Poţi spune asta doar deschizând cărticica lui Borges la povestea Cartea de nisip. Sau o poţi spune după ce îţi dai seama că, deşi ai închis cartea, povestea nu s-a terminat. Ce ai citit îţi va reveni ca acele vise perfect clare, de care îţi aminteşti la o anumită mişcare a mâinii, un anumit cuvânt spus într-un anumit fel, o anumită lumină care face o anumită umbră. Poveştile din Cartea de Nisip sunt nişte clipe visate, pe care le vei mai trăi.

Mi-am dat seama că aş putea relua cărticica asta peste 5, 10, 15 ani: aş găsi-o la fel de precisă, cu miez, perfect şlefuită. M-aş apropia de ea tot ca acum, ştiind că dincolo de cuvintele atât de simplu şi bine alese se ţese o plasă care te învăluie, prin care începi să vezi… ca în vis: total, iar apoi te trezeşti şi uiţi. Aş fi curioasă cum o s-o citesc când voi fi bătrână, dacă reacţia de atunci vs. reacţia de acum va fi ca întâlnirea din visul lui Borges cel tânăr cu Borges cel bătrân, pe o bancă. Probabil că da.

Mi se pare că mărturisirea lui Borges, care considera Cartea de nisip cea mai bună carte a sa de povestiri, spune tot:

Încerc să evit ceea ce în engleză se cheamă cuvinte dificile sau cuvinte de dicţionar. Fac tot posibilul să le evit. Şi cred că cea mai bună carte a mea de povestiri e ultima pe care am scris-o, Cartea de nisip; în ea nu există nici un cuvânt care să-l încurce pe cititor. Povestirile sunt spuse simplu, deşi ele nu sunt deloc simple, pentru că nu există lucruri simple în univers; totul este complex. Eu le deghizez în povestiri simple. De fapt, le rescriu de nouă-zece ori, până când îmi dau sentimentul că au fost scrise într-un mod neglijent. Încerc să fiu cât se poate de banal.”

Dar nu e banal, nu are cum: cuvintele sunt aşa de scuturate de rescrieri, că pun pe tavă sensuri mult mai curate – ai senzaţia că păşeşti în vârful degetelor de pe o pietricică perfectă pe alta, că vezi lucrurile mai de sus, mai atent. Săptămâna trecută, la FILB, s-a vorbit despre proza scurtă, despre povestiri. Adevărata proză scurtă, spunea energicul croat Roman Simić, este cea care în jumătate de pagină îţi poate aduce o lume – l-a citit sigur pe Borges.

Prima jumătate de pagină din fiecare dintre cele 13 povestiri te introduce într-o lume. “Sunt scriitor de povestiri fanatastice”, se aude o voce – poate şi famtastice, poate şi mai mult utopice, distopice. Despre ce sunt ele? Despre întâlniri, călătorii în viitor sau în trecut, despre experienţe, despre timp, despre darurile unei vieţi, despre melancolie, fantastic, imparţialitate, singurătate, cuvânt. Sunt livreşti (There are more things, în memoria lui Howard P. Lovecraft) atât cât aceste referinţe să nu te încurce, să le crezi tot din vis.

Le vei regăsi pe toate rezumate în epilog de însuşi autorul lor! Atât de atipic şi atât de natural! Acum finalul e cumva completat, şi ce dacă? Senzaţia de ireal rămâne, de voce de dincolo de timp care povesteşte. Ce contează atâta timp cât:

Aşa se vor fi întâmplat lucrurile, chiar dacă într-un mod mai complex; aşa pot visa eu că s-au întâmplat”

La sfârşit, vei pune cartea deoparte şi te vei uita lung la copertă: de ce e o cochilie pe ea? Nu ştiu, dar aşa cum se spune că păstrezi scoicile (şi ele tot nişte cochilii) ca atunci când le pui la ureche să auzi marea, vei păstra cartea asta ca atunci când o deschizi, fie şi pentru o pagină, jumătate de pagină, o poveste, să auzi o muzică pe care alte cuvinte nu o fac, o muzică care te duce mai departe.

Sper că notele neglijente pe care le-am dictat nu vor epuiza în întregime cartea şi că visele ei vor continua să se ramifice în generoasa imaginaţie a celor care, în clipa aceasta, o închid”. Jorge Luis Borges

 

P.S.: Astă seară, imediat ce am terminat Cartea de nisip s-a întâmplat o poveste scurtă: Mimo tocmai punea pe Ginger Group un anunţ prin care ne vestea că va trimite cadou de Crăciun câte o carte poştală cu scriitori celor care scriu şi cer. Mai erau 84 de scriitori la algere. Am ales Borges şi asta voi primi. Abia aştept să vă arăt şi vouă cartea asta poştală. Mulţumesc, Mimo 🙂

2 comentarii
  1. Avatarmimo

    you are very welcome. cine mai doreşte, cine mai pofteşte, mai avem vreo 60 de scriitori dornici de-o cutie poştală 🙂

    Reply
  2. AvatarIOAN GARTNER

    Un om tare destept mi-a atras atentia ca nuvela “Cartea de nisip” a marelui Borges poate fi privita ca profetia premonitoare a internetului. Ce m-a atins in comparatia facuta este incertitudinea regasirii unei pagini, fapt ce provine din infinitatea lor. Dar daca-mi amintesc corect, cineva imi spunea ca in vechime cartile erau folosite pentru reimprospatarea memoriei in vederea recitarii lor, cititul, cum il stim azi, ar fi venit ulterior. Ce-mi pare straniu ca prin marirea numarului de pagini, functia initiala a cartii s-a pierdut.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *