„Am ales să trăiesc în Statele Unite pentru că îmi place să fiu liber într-o lume stabilă”.  Interviu cu scriitorul Bogdan Suceavă

Bogdan Suceavă (n. 1969) este prozator şi matematician, autor al romanelor Venea din timpul diez (Polirom, 2004, 2010), Miruna, o poveste (Curtea Veche, 2007), Vincent nemuritorul (Curtea Veche, 2008) şi Noaptea când cineva a murit pentru tine (Polirom, 2010). Recent, a publicat un volum de memorialistică, Memorii din biblioteca ideală (Polirom, 2013) – ocazie cu care am stat de vorbă despre parcursul său formativ, despre literatură şi matematică, despre „biblioteca sa ideală”, ca şi despre mizele textelor sale literare.

 

 

  1. Bogdan Suceavă, eşti prozator şi matematician, în prezent profesor la California State University, Fullerton, unde predai, între altele, cursuri de geometrie diferenţială, fundamentele geometriei şi topologie. Spui în Memorii din biblioteca ideală,  ultimul volum publicat în 2013, la Ed. Polirom, că ai scris prima nuvelă la 17 ani. Pasiunea pentru matematică de la ce vârstă datează? În ce relaţie s-au aflat/ se află literatura şi matematica în parcursul tău formator?

 

În ordine cronologică, dragostea pentru matematică a venit întâi! Din fericire, a fost o dragoste împărtășită, nu doar un entuziasm unilateral. Matematica m-a primit și m-a ajutat în multe feluri. Poate ar trebui să explic asta… La 13 ani am primit prima diplomă de la olimpiade și la vârsta aceea m-am gândit prima oară că voi deveni matematician, deși mărturisesc că n-aveam nici cea mai vagă idee cum arată viața unui asemenea profesionist al exactității. Dar te asigur că opțiunea pentru matematică are toate premisele să-ți asigure o viață superbă: ești plătit ca să te gândești la lucrurile care ajung să te intereseze până dincolo de hotarul obsesiei. Puține alte meserii oferă asta.

Matematicienii care ajung să se gândească la altceva (fie la administrație, la politică sau la afaceri) au momente de confesiune când admit că regretă vremurile când își dedicau timpul doar cercetării. În plus, e un domeniu care te disciplinează, dar în raport cu tine însuți, nu cu nevoile unor evoluții din afara ta. Adică te transformă în ceea ce ai putea fi dacă nu ți-ai risipi talentul. E un domeniu dur, sever, care te taxează când pierzi vremea cu divagații colaterale, care te obligă să treci la chestiune atunci când ai fi tentat să te rătăcești. Am avut noroc să mă îndrept de la 13 ani în direcția aceea.

 

  1. Spui în ultimul text din acest volum de memorialistică: „Foarte multe lucruri mi se întâmplă de parcă nu aş trăi lângă Los Angeles, ci în oricare dintre locurile unde cândva mă simţeam acasă, în Bucureşti, de exemplu. Mai mult, am optat să scriu literatură de ficţiune despre realitatea românească”. Nu e dificil, nu e întrucâtva „schizoid” să ţii pasul cu realităţile româneşti literare şi de toate felurile (eşti pe alt meridian!)?

 

Ba da, ai dreptate, este extraordinar de dificil și îți mulțumesc că ai remarcat asta. Mulți oameni se opresc la consemnarea că e dificil să înveți la fel de bine la matematică și la literatură în clasa a X-a, în liceu. Dar cum ar fi să le urmezi pe ambele în egală măsură toată viața? Probabil că nu sunt prea mulți cei care încearcă ceea ce încerc eu. Da, trebuie să-ți confirm, am ales să trăiesc o viață dificilă. Avantajul e libertatea pe care o asemenea poziție privilegiată ți-o aduce. E maximum de libertate care îți e acordată din maximum de muncă, dar o muncă pe un teritoriu care îți face plăcere.  Ca să răspund la a doua parte a întrebării tale, e adevărat că trăiesc azi pe un alt meridian o parte din timp.

Dar câte pagini în decursul istoriei nu au fost scrise de exilați? De la Varlaam până la Reynaldo Arenas, de la Norman Manea la Kavafis, oameni locuind în altă parte decât teritoriul unde se vorbea limba lor literară au scris cărți care aruncă o lumină aparte asupra culturii lor. Dar să nu uităm că răspunsurile mele la aceste întrebări sunt date din București, din zona Floreasca, și că vara aceasta am fost aici și m-am întâlnit cu studenți și profesorii lor în Cluj-Napoca, Brașov, Târgu Mureș și Sibiu. Am prezentat, cu fiecare dintre aceste ocazii, o conferință pe care am prezentat-o și în California. Nu am avut un discurs diferit.

Am întâlnit atâția oameni interesați de soarta cărților și de literatură în București sau în Iași, la Piteși sau la Curtea de Argeș… E a treia oară când fac o asemenea călătorie în anii aceștia, pe îndelete, și când văd ce se petrece în România. O vară întreagă am stat de vorbă cu sute de oameni, iar în conversațiile noastre i-am ascultat mai mult decât am vorbit (sunt și romancieri care fac invers). Așadar, cine are ochii deschiși? Cine privește lumea din jur? Cine își exercită libertatea de a spune ceea ce vede?

{1363D22D-A222-4A7C-A617-E0184320BC80}Img100

 

  1. În acelaşi text îl citezi pe Kundera, care vorbeşte de o „etică a esenţialului” şi exprimi un fel de „crez literar”: „Formula literară optimă îmi pare a fi cea care îţi permite să spui esenţialul, să lepezi balastul, să accezi la un adevăr ascuns dincolo de cosmetica realităţii, de minciunile pe care suntem înclinaţi să le credem sau să le urmăm. Am învăţat asta în matematică”. Crezi că ai reuşit să faci asta în literatură (în matematică nu mă îndoiesc), în prozele scurte şi în romanele pe care le-ai scris?

 Cred că lucrurile stau așa. Eu pot să-ți spun ce am încercat să fac, dar dacă am reușit, asta ar trebui să afli tu. Pentru că, dacă eu am reușit, nu e doar succesul meu, ci și al societății în care m-am format. Ar trebui văzut Vincent nemuritorul, care reprezintă o reflecție despre lumea de mâine și despre provocările uriașe pe care tehnologia le adresează ființei umane. Ar trebui văzut dacă Noaptea când cineva a murit pentru tine păstrează tensiunea din zilele Revoluției, căci asta mi s-a părut a fi o miză literară importantă, pe care nu mulți prozatori români de azi și-au asumat-o.

Tu ar trebui să simți dacă o nuvelă precum Să auzi forma unei tobe codifică poezia secretă a Bucureștiului nostru, orașul plin de personaje ciudate. Lumea românească este substanța din care s-a născut cea mai mare parte a literaturii mele. Dar dacă am reușit sau nu – asta ar trebui să vezi tu… J

 

  1. Spui că în cultura română „lucrurile importante, cele de unde ne selectăm temele literare, par mereu altele decât în alte culturi. (…) Această percepţie oarecum diferită a ceea ce merită povestit şi nuanţat face greu de tradus unele texte care au făcut de mult carieră în România”. Aş avea aici două întrebări: poţi detalia puţin, despre ce „lucruri importante” specific româneşti e vorba? Şi doi: de ce astfel de teme locale, particulare, marginale n-ar fi interesante în America, astăzi, în postmodernitate/ globalism, când particularismele interesează mai mult decât oricând?

 

Să dau câteva exemple. Cred că generația mea a prins ultimele momente ale lumii tradiționale europene, adică acele ultime vestigii vii ale societății satului românesc. Am trăit asta, am scris despre asta în Miruna, o poveste. Poate interesa așa ceva în America de Nord? Vom afla atunci când versiunea engleză va fi publicată, la finele acestui an. Dar trebuie să admitem că e o temă foarte specifică și mult diferită de societatea americană. O temă dragă mie, pentru că ascunde multe episoade de inspirație autobiografică. Sau experiența Revoluției române, așa cum am descris-o în Noaptea când cineva a murit pentru tine, care este, probabil, cel mai autobiografic text al meu. Zilele Revoluției au fost o experiență foarte particulară, fără egal în transformările din alte societăți est-europene, și poate de accea ne doare atât de mult rezultanta realității sociale, economice și politice de azi, pentru că nu putem uita câtă suferință rămâne în urmă. S-a suferit foarte mult în România, și ne întrebăm mereu ce s-a ales din această suferință, la ce a servit.

Cultura română are și experiențe livrești unice, de mare calitate intelectuală, așa cum e tradiția de acum seculară a practicării simultane a matematicii și literaturii. E ceva ce la București se făcea foarte bine acum un veac, și e și aceasta o experiență locală, născută probabil din complexele unei culturi ajunse tardiv în modernitate. Am avut de explicat destul de mult în legătură cu tradițiile Universității București atunci când am publicat, acum câțiva ani, o lucrare scrisă împreună cu prietenul și colaboratorul meu Wladimir Boskoff, lucrare apărută în Historia Mathematica, și care, acum vreo doi ani, a fost listată de editor, de Elsevier, drept lucrarea din HM cu cele mai multe citări din ultimii cinci ani. Am povestit despre scrierea acelui material în Memorii din biblioteca ideală, pentru că nu cred că se știe în general cât de particulare sunt experiențele culturale ale muncii de la Universitatea din București, acest loc deopotrivă minunat și dificil. Dar nu e aceasta una dintre premisele muncii unui scriitor, de a identifica subiectele care caracterizează cel mai bine și dau seama despre elementele cele mai reprezentative ale unei culturi?

4511Bogdan-Suceava---Memorii-din-biblioteca-ideala-a-copy

  1. Care este, în fond, „biblioteca ta ideală”?

 Fiecare dintre noi avem propria noastră bibliotecă ideală. Biblioteca ideală a fiecăruia dintre noi  e compusă din cărțile care ne-au ajutat să alegem, să ne dezvoltăm, să învățăm. Am descris în Memorii din biblioteca ideală volumele care mi-au determinat drumul. Poate întâlnirea cea mai memorabilă a fost cea cu Geometria riemanniană a lui M. P. Do Carmo, la 23 de ani. Pentru gustul meu pentru literatură, esențiale au fost întânirile cu romanele lui Franz Kafka atunci când aveam 17 ani, cu Războiul sfârșitului lumii, al lui M. Vargas Llosa, tot atunci, sau cu Veacul de singurătate al lui G. Garcia Marquez, doi ani mai târziu. Am scris o întreagă carte despre biblioteca ideală pe care ar putea-o întâlni cineva care studiază geometria, aș putea povesti zile în șir despre asta și despre cât de mult a însemnat fiecare dintre aceste cărți pentru mine.

 

 

  1. O ultimă întrebare, care pleacă din nou de la o afirmaţie a ta: „Nu mai cred în experienţele «dramatice» ale exilului de azi (…) Nu sunt un prizonier al destinului meu: pot călători şi pot locui acolo unde doresc. (…) Trăiesc un destin pe care mi l-am ales, aşa cum aleg cărţile pe care le citesc”. De ce ai ales să rămâi în America, deşi continui să scrii literatură despre România şi în limba română?

 

Am ales să trăiesc în Statele Unite pentru că îmi place să fiu liber într-o lume stabilă. Nu-mi place să fiu la cheremul umorilor oamenilor politici, îmi place să trăiesc într-o societate așezată, care își arată respectul pentru profesioniștii din mediul academic. Nu mi-a plăcut marasmul care a urmat schimbării din decembrie 1989 și știu cât de riscant e să trăiești într-o lume neașezată. Nu cred că m-aș fi bucurat de acceași libertate dacă rămâneam în România, pentru că văd câți oameni onești în anii ’90 au acceptat diverse forme de compromis în anii din urmă. Și nu înțeleg asta. De fapt, mă întreb cât din neajunsurile lumii românești de azi nu-și au originea în disponibilitatea multivariată a unora pentru compromis.

Îmi place să petrec timp în sala de curs, mă întinerește să lucrez cu studenții, am foarte mulți studenți care îmi devin coautori la vârste tinere (pentru o măsură a ceea ce spun: am avut nouă studenți coautori în ultimul an și m-aș bucura să merg cu un asemenea ritm și pe mai departe; câți profesori universitari în România își invită studenții să li se alăture la proiecte de cercetare la un asemenea ritm?). Înțeleg să fac asta ca expresie a respectului meu față de talentul acestor tineri și față de interesul lor pentru cultură (căci matematica e un excelent antrenament nu doar pentru viața universitară, ci și pentru cultură, în general).

Ușa mea e deschisă și îi ascult pe cei mai tineri, îi ascult povestindu-mi despre ideile și speranțele lor, și aleg să fie așa pentru că am văzut cât de tristă poate fi o lume în care e exact pe dos. Aleg să trăiesc în California pentru că mi-am dorit ca fiul meu să trăiască într-o lume în care și vocea lui să aibă o șansă să fie auzită. E o opțiune foarte profundă, o alegere fericită în fiecare sens. Cred că unele dintre lucrurile pe care le spun pot fi utile prietenilor și colegilor mei care lucrează în România și știu că unele lucruri pe care le spun enervează pe alții, în special pe cei care își arogă drepturi, virtuți și calități imaginare. Dar, cu toate aceste alegeri, lucrările mele literare aparțin culturii de expresie română. Oricât de dificil mi-ar fi, nu e nici o contradicție în alegerea aceasta.

 

 

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Heads up! You are attempting to upload an invalid image. If saved, this image will not display with your comment.