Adina Diniţoiu

Adina Diniţoiu

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Ficţiuni, supravieţuiri şi o revoluţie – „Viaţa ficţiunii după o revoluţie”, de Radu Cosaşu

Cunoscutul scriitor Radu Cosaşu – autorul seriei de Supravieţuiri (povestiri de „supravieţuire” în comunism), reeditate la Editura Polirom (revăzute şi rearanjate de scriitor) – a publicat recent ultimul volum al seriei, intitulat cât se poate de sugestiv Viaţa ficţiunii după o revoluţie. E un volum aşteptat, fiindcă Radu Cosaşu – cunoscut publicului larg, după ’90, ca jurnalist la Dilema veche, unde deţinea rubrica literară plină de savoare „Din vieaţa unui extremist de centru” – s-a retras, acum câţiva ani buni, din presă tocmai pentru a încheia Supravieţuirile, adăugându-le voletul lor postdecembrist. Citeşte tot articolul

Ko Un, un poet până la ultima fibră

De curând, a apărut la Editura Tracus Arte, în traducerea Iolandei Prodan, Timp cu poeţi morţi, o antologie din poezia lui Ko Un, un celebru poet sud-coreean şi mondial, nominalizat de multă vreme la Premiul Nobel pentru Literatură şi deţinătorul unor distincţii naţionale şi internaţionale de prestigiu. El a fost şi unul dintre invitaţii de marcă ai Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (recent încheiat), în cadrul căruia am avut ocazia să-i prezint volumul, la lansarea de la Biblioteca Centrală Universitară. Citeşte tot articolul

„Lumea nouă” românească, după ’90 – în „Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui” de Cristian Teodorescu

Dacă vreţi să înţelegeţi mai bine lumea românească postcomunistă, vă recomand un roman extraordinar: Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui de Cristian Teodorescu (Editura Cartea Românească, 2015). Prim volum al unui proiect mai amplu (partea a doua a cărţii se află în curs de publicare), romanul lui Cristian Teodorescu este unul dintre cele mai bune romane ale lui 2015, dar şi ale perioadei postdecembriste în ansamblul ei – o perioadă în care marile romane au fost date, în cea mai mare parte, de către scriitorii generaţiei ’80, vechii contestatari ai comunismului în anii ’80, pe când erau, încă, tinerele promisiuni ale literaturii contemporane. În cei 25 de ani care au trecut de la Revoluţie, aceşti scriitori (îl evoc aici şi pe Alexandru Vlad, cu tulburătorul său roman postum Omul de la fereastră, Editura Charmides, 2015) au avut timp să-şi adune energiile şi experienţa (publicistică, literară, politică şi socială) şi să publice cărţi de ficţiune consistente despre anii dificili şi suficient de obscuri ai „tranziţiei” româneşti de la comunism la postcomunism. Citeşte tot articolul

„Supunere” de Michel Houellebecq, un roman crepuscular

În ianuarie 2015, o coincidenţă teribilă a făcut ca lansarea celui mai recent roman al lui Michel Houellebecq, Soumission/ Supunere (Flammarion, 2015; Humanitas Fiction, 2015, traducere şi note de Daniel Nicolescu) să aibă loc în acelaşi timp cu atacurile teroriste (ale teroriştilor islamici) de la săptămînalul satiric Charlie Hebdo – şi asta cu atît mai mult cu cît romanul lui Houellebecq vorbeşte despre o ipotetică islamizare a Franţei în 2022. Citeşte tot articolul

Cărţi „coup de coeur”: „Ucigaşul din mine”, de Jim Thompson – o capodoperă a genului noir

Publicat în 1952, romanul americanului Jim Thompson, Ucigaşul din mine/ The killer inside me – apărut la Editura Paladin în 2014 (traducere de Ona Frantz) –, îl plasează pe scriitor printre marii autori ai genului noir, alături de Raymond Chandler şi Dashiell Hammett. Gen de nişă, în care intrigii detectivistice din romanul poliţist i se adaugă un viu fundal social şi de atmosferă şi o focalizare pe personajul principal (devenit mai complex decât detectivul romanelor poliţiste), romanul noir reuşeşte – prin cele mai bune romane ale sale – să transgreseze genul către literatura mainstream. De altfel, filmele noir cu Humphrey Bogart – ca de pildă Somnul de veci/ The Big Sleep, după romanul lui Chandler, ori Şoimul maltez/ The Maltese Falcon, după cel al lui Hammett – fac astăzi parte din categoria filmelor de aur ale epocii vechiului Hollywood. Citeşte tot articolul

Cărţi „coup de coeur”: „Să nu plângi” de Lydie Salvayre – un roman tulburător

Lydie Salvayre are 67 de ani şi vreo zece cărţi la activ, este psihiatru şi absolventă de Litere la Toulouse. Născută dintr-o mamă catalană şi un tată andaluz, refugiaţi în Franţa în timpului Războiului Civil spaniol din ’36, Lydie Salvayre (un pseudonim literar) a publicat în 2014 cel mai frumos roman al ei, recompensat, pe merit, cu prestigiosul Premiu Goncourt (în acelaşi an): Pas pleurer, apărut la Éditions du Seuil. Cartea a apărut în româneşte cu titlul Să nu plângi, la Editura Humanitas Fiction (colecţia „Raftul Denisei”), în 2015, în – excelenta – traducere a lui Doru Mareş. Citeşte tot articolul

Marina Ţvetaeva, un destin sfâşiat

Poezia Marinei Ţvetaeva surprinde freamătul, agitaţia unui început de secol în care spiritul avangardist, înnoitor, se manifestă pe un fundal sângeros, cel al Primului Război Mondial, spirit mai apoi sufocat necruţător, în Rusia, prin deportarea şi asasinarea intelectualilor incomozi, dacă se poate spune aşa, căci, după 1917, toţi intelectuali ruşii deveniseră un potenţial pericol, aşadar incomozi. În acest context, viaţa Marinei Ţvetaeva poate constitui în sine un roman dramatic, al neşansei. Citeşte tot articolul

„Nu e ușor să ții la suprafață o corăbioară fragilă cum e o editură mică” – interviu cu editoarea Silvia Colfescu

Silvia Colfescu este directorul Editurii Vremea – editură care împlineşte anul acesta 25 de ani de existenţă. Lucru remarcabil, cu atât mai mult cu cât Editura Vremea este o editură mică, de nişă, creată în 1990 din pasiune pentru carte şi cu entuziasmul „romantic” al intelectualului român scăpat de sub dictatura comunistă şi ajuns să cunoască, în sfârşit, libertatea de expresie şi societatea de piaţă (întâi cu avantajele, apoi cu riscurile/ dificultăţile lor). Silvia Colfescu este, în acelaşi timp, şi scriitoare, prin fermecătorul volum cu pretext memorialistic Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene (Vremea, 2013) – de altfel, farmecul interlocutoarei Silvia Colfescu nu e cu nimic mai prejos decât farmecul povestitoarei din carte. Mai multe – în interviul de mai jos. Citeşte tot articolul

Pastile literare împotriva tristeţii – Prozac 2 de Adriana Babeţi

Cunoscuta scriitoare, eseistă şi profesoară universitară Adriana Babeţi a publicat, în 2014, al doilea volum din Prozac, intitulat Prozac 2: 90 de pastile împotriva tristeţii (Editura Polirom). Venind după Prozac. 101 pastile pentru bucurie (Polirom, 2009), cel de-al doilea volum reia între copertele sale suita de texte publicistice apărute în Suplimentul de cultură, între aprilie 2009 şi decembrie 2011, la rubrica intitulată iniţial Secretul Adrianei, iar apoi Prozac. La acestea se mai adaugă – în prima secţiune, „Maculator” – câteva texte apărute tot în presă, scrise pentru diverse numere şi dosare din reviste („teme de casă”, cum le numeşte autoarea). De când se ştie, Adriana Babeţi a „cochetat” cu literatura – am pus între ghilimele termenul, pentru că – deşi autoarea îşi refuză, deseori, cu modestie, talentul literar –, articolele acestea de presă pun în lumină chiar acest lucru: ochiul şi tuşa de prozator. Citeşte tot articolul

„Cristul lui Velázquez” de Miguel de Unamuno: o apologie modernă a trupului cristic

 Miguel de Unamuno este mai cunoscut, probabil, ca eseist şi prozator şi mai puţin ca poet. Deşi a început să scrie destul de târziu poezie, la aproape patruzeci de ani, ceea ce i-a făcut pe unii critici să cârcotească, Unamuno a reuşit să se impună şi în acest gen literar. Poemul Cristul lui Velázquez pare a fi piesa de rezistenţă a poeziei unamuniene, deşi, din acest punct de vedere, nici textul său postum Cancionero, un fel de „jurnal poetic”, format din mai multe bucăţi poetice, nu trebuie ignorat.Citeşte tot articolul

O poezie livrescă şi barocă – “anaBASis” de Bogdan-Alexandru Stănescu

Cu anaBASis (Editura Cartea Românească, 2014), Bogdan-Alexandru Stănescu se află la al doilea volum de poezie al său. El a debutat – ca poet – în 2012, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul, apărut la aceeaşi editură (Cartea Românească). După cum se poate vedea din titlul volumelor – Anabasis este şi titlul unei lucrări scrise de istoricul antic (şi soldat) Xenofon (în care povesteşte o expediţie de război) –, Bogdan-Alexandru Stănescu pune în scenă o întreagă imagerie războinică, cu parfum de Antichitate clasică. El aduce astfel, în poezia noastră tânără, un aer inedit de clasicitate şi de livresc, ca un fel de întoarcere – postmodernă, ironică – la originile antice ale culturii noastre moderne. Citeşte tot articolul

Televiziunea şi comunismul: „O tribună captivantă. Televiziune, ideologie, societate în România socialistă (1965-1983)” de Alexandru Matei

Într-un studiu amplu, bine documentat, Alexandru Matei analizează raportul dintre televiziune şi politic în perioada comunistă, mai exact, perioada ceauşistă. E vorba despre un subiect nu tocmai comod, având în vedere faptul că şi în prezent televiziunile sunt aservite intereselor diverselor trusturi media. S-ar putea spune, aşadar, că şi astăzi avem de-a face cu un mecanism de manipulare asemănător celui practicat în „epoca de aur” ceauşistă (propagandă, deformarea informaţiei, dezinformare etc.). Citeşte tot articolul

Puterea cuvintelor în ţara “partidului unic” – “Simfonia lupului” de Marius Daniel Popescu

Născut la Craiova în 1963, absolvent de Silvicultură la Braşov şi emigrat în Elveţia în 1990, Marius Daniel Popescu este un scriitor român de limbă franceză care şi-a cucerit notorietatea în Elveţia, odată cu obţinerea prestigiosului Premiu „Robert Walser”, în 2008, pentru romanul de debut, La Symphonie du loup (Éditions José Corti, 2007)/ Simfonia lupului (Editura Humanitas, 2008, traducere de Emanoil Marcu). Cel de-al doilea roman al său, Les Couleurs de l’hirondelle (José Corti, 2012) a apărut şi el în traducere românească, în 2014, cu titlul Culorile rîndunicii , la Editura Polirom (traducere de Simona Modreanu). De altfel, acesta din urmă reprezintă – aşa cum declară autorul (în interviul pe care mi l-a acordat pentru Observator cultural nr. 752/ 12.12.2014) – a doua parte a unei trilogii care explorează, într-o manieră stilistică şi narativă aparte – cu ecouri din Noul Roman Francez, pe filiera scriitorilor optzecişti – propria biografie, în comunism şi postcomunism, a scriitorului. Citeşte tot articolul

Puterea strigătului mut – „Vocea” de Domnica Drumea

Poeta Domnica Drumea (n. 1979) – autoarea volumelor Crize (Editura Vinea, 2003) şi Not for sale (Editura Cartea Românească, 2009), prezentă în volumul colectiv 40238 Tescani (Editura Image, 2000) – a publicat în 2014 un nou volum de poeme, Vocea, apărut la Editura Charmides. Domnica Drumea a fost, la începutul anilor 2000, membră a grupului aşa-numiţilor „fracturişti” – după numele revistei literare Fracturi, revistă al cărei manifest poetic fusese semnat de poetul Marius Ianuş şi de poetul, prozatorul şi dramaturgul basarabean Dumitru Crudu (fracturiştii s-au desprins, practic, la sfârşitul anilor ’90, din Cenaclul Litere, condus de Mircea Cărtărescu). Citeşte tot articolul

“O sută și una de nopți” – frumoasele povești din Orientul Occidentului

Orientul a fascinat mereu prin atmosfera sa de basm, de mister. Cruciadele, Drumul Mătăsii, călătoriile în ținuturile îndepărtate asiatice – ale unui Marco Polo, de pildă – au avut rolul lor în răspândirea legendelor despre misterioasele ținuturi din est. Unele povești din O mie și una de nopți au ajuns în vest probabil cu mult înaintea apariției cărții cu același titlu, carte publicată la începutul secolului al XVIII-lea. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, povestitorii de basme din Cairo, prezențe pitorești încă de pe atunci, aveau în repertoriul lor și basmele celor O mie și una de nopți. Traseul ipotetic al acestor povești leagă între ele India, Persia și Egiptul, iar în secolul al XVIII-lea, în plină perioadă raționalistă, Europa a cunoscut, la rându-i, poveștile orientale prin intermediul traducerii din 1704 a francezului Antoine Galland, traducere care a scandalizat și fascinat în același timp.Citeşte tot articolul