Cunoscuta poetă şi prozatoare Nora Iuga – autoare, printre altele, a volumelor de proză Săpunul lui Leopold Bloom (1993), Sexagenara şi tânărul (2000), Berlinul meu e un monolog (2010) –  a mai publicat anul acesta o cărţulie de versuri având ca fundal, de data aceasta, Parisul: Petrecere la Montrouge (Editura Cartea Românească, 2012).

Deşi nu este dintre cele reprezentative pentru poetă, ea merită, totuşi, parcursă pentru experimentul poetic practicat pe fundal parizian, pentru colecţia de poeme scrise după o metodă asemănătoare cumva cu aceea suprarealistă a „hazardului obiectiv” (aici e vorba de poeme alcătuite din fraze rostite în somn) şi mai ales pentru convenţia-ramă a volumului, pe tiparul mai vechi al „sexagenarei şi tânărului” – aici Marguerite Duras („doamna bătrână”) şi secretarul ei (un tânăr gondolier de origine franceză).

De altfel, Nora Iuga înfăţişează explicit această convenţie pe coperta a patra a cărţii: „Să presupunem că o mare doamnă – s-o numim Marguerite Duras – cunoaşte la Veneţia un foarte tânăr gondolier, pe care-l angajează ca secretar pentru a înregistra tot ce vorbeşte ea în somn”. În felul acesta, secvenţele care se organizează în jurul lui Marguerite Duras şi al tânărului secretar sunt scrise în italice, spre deosebire de poemele din timpul somnului, transcrise de acesta din urmă. Nora Iuga îi declara, de altfel, Veronicăi Plăcintescu – într-un interviu apărut tot aici, pe Bookaholic – că „poezia e hazard, nu proiect”.

Versurile acestea sunt şi ele un rod al hazardului, amestecând tot felul de aluzii culturale şi referinţe pariziene. De pildă:

sus pe colină la montrouge/ bătrânul găseşte potcoava/ zece nopţi la rând onetti cu mine/ cal aş fi vrut să fii  pe stradă/ un dric nu spune cuvinte/ urechile noastre  degeaba”; sau: „câtă suferinţă/ adună crescătorul de nutrii/ pe strada azilului în sibiu/ nu ciripeşte nimic din mocheta/ lui Klimt petele de cerneală/ nu ies”; ori: „o piele veche/ se târăşte pe burtă/ cu cheia’n broască s-aprinde/ lumina şi zarzavaturile electrice/ fac viermi din poartă-n poartă/ ia carnavalul ăsta de pe mine/ transpir.

Cu toate acestea, secvenţele cele mai reuşite ale volumului sunt chiar cele aşa-zicând metatextuale, scrise în italice. În afara primului text din această categorie (şi primul din carte), în celelalte se face auzită numai vocea bătrânei doamne, amestecând furia şi neputinţele vârstei cu o senzualitate aparte şi capricii care ţin loc de cochetărie. Redau mai jos primul text din volum (cel mai amplu):

 

doamna bătrână şi-a scos ochelarii, şi-a lipit ochii apoşi de ochii foarte negri ai gondolierului şi l-a întrebat câţi ani are.

nouăşpe, i-a răspuns băiatul. când a murit tata, m-am lăsat de şcoală, am lucrat în docuri, la Le Hâvre. sunt francez. se cunoaşte, nu vorbesc ca ei. când cânţi nu se observă, aici cântă toţi la fel, că vorba se ia după cântec. e mai vesel pe gondolă decât în docuri. on gagne bien ici, vous savez madame, les vieilles américaines sont très riches… nu vrei să fii secretarul meu? nu înţeleg  o să locuieşti la mine, la Montrouge, o să mă scoţi la plimbare, o să te învăţ să-mi citeşti…  dar ştiu. putem să ascultăm şi muzică, între 4’ şi 5’, Sati… ăsta cine-i?  cu mine să nu vorbeşti neîntrebat, ne-am înţeles?  est-ce que j’y gagne? aici cât scoţi pe lună? 2-3000  de euro, plus bacşişu’.  eu îţi dau 10.000. et qu’est-ce que vous demandez de moi en échange?  să scrii ce-ţi dictez şi să nu te mişti de lângă mine când dorm. vreau să înregistrezi tot ce vorbesc în somn, ai înţeles? toate cuvintele care-mi ies din gură fără să ştiu; aşa cum se pescuiau pe vremuri cadavrele pentru disecţie. Să nu te prind că schimbi ceva. Sigur, multe n-o să le recunoşti, sunt desfigurate, sunt pe jumătate, pe sfert, nu mai seamănă cu nimic. mie aşa îmi plac, aşa le vreau. şi acum lasă-mă aici, la Santa Maria dei fiori. rămâne cum am stabilit. vino diseară la 7 pe Calle del fuego la nr. 1634.

 

Micul volum se încheie aşa cum a început: cu o secvenţă metatextuală, în care Marguerite Duras se adresează o ultimă dată tânărului ei secretar, într-un monolog pasional şi totodată furios pe neputinţele vârstei: „Na, c-am vărsat şi cafeaua, dar mai bine mor decât să-ţi spun că-mi trebuie mâna ta”.

 

Nora Iuga, Petrecere la Montrouge (versuri), Editura Cartea Românească, 2012, 72 p.

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Un comentariu
  1. Magdalena Crisan pereverza

    Va admir din toata inima si din tot sufletul, Stimata Doamna poeta. Va felicit pentru curaj,inteligenta si, de ce nu, totusi intransigenta. Despre talentul dumneavoastra si despre cultura, este de prisos s-o spun eu. Nici nu m-as prea pricepe. Au spus-o cei mai competenti decat mine. Va doresc sanatate si multi ani! Magda.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *