegeri dificile reprezintă debutul său editorial.