Bookaholic

Am tot vorbit despre Ursula K. le Guin și sunt convinsă că nu e o străină nici pentru voi. Există o mână de autori de science fiction și fantasy care ar trebui citiți de oricine, fani ai SF-ului sau nu, pentru că romanele lor au valoare și dincolo de granițele genului, iar autoarea americană cu siguranță face parte din ei. Și din tot ce-a scris, sunt două cărți pe care trebuie neapărat să le citiți: despre una vorbim azi, cealaltă este Deposedații. Ambele, ca și Lumea lui Rocannon, de care am vorbit deja, fac parte din Ciclul Hainish.

Mâna stângă a întunericului este remarcabilă în primul rând pentru că reușește să fie un roman feminist, cu toate că nu are niciun personaj feminin. Cartea subliniază rolul enorm pe care l-a jucat în istoria umană sexul, tocmai prin eliminarea lui din peisaj.

Pe Gethen, planeta mereu înzăpezită, nu există femei și bărbați – locuitorii planetei sunt androgini. Ei se pot transforma atât în bărbați, cât și în femei, dar doar într-o anumită perioadă, determinată biologic, așa cum sunt perioadele de împerechere la animale, în afara cărora ele nu sunt disponibile și nici interesate de sex.

În felul ăsta, locuitorii planetei pe care Ai, reprezentantul Ekumenului, trebuie să o convingă să se alăture organizației pe care o reprezintă, gândesc și trăiesc cu totul altfel decât oamenii lumii pe care el o cunoaște. Ați fi surprinși cât de diferite pot fi deciziile oamenilor dacă ele nu sunt influențate de hormoni, dacă nu sunt motivate sexual în niciun fel – și, mai ales, ați fi surprinși cât de puține din ele nu sunt așa.

Le Guin e un bun sociolog și antropolog și lumile pe care le construiește sunt populate de oameni mai degrabă decât de știința lor. Mâna stângă a întunericului este construită din personaje și legende. Pe încercarea lui Ai de a înțelege felul în care gândesc gethenienii, și de a distinge ce aspect al realității planetei este reflectat de fiecare din legendele lor. Și, nu în ultimul rând, pe prietenia dintre el și Estraven, singurul nativ care crede cu adevărat că legătura cu Ekumenul – o organizație din care fac parte mai bine de optzeci de lumi – va fi cu adevărat benefica Gethenului, și singurul care își sacrifică interesele personale și viața ajuntându-l pe Ai să-și ducă misiunea la bun sfârșit.

De altfel, finalul cărții este și finalul călătoriei inițiatice a lui Ai: momentul în care vede pentru prima oară, după mult timp, oameni la fel ca el și este dezgustat de sexualitatea lor explicită, oricât ar încerca ei să o ascundă în spatele hainelor și a obiceiurilor.

Și Le Guin, ca mulți alți autori valoroși de science fiction, este, în primul rând, autoare de literatură și tot romanul are un soi de magie ce nu poate fi decât rezultatul unei scriituri minunate. Pe măsură ce Ai începe să se adapteze pe Gethen și tu vei face același lucru, până când aproape o să le auzi cântecele și or să te cucerească cu legendeleși folclorul lor:

Light is the left hand of darkness
And darkness the right hand of light.
Two are one, life and death, lying
Together like lovers in kemmer,
Like hands joined together,
Like the end and the way.

Vorbeam acum puțin timp de Lumea lui Rocannon, în care personajul principal ajunge să se identifice atât de mult cu miturile planetei care-i va purta numele, încât dispare în ele. Ai nu este consumat de mit, nu se pierde în legendă – el doar se transformă, atât cât îi permite biologia, într-un gethenian, un păstrător de mituri.

Ei și, imaginați-vă că povestea asta frumoasă este, în același timp, o critică zguduitoare la adresa societății noastre, a cărei evoluție a fost, de multe ori, determinată de diviziunea sexelor. Și o să înțelegeți de ce Mâna stângă a întunericului este, dincolo de un roman science fiction, o carte care trebuie să treacă prin mâinile oricărui bookaholic.