Bookaholic

Biografie și ficțiune, poveste și istorie, Cartea secretă a Fridei Kahlo desenează destinul implacabil al unei artiste, al unei femei, al unui spirit tulburat.

În roman sunt îmbinate relatări din epocă, mărturii, fragmente de jurnal și indicii autobiografice din tablouri pentru a reda complicata existență a uneia dintre cele mai cunoscute și controversate artiste din întreaga lume.

Relația Fridei Kahlo cu arta, cu viața și moartea, cu politica, precum și cu personaje marcante ale epocii ei ca Diego Riviera, Troțki, Heminway, Dalí sau Henry Miller se dezvăluie capitol după capitol.

Cartea Plantei de Mentă, un carnețel negru cu rețete culinare după care se pregăteau ofrandele cu ocazia Zilei Morților, s-a descoperit cândva printre obiectele personale ale Fridei Kahlo. Inspirat de această mărturie emoționantă și de tablourile Fridei, H.G. Haghenbeck a început să reconstituie viața celebrei pictorițe.

„Dintre toate locurile casei, bucătăria era inima ce o făcea să palpite, transformând o clădire inertă într-o ființă vie. Mai mult decât o simplă locuință, Casa Albastră era sanctuarul, refugiul și altarul stăpânei sale. Casa Albastră era Frida. În ea strângea amintiri ale trecerii sale prin viață. Era un loc unde conviețuiau fără probleme portretele lui Lenin, Stalin, Mao Zedong cu catapetesme rustice ale Fecioarei de Guadalupe.“

Cartea secretă a Fridei Kahlo – fragment

Traducere de Elena Anca Coman
Colecția Babel – coordonată de Dana Ionescu
Editura Nemira
328 p.

Ea, femeia care picta tema pe care o ştia cel mai bine, cea a ochilor adânci, cu sprâncene stufoase ca o pasăre colibri ce‑şi ia zborul, cea a buzelor tari, a privirii rapide şi a durerii eterne, nu a fost mereu aşa. Chiar dacă au existat dintotdeauna unele lucruri: absenţa lui Dumnezeu – a devenit atee din convingere –, pasiunea pentru viaţa de zi cu zi şi desfrâul pentru ziua de mâine. Aşa cum chiparoşii mari de baltă, care contemplă istoria în tăcere au fost seminţe cândva, şi Frida a fost copil cândva.

Frida învăţase să coasă, să cârpească, să brodeze, tot ce trebuia să ştie o fată de familie bună pentru a fi o femeie casnică, dar a refuzat să înveţe să gătească, plăcerea ei pentru gastronomie se limita doar la a se bucura ocazional de felurile de mâncare de pe masa familiei, căci, ca să fim sinceri, copila slăbuţă nu prea avea apetit. Şi asta ţinând cont de faptul că niciodată nu a lipsit savoarea pe masa din casa ei. Urmând tradiţiile înrădăcinate ale originii sale spaniole şi de locuitoare indigenă din Oaxaca, mama ei se pricepea teribil la mâncărurile suculente şi la făcut fetiţe. Iar în casa Fridei femeile erau în număr mare.

Ea a fost a treia dintre patru fete şi, spre nefericirea mândrei sale mame, cea mai puţin feminină. Nu la fel stăteau lucrurile şi pentru tatăl ei, Guillermo, emigrant german descendent dintr‑o familie de evrei şi unguri, care obişnuia să spună: „Frida este cea mai inteligentă fată a mea şi cea care seamănă cel mai mult cu mine.“ Fetiţa a crescut ca o fiinţă unică şi specială, ca un trifoi cu patru foi ascuns în mijlocul unui câmp întins. Nu te puteai aştepta la mai puţin din partea ei, rădăcinile ei erau oarecum exotice, iar povestea familiei, la fel ca povestea Mexicului, plină de durere şi de pământ. Odată cu trecerea anilor, vântul s‑a schimbat încetul cu încetul, iar pe lângă zidurile înalte ale casei mari din Coyoacán a început să dea târcoale moartea, aducând adieri îngheţate, încărcate de nelinişte şi de teamă. Odată cu Revoluţia, s‑a dezlănţuit în întreaga ţară un măcel. Şi în timp ce în palatul guvernului preşedintele Madero era trădat de generalul Victoriano Huerta, care a poruncit să fie ucis cu sânge‑rece, moartea a ciocănit la poarta familiei Kahlo.

În acea zi de februarie, un vânt ciudat din nord a început să bată printre arborii din jurul casei mari. Frunze şi crengi se agitau dintr‑o parte în alta ca nişte mâini enorme, care încercau să se atingă. Strada a fost acoperită de un nor de praf insuportabil, ce i‑a obligat pe trecători să se refugieze în orice cotlon. Vântul se înteţea şi, ca un căpcăun supărat, a început să dărâme stâlpi şi copaci. Înseşi spălătoresele şi bârfitoarele satului spuneau că vijelia aduce cu ea ţipetele de durere ale unei femei care naşte. Nimeni nu şi‑a imaginat că acel curent îngheţat era o chemare pentru Guillermo, care, îngrijorat, observa tot în taină, de la fereastra lui. Micuţa lui Frida era bolnavă, la pat; de cum a plecat doctorul, a închis cu putere poarta mare de la stradă ca nu cumva să i se strecoare vântul sinistru în casă.

– Ce are fata mea, doctore? îl întrebase pe medic pe când acesta îşi lua deja pălăria.

– Este foarte bolnavă, domnule Guillermo. Are poliomielită. Dacă nu ţinem sub control boala, îi va atinge sistemul nervos şi ar putea s‑o paralizeze sau s‑o omoare, a răspuns doctorul.

Guillermo şi Matilde au reacţionat fiecare în felul lui: ea a oftat adânc pentru a suporta vestea cea rea, iar el a închis ochii, lăsând capul în jos. Niciunul nu a vărsat nici măcar o lacrimă; dar doica Fridei, care asculta în spatele uşii, a izbucnit într‑un plâns cât pentru părinţi şi surori la un loc. Lamentările ei s‑au furişat prin gratiile porţii şi ale ferestrelor și s‑au unit cu misteriosul vânt ce brăzda străzile, atrăgându‑l, aşa cum sângele cerbului îl atrage pe atacatorul său.

Înainte de a se duce la culcare papa Kahlo a intrat în camera unde micuţa de şase ani se odihnea într‑un pat enorm, străjuit de coloane din lemn ce păzeau din cele patru colţuri. Deşi obişnuia să fie aspru, distant şi de‑abia întorcea capul să se uite la fiicele sale, în acea noapte ochii îi erau plini de blândeţe pentru preferata lui. Avea sub braţ o carte cu copertă tare şi litere aurite, cu o ilustraţie frumoasă cu spiriduşi, zâne şi prinţese.

– Ce ai sub braţ, papa? a întrebat Frida cu un zâmbet larg.

El s‑a aşezat lângă ea şi, cu o neobişnuită tandreţe, i‑a întins cartea.

– E un cadou. Am cumpărat‑o pentru ziua ta de naştere, dar m‑am gândit că ţi‑ar plăcea să o citeşti acum, a zis în timp ce‑i mângâia părul negru.

– Despre ce e vorba, papa? a întrebat curioasă Frida.

– Sunt poveşti de pe meleagurile mele, din Germania. Le‑au cules doi fraţi ca să nu le uite oamenii. Sunt poveştile fraţilor Grimm.

Fetiţa a răsfoit cartea şi a rămas fascinată de desenele ei multicolore. Zâmbetul i s‑a lărgit când a descoperit un desen în care se vedea un tânăr vorbind cu o fiinţă misterioasă în mijlocul drumului. Personajul era îmbrăcat într‑o mantie lungă şi neagră şi‑şi ducea în spate coasa enormă. Frida a fost şi mai surprinsă când a observat că un craniu se uita la tânăr. Atunci a căutat titlul: Naşa moarte.

– Cine este naşa moarte? a întrebat.

Spre deosebire de mama ei, tatăl era un liber‑cugetător ateu, care ura să vorbească despre religie, credinţă şi moarte. Totuşi, s‑a mirat să audă întrebarea, căci tocmai de dimineaţă povestea aia îi trecuse prin minte.

– A, este povestea mea preferată! Cică moartea hoinăreşte prin lume să stingă lumânările ce reprezintă viaţa oamenilor. Într‑o zi, ea acceptă să devină naşa unui copil şi îi face darul de a ghici cine va muri sau cine va trăi. Dar îl previne că nu va putea niciodată să se opună hotărârilor ei, căci moartea nu poate fi păcălită, nici contrazisă. Când băiatul creşte, devine un vraci celebru care‑i salvează sau îi condamnă la moarte pe pacienţii săi cu mare dibăcie. Dar într‑o zi se îndrăgosteşte de o prinţesă şi, văzând că naşa lui vrea să o ia pe meleagurile ei, hotărăşte să se ofere în locul ei.

Despre Frida Kahlo

Frida Kahlo (6 iulie 1907 – 13 iulie 1954) este o pictoriță mexicancă faimoasă în întreaga lume pentru picturile în stil suprarealist, cu puternice influențe indigene, dar și pentru viața tumultoasă care este redată autobiografic în arta ei. În 17 septembrie 1925, Frida a avut un accident extrem de grav într-un autobuz, în urma căruia a suferit numeroase fracturi. Deși a reușit să se recupereze, durerile o vor însoți toată viața și îi vor modela arta.  Din cele 140 de lucrări de pictură, 55 sunt autoportrete, cu o simbolistică complexă, legată de suferințele sale fizice, dar și de mitologia mexicană. În 1938, artista a avut prima și singura galerie solo în Statele Unite ale Americii, la galeria Julien Levy. Apoi, la invitația lui André Breton, a mers în Franța în 1939 și a avut o expoziție la Paris. Cu această ocazie, Muzeul Luvru a cumpărat una din lucrările expuse, „Cadrul”(„The Frame”) – prima operă de artă realizată de un artist mexican în secolul al XX-lea cumpărată de celebrul muzeu. A fost căsătorită cu pictorul mexican Diego Rivera. Frida Kahlo a murit în 13 iulie 1954, la o săptămână după ce împlinise 47 de ani. Cu câteva zile înainte să se stingă din viață, notase în jurnal: „Sper ca plecarea să fie veselă, și să nu mă întorc niciodată.”

Despre F.G. Haghenbeck

F.G. Haghenbeck  s-a născut în 1965 la Ciudad de México. Pasionat de istorie și de literatură, a început să le îmbine în ficțiune. În anul 2006 a debutat cu romanul Trago Amargo, inspirat de filmul Noaptea iguanei. După ce a scris o biografie romanțată a muzicianului Agustín Lara, în anul 2009 a publicat romanul Cartea secretă a Fridei Kahlo (Hierba Santa ó La libreta perdida de Frida Kahlo), tradus în șaptesprezece limbi, primind Mențiune la Latino Book Award, precum și alte distincții. Cel mai recent roman al său este Querubines en el infierno (2015). În afară de proză scurtă în volume colective, autorul a mai publicat romane grafice și benzi desenate. A lucrat în mai multe muzee, după care a devenit realizator de emisiuni. În ultimii ani s-a dedicat în totalitate scrisului și locuiește într-un orășel de lângă Puebla.