Dana Pîrvan

Dana Pîrvan

Dana Pîrvan

Din 2006 scrie despre cărți pentru că îi plac provocările ivite pe drumul cu dublu sens dintre viață și literatură. Și pentru că în jurul cărților a găsit mulți oameni pe care altfel n-ar fi avut bucuria de a-i fi întâlnit. Doctor în filologie al Universității din București, a publicat cronici și eseuri în revistele „Observator cultural”, „Cultura”, „România literară”, „Luceafărul”, „Bucureștiul cultural”, „LaPunkt”. În 2013 a debutat la Editura Art cu volumul „Sebastian și lumea lui”.


„Firesc e să iubești” – Riri Sylvia Manor, „Bucuria de a nu fi perfectă. Memorii București – Tel Aviv 1941-2015”

Până în toamna anului trecut, când la editura Humanitas a apărut volumul de memorii Bucuria de a nu fi perfectă, Riri Sylvia Manor îmi era un nume cunoscut destul de vag. Cu atât mai mare a fost surpriza de a descoperi una dintre cele mai bune cărți de memorialistică din câte am citit până acum. Și asta pentru că viața scriitoarei a stat și stă în continuare, din multe puncte de vedere, sub semnul extraordinarului, atât ca natură a experiențelor, dar și ca mod de a le trăi, de a le absorbi, de a le transforma în înțelegere și, nu în ultimul rând, de a le pune în pagină, de a le transforma în povești. Citeşte tot articolul


Scene din cărți. „Fanatismul începe acasă” – Amos Oz, „Cum să lecuieşti un fanatic”

În volumul Cum să lecuieşti un fanatic, Amos Oz îşi surprinde cititorii care au tendința de a reduce fanatismul la conflictele politice violente (naționalist-religoase) sau la ciocnirile absurde de pe stadioane. Dincolo de aceste extreme, Oz vede formele mocnite, aproape irecognoscibile ale fanatismului manifestat în viaţa cotidiană a fiecăruia dintre noi. Citindu-l pe Oz, înțelegi că intoleranţa pătimaşă îşi găseşte adăpost în fiecare gest care nu admite decât varianta „alb sau negru”, „laie sau bălaie”, în orice atitudine lipsită de relativitate, nuanţă ori simţul ambivalenţei. Citeşte tot articolul


De găsit umanului un loc în lume – Radu Vancu, „Elegie pentru uman. O critică a modernității poetice de la Pound la Cărtărescu”

De ani buni, citesc literatură umărind căile prin care se poate salva ceea ce este profund omenesc în om, atentă mai ales la respirația vieții, în lipsa căreia și esteticul, și moralul își pierd din importanță, dacă nu cumva se anulează. Așa că titlul cărții publicate de Radu Vancu – Elegie pentru uman. O critică a modernității poetice de la Pound la Cărtărescu – nu avea cum să mă lase indiferentă. Pe urmele lui Ion Mureșan, Radu Vancu privește literatura ca pe un sistem imunitar, capabil să-l ajute pe om să supraviețuiască, să-l învețe pe om să fie uman. Citeşte tot articolul


Scene din cărți. Povestea învârtită-n cerc la nevoie – Samuel Beckett, Opere IV, „Cum e. Mercier şi Camier”

Discreția, retractilitatea și însingurarea apar nu rareori drept căi prin care omul reușește să rămână împăcat cu el însuși, să se simtă liber, să nu-și piardă omenescul. Protectivă, însingurarea înseamnă pentru mulți „oameni de hârtie” și o evadare din tăvălugul mulțimii, revoltă, discontinuitate strecurată în rutina uniformizantă, refuzul normelor, ieșire din cadru, tăcere pătrunzătoare, sincopă ce permite o privire mai limpede. Citeşte tot articolul


Un Shylock al zilelor noastre, Howard Jacobson – „Shylock este numele meu”

În 2015, pentru a întâmpina cei 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare, editura britanică Hogarth a lansat un proiect ce își propune revizitarea pieselor shakespeariene de către scriitori de faimă internațională, care aduc în actualitate personaje și teme centrale din binecunoscutele piese: Jeanette Winterson – Poveste de iarnă, Howard Jacobson – Neguțătorul din Veneția, Anne Tyler – Îmblânzirea scorpiei, Margaret AtwoodFurtuna, Tracy ChevalierOthello, Edward St Aubyn – Regele Lear, Jo Nesbø – Macbeth, Gillian Flynn – Hamlet. Citeşte tot articolul


„Țuică. Înjurături. Viață obișnuită” – „Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta”, Ciprian Măceșaru

„e frumos aici, da' degeaba”

În Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta, Ciprian Măceșaru face literatură din realitățile românești. Dar nu oricum, ci cu mult umor și cu o ironie ce își scutură îndelung clopoțeii, atacând tipare ale existenței. Și nu sunt mulți scriitorii români care au reușit să facă asta. Dacă Cezar Paul-Bădescu revizita în Tinerețile lui Daniel Abagiu, cu umor subversiv, realități din perioada comunismului, cartea lui Ciprian Măceșaru se hrănește din viața nostră cea de toate zilele. De ieri, de azi și de mâine. Citeşte tot articolul


Un cimpanzeu și o lecție de simplificare a vieții – Yann Martel, „Munții Înalți ai Portugaliei”

Yann Martel, scriitor canadian născut în Spania, este cunoscut cititorilor români îndeosebi prin romanul Viața lui Pi pentru care a și câștigat Man Booker Prize, ecranizarea acestuia primind patru Oscaruri și Globul de Aur. În 2016, la Editura Polirom, a apărut un alt roman foarte bun semnat de Yann Martel, tradus în română de Dan Croitoru, cu titlul Munții Înalți ai Portugaliei. E un roman ciudat, la începutul căruia ne întâmpină un personaj sucit, care merge cu spatele la lume, pentru că are obiecții. Dar acesta e doar începutul, stranietatea romanului fiind cu mult dincolo de previzibil. La final, de exemplu, un bărbat învață simplificarea vieții de la un cimpanzeu. Citeşte tot articolul


Literatura în școală: Mi-ar plăcea să dau azi BAC-ul la română

Am făcut liceul într-o vreme în care limba și literatura română era, din păcate, aproape în întregime echivalentă cu comentariile literare. Și, pe deasupra, era ruptă din contextul organic al marii literaturi universale, privându-te de orice termen de comparație. Interpretarea de text la prima vedere și contactul cu marii scriitori ai lumii sau cu scriitorii români contemporani lipseau cu desăvârșire. Așa cum lipsea și orice posibilitate de ne fi exprimat părerile personale ori de a ne fi exersat spiritul critic. Citeşte tot articolul


Ce mai este uman? – O singurătate prea zgomotoasă, Bohumil Hrabal

Ca și Novecento al lui Baricco sau ca Jonathan Noel, personajul lui Patrick Süskind din Porumbelul, și Hant'a, personajul lui Bohumil Hrabal din romanul O singurătate prea zgomotoasă, își petrece 35 de ani în singurătate, într-o lume a distrugerii. Presează, într-o pivniță din Praga, hârtie veche și cărți. Deasupra are cerul înstelat intrând prin iluminator, iar sub el, războiul a două clanuri de șobolani în toate canalele și cloacele orașului. Nimic din acest peisaj nu pare uman. E plătit să distrugă, în timp ce el însuși pare zdrobit de mecanismele sociale. Doar pare, căci în acest infern al destrămării, reușește să găsească secretul supraviețuirii omenescului din el. Citeşte tot articolul

Un om cu preferințe – Herman Melville – Bartleby. O povestire de pe Wall Street

Discreția, retractilitatea și însingurarea apar nu rareori drept căi prin care omul reușește să rămână împăcat cu el însuși, să se simtă liber, să nu-și piardă omenescul. Protectivă, însingurarea înseamnă pentru mulți „oameni de hârtie” și o evadare din tăvălugul mulțimii, revoltă, discontinuitate strecurată în rutina uniformizantă, refuzul normelor, ieșire din cadru, tăcere pătrunzătoare, sincopă ce permite o privire mai limpede. Însă impasul dintre conştiinţa propriei însingurări şi conştiinţa alterităţii nu este ușor de dus prin lume.Citeşte tot articolul