Dacă aveţi copii mai mari de 3 ani (cît să înţeleagă cam tot firul poveştilor), dacă vă interesează poveştile cu animale, ilustraţiile mai la libera inspiraţie şi un vag parfum de fabulă către final, eu zic că Animale din poveşti cum la zoo nu găseşti , de Gianni Rodari şi Anna Laura Cantone ar fi o variantă foarte bună, mai ales că are şi umor.
Sunt nouă poveşti scurte ai căror protagonişti sînt cîteva animale, nu întotdeauna personaje pozitive, ci mai degrabă asemănătoare cititorilor: cu scăderi, momente proaste, stîngăcii sau decizii pripite. La final nu învinge nepărat binele, ci iese la suprafaţă cîte ceva pe care micii eroi îl descoperă despre ei, despre ceilalţi sau despre lumea din jur. Nu contează cît de mic, de amuzant sau de frivol, contează că descoperirea acelui ceva a fost făcută şi asta e important, pe lîngă că e amuzant.
E de exemplu, o poveste foarte comică, în care finalul deconspiră faptul că uneori, cei care vor să-ţi impună ceva, o modă, un comportament sau altceva asemănător, o fac de regulă pentru a masca un defect în propriul sistem. Dar cum asta e prea abstract pentru un copilaş, mesajul se amestecă repede repede într-o poveste uşor de priceput.
E vorba despre o vulpe şireată, critic de modă, care vine într-un sat şi începe să le facă tuturor capul mare că în sezonul ăsta nu se mai poartă cozile, aşa că de rigueur ar fi să şi le taie cu toţii. Numai că nu termină bine vulpea de decretat preceptele din vărful buzelor, că apare însuşi papagalul, ducînd în cioc un obiect misterios. Obiectul se dovedeşte a fi o cursă, iar în cursă, o coadă de vulpe, una prinsă de fermier la furat! Cam aşa se termină poveştile lui Gianni Rodari, cu personaje simpatice, mereu ocupate şi implicate şi care, în general, nu pică de fraiere!
Preferata mea este o poveste cu broaşte ţestoase care, urmărind ele Turul Italiei, s-au hotărît să organizeze ele un concurs de ciclism. Zis şi făcut: după eforturi de durată, prin care au învăţat să se urce şi ele pe şa, să apese claxonul şi să dea din pedale, ţestoasele au ajuns şi în ziua cea mare, cînd s-a dat startul concursului:
Iată că s-a dat şi semnalul de pornire, iar concurenţii au început să pedaleze, cît mai încet posibil, ca să nu obosească. Automobilul juriului însă nu putea porni, pentru că broasca şofer trăgea un pui de somn. Juraţii, mult prea leneşi ca să urmărească întrecerea pe picioarele lor, i-au urmat exemplul şi au început curînd să sforăie. După cîţiva paşi, concurenţii s-au împrăştiat prin pădure, în căutarea cîte unei grămezi de frunze uscate pe care să se odihnească. Publicul, văzînd că nu mai soseşte nimeni, a obosit să tot privească în van şi a adormit.
Staţi liniştiţi, dacă totuşi vreţi să le insuflaţi copiilor nişte spirit competiţional, e şi o morală la final, nu există un pericol major ca bieţii de ei să fie încurajaţi să adoarmă înainte de a începe orice. Dar pentru un adult cu carenţe de somn şi o mare lehamite de a se alinia la linia de start, mesajul se citeşte altfel!
Cartea e desenată cu mult haz şi imaginaţie, în peniţă, pastel şi acuarelă pe fonduri pastelat-fondante, fără stridenţe şi sclipiciuri puse ca să fie. Poveştile sînt scrise cu caractere care reproduc scrisul de mînă, paginile sînt aerisite şi îţi vine să le întorci.
Ar fi ceva şanse s-o găsiţi mai ales că se apropie şi un Kilipirim şi, în scurt timp, tîrgul de carte Gaudeamus, altfel, e mai rară, şi la un moment dat aterizase chiar în coşul cu reduceri. A apărut în 2007, în colecţia Nemi de la Nemira, şi e tradusă din italianăde Silvana Râpeanu.
