— O mie de lei, domnu’…

Domnul clatină din cap, de două ori, repede și nemulțumit și-l întrerupe:

— Pentru numele lu’ Dumnezeu…

Bărbatul se uită scurt la nevastă și continuă:
— Nu se poate sub o mie… Noi ne-am gîndit…

Domnul mai scutură din cap o dată și întinde palma către vorbăreț:
— Ce-am vorbit înainte? Ce am vorbit? Nu așa am stabilit? Oprește-te!

Bărbatul se oprește. Nevasta înghite în sec și se uită la colț. Măsoară apoi statueta africană de abanos și nu-i place. Se uită la fotografiile de pe pereți, cu cîini, mulți cîini. Și îngeri bucălați. Astea-s frumoase, deși cîinii sînt cam fioroși.
— Dumneavoastră le-ați făcut?
Interlocutorul pufnește. Își strînge cordonul halatului de casă, îi învîrte capătul și-și continuă, netulburat, vorba.

— O mie de lei? Voi sînteți nebuni? Da’ ce, eu sînt fabrică de bani? Am discutat de patru sute și veniți la mine cu șoșeli? Cum o mie?

— Păi, de o mie avem nevoie. Ce e o mie? La dumneavostră – palma domnului ridică din nou bariera. Dar bărbatul se încăpățînează. Da, pentru dumneavoastră e un fleac! E odorul nostru. Nu se poate, ne bate Dumnezeu. Oameni sîntem.
— Tocmai, că sîntem oameni. Aveți niște pretenții de șmecheri… V-am zis la telefon, patru sute, mai bine nu mai veneați. E plină lumea. Nu vă place, stați acasă. Eu nu mă tocmesc. Eu cu șmecherii nu discut. La revedere.

Femeia își desprinde privirea din colțul camerei și intervine:
— Totuși, dragă domnule, noi ne-am gîndit mai bine. Facem un sacrificiu. E tot ce avem mai scump. Nu se poate pe cîțiva firfirei.
Bărbatul prinde ideea din zbor și supralicitează:
— Trebuie să merite. Toate lucrurile au un preț.
— Da’ ce, v-o fur? E pentru o zi. Cine cîștigă patru sute într-o zi e boier. Ce nu e clar?

— Avem și noi cheltuieli. Rate la mașina de spălat. La televizor. Nu ne mai ajungem cu banii. Întreținerea.
— Terminați!

Domnul se ridică și, ținînd cordonul înfășurat în jurul pumnului, se apropie de bărbatul în sacou verzui.

— Ce pui de lele-mi ești. Zi cinstit, e pentru băutură, puți de la o poștă. Patru sute cincizeci și plecați.

— Eu? Nu, ferit-a sfîntul… Eu nu beau, e de la oțet. Gogoșari în oțet, pe crucea mea. Spune și tu, Anca! Măcar nouă sute…

— Nu merită. Gata, plecați. Eu nu sînt bancher. Vă convine, bine, nu vă convine, valea. Deja mă plictisiți.
— Hai, nouă sute. Nu merită nouă sute? Spune tu, Anca! Nu merită? Da ce are? V-am spus, dom… e odorul nostru.
Domnul cade pe gînduri.
— Cît are, mai exact? Cinci? Sau șase? Nu vorbisem de patru? Păi vedeți? Ce-s cu glumele astea?

Femeia intervine:
— Opt sute, ultimul preț.

Domnul se duce la birou, scrie ceva pe un bilețel, apoi butonează telefonul. Trec două minute. Privește marfa și zice:
— Cinci sute și valea. Mie nu mi se pare nici frumoasă, nici nimic.

Cei doi se retrag un pas. Șușotesc, privindu-l cîș.

— Șapte sute.

— Ei, vedeți că se poate? Șase sute, acum. Și scoate din portofel trei foi gălbui.
Împotrivirea se topește brusc. Poate are plasticul ăsta auriu o putere mai mare decît putem noi înțelege. Soții înaintează și bărbatul întinde dreapta. Domnul îi întinde banii cu scîrbă. Bărbatul vrea, cu entuziasm, să-i strîngă și mîna. Domnul se ferește ca de o broască rîioasă. Femeia se duce la colțul luminat puternic de lampadar și se apleacă. Fetița în rochie bonbon, cu ciorăpei trei sferturi, albi și cu o jachețică în carouri, nu a spus nici pîs pînă acum.

— Puiu’ mamii. Să fii cuminte.

Domnul vine și ia fetița de mînă. O mîngîie pe cap. Îi ridică bărbia și o privește în ochi.

— Hai cu nenea, o să fie bine. Ne jucăm. Am și bomboane, am și o păpușă. Da’ știi că ești chiar frumușică? Nu te speria, o să fie ca în povești… N-o să-ți fac nici un rău. Aici e raiul pe pămînt.

Tresare și se miră că ăia doi mai sînt încă în preajmă.
— N-ați plecat? Acum e cinci. La zece veniți și-o luați. Hai, repede, valea, că mă grăbesc. Și trageți ușa după voi, se închide singură.

Florin Iaru

Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani, Florin Iaru a fost membru al Cenaclului de Luni, a debutat în 1981 cu Cântece de trecut strada și a fost co-autor al volumului colectiv Aer cu Diamante. Florin Iaru lucrează în presă, atât print cât și televiziune și ține cursuri de scriere creativă. Cea mai recentă carte este volumul de proză scurtă "Povestiri cu final schimbat".


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *