Bookaholic

Despre ce carti mai scriu blogurile romanesti? Cum spuneam, din cand in cand luam feed readerul cultural la puricat in cautare de recomandari de carti. Uneori, recenziile de pe bloguri sunt mai credibile decat cele din revistele cu pretentii, dar asta-i cu totul alta poveste.

Dragos se intreaba pe Chestii Livresti de unde vine succesul nebun al cartii Numele Trandafirului. La a doua lectura, Dragos a descoperit viziunea cartii, caracteristica doar scriitorilor mari, zice el. As adauga ca e vorba si de o poveste bine, dar bine articulata.

ce anume face ca acest roman să entuziasmeze la modul absolut? să fie erudiţia? să fie intriga poliţistă? să fie citatele-n latină? să fie epoca? să fie filozofia? să fie ironia? eu zic că toate-odată.

Tot Eco citeste si Jovi de la filme-carti, de data asta Cimitirul din Praga, un roman controversat datorita presupusului sau antisemitism. Jovi crede ca afirmatia nu e sustinuta de realitatea cartii si ca romanul e inedit prin constructie si prin modul in care Eco reconstruieste o epoca.

Pare un roman nonficţional, întrucât personajele (cu excepţia unuia) au existat aievea, iar acţiunile lor personale au determinat prigonirea unei comunităţi şi încercarea de exterminare a ei de către regimul hitlerist. Cu toate acestea, în spatele fiecărui cuvânt se regăseşte capacitatea lui Eco de a gândi situaţii şi de a construi personaje şi dialoguri adaptate perfect epocii în care au trăit.

Ionuca ne vorbeste despre obsesiile din Muzeul Inocentei al lui Pamuk, o poveste de iubire in Turcia in plin proces de schimbare.

Până la romanul ăsta credeam că sunt un om cu multe obsesii. Ei bine, după ce l-am citit mi-am dat seama că nu o să pot concura niciodată cu Kemal pentru simplul motiv că nu sunt masochistă.

Micawber, pe langa vreo doua carti proaste peste care a dat – Intoarcerea pungutei cu doi bani si Clubul de biliard – a mai citit si Razboiul Fluturilor, de Paul Cernat si Andrei Ungureanu. Nici ea nu l-a impresionat prea mult, in ciuda eforturilor autorilor. Recunosc ca eu am lasat-o la jumatate acum cativa ani pe motiv ca era prea obositoare. 🙂

Decişi să scrie povestea confruntării pe viaţă şi pe moarte dintre cele două mari diviziuni tradiţionale (deşi nu neapărat acceptate de taxonomia modernă) ale ordinului Lepidoptera, fluturii de zi şi fluturii de noapte, cei doi desfăşoară de la bun început o maşinărie romanescă menită parcă să-l intimideze pe cititor.

Vlad recomanda sus si tare Minciuni pe canapea, de Irvin D Yalom,  o carte despre un psihiatru si despre pacientii sai.

Romanul lui Yalom e genul de carte pe care îmi doresc să o fi scris eu, un concentrat de idei şi trăiri care explodează în dialoguri savuroase lăsând cititorul cu un mare zâmbet pe buze după fiecare capitol.

Rontziki citeste despre mediul corporatist in Paradisul Derizoriu. Desi previzibila si cu ceva truisme la activ, merita citita, zice Rontziki.

Ce-i drept, Thierry Bizot descrie mediul corporatist într-o manieră foarte realistă şi adevărată, insistând foarte bine pe spălarea creierilor angajaţilor pe care marile corporaţii o practică, uneori, cu mare talent şi eficienţă.

Pe lume de umbre, citim despre Printesa Gheturilor, un roman pe care, daca nu i-ai acorda ceva circumstante atenuante, l-ai putea rata. Prejudecatile se leaga de cat de mult seamana cu Barbati care urasc femeile, de Stieg Larsson. Pe mine nu m-a convins.

Romanul Camillei Läckberg mi s-a părut o lectură captivantă, cu atât mai mult cu cât l-am perceput ca pe o dublă vânătoare; în romanul scriitoarei nu am căutat doar un criminal, ci şi elemente dintr-o altă carte dragă mie.

Voi ce-ati mai citit fain in ultimul timp? Pe bloguri si, bineinteles, carti.