BAGatelle Studio este un magazin online în care găsim genţi frumoase sub formă de carte şi asta graţie unei femei nemulţumite. Este vorba despre Elena Myloslavskaya din Novosibirsk, Rusia, care, dezamăgită că nu găseşte în jur geanta visurilor sale, s-a hotărât să şi-o facă singură, mai ales că se pricepe la cusut şi are şi suficientă imaginaţie. Dacă totul a început de aici şi s-a transformat în hobby, între timp, succesul pe care creaţiile ei l-au avut printre prietene şi cunoştinţe a determinat-o să facă din pasiune o afacere şi să ne bucure şi pe noi cu genţi care mai de care mai faine.

Sunt realizate dintr-un înlocuitor de piele de calitate şi arată ca nişte volume cu coperte minunate, căci pe faţa lor sunt imprimate imagini, titlul cărţii şi numele scriitorului. Pare astfel că tocmai am scos o carte din bibliotecă şi ne pregătim să o citim, când de fapt deschidem fermoarul şi închizătoarea magnetică ca să strecurăm înăuntru obiectele absolut necesare pe care le găsim de obicei în geanta unei femei (să nu intrăm în detalii). Sunt prevăzute şi cu o curea detaşabilă, aşa că le putem purta pe umăr sau stil poştaş. Toate genţile create de Elena arată fantastic, dar preferatele mele sunt The Thorn Birds, The Great Gatsby şi ambele variante din Vanity Fair. Vouă care vă plac?

il_570xn-1131487461_9w45

il_570xn-1037113195_rkw4

il_570xn-990572150_2v2z

il_570xn-1037093073_1yf0

iss_640x640-4661330_ah7dt8x7

il_570xn-1136782619_q7fp

il_570xn-1036849871_360e

il_570xn-990566806_lhua

il_570xn-1099206998_8zyo

il_570xn-990579310_diae

iss_640x640-7616929_4n39ener

il_570xn-1099239392_5cab

il_570xn-990553356_3pul

il_570xn-1135473929_sv0a

il_570xn-1092197182_mpcj

il_570xn-1084922452_23vc

Sursa: etsy.com

Irina Dumitru

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *