Bookaholic

Bagajul cu cărțile pentru vacanța e cel mai greu de făcut. Era să pierd trenul odată, tot holbîndu-mă, pierdută, în fața micului turn pe care aveam de gînd să-l bag în geamantan (geamantan, nu rucsac) și să plec cu el la mare, cu el și cu nimeni altcineva. Dacă e greu să-l fac pentru mine, să-l propun și altcuiva e, pe deasupra și rușinos, cumva. O fac totuși pentru că mă gîndesc că există măcar cîteva cărți care ar putea fi luate în vizor, ca alternativă la selecția fiecăruia, cărți care își merită și ele secunda lor de glorie, în care un cititor le recomandă unui alt cititor. O mai fac și pentru că mie îmi place să mă uit în bibliotecile altora, să le umblu prin rafturi, să trag cu ochiul la ce citesc, străini sau prieteni. Și îmi imaginez că nu sînt singura.

Marea cea mare. O istorie umană a Mediteranei

de David Abulafia, trad. Gergeta-Anca Ionescu, Marieva-Cătălina Ionescu și Denisa Duran, Editura Humanitas.

 Este vorba de un tom masiv, intimidant și hipnotizant în care se reconstituie viața popoarelor care au locuit în preajma Mediteranei, care au străbătut-o, călătorind sau care s-au războit pentru supremație aici,  de câteva milenii. E o istorie impresionantă care se întinde pe trei continente, e scrisă cu acribie şi real talent de povestitor de un profesor care pînă de curînd a condus Facultatea de istorie de la Cambridge. Are nenumărate hărți și planșe cu ilustrații și o mulțime de detalii care trădează obsesia de o viață pentru subiect. Începe de la un t0 care-ți dă amețeli, intervalul 22000 î.Hr- 1000 îHr și se termină în zilele noastre, ultimul calup de istorie discutat fiind 1950-2010. E suficient de consistentă pentru o vară întreagă și atît de bogată în informații încît poți s-o iei de la capăt și vara următoare! Dacă nu într-o lungă vacanță (nu neapărat la Mediterana), atunci cînd să fantasmezi la lumi ca cele dezgropate în cartea asta?

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Pe când eram doar niște puști

Patti Smith, trad. Casiana Ioniță, Editura Polirom

O includ chiar dacă toată lumea o citește și chiar dacă a fost bestseller de cînd a apărut, pentru că povestea dintre acești rock’n roll suicides care au fost  Patti Smith și fotograful Robert Mapplethorpe rămîne pur și simplu electrizantă. Pe când eram doar niște puști e despre anii sălbatici în care s-au format împreună, simbiotic, doi gemeni rebeli, idealiști, anarhici, radicali. În fundal, anii ’70, New Yorkul, contracultură, sărăcie, protest, experiment, cuvinte cheie care nu au nimic în comun cu star-systemul de azi. Citiţi o cronică extinsă aici.

Cartea poate fi cumpărată de aici

Coraline de Neil Gaiman

Uneori niște young fiction e o schimbare de ritm sănătoasă. Eu le citesc ca să nu mă simt deconectată total de teenageri, în contextul în care uneori înțeleg cu greu chestii inclusiv despre oameni din plutonul meu de vîrstă! Ediția asta din Coraline este foarte frumos tradusă de Florentina Hojbotă, în colecția Arthur, de la Editura Art, are ilustrații în peniță și e suficient de twisted cît să mergi cu ea pînă la capăt. E un fel de Alice în țara minunilor contemporană, cu o fetiță care visează la o lume mai interesantă decît ce trăiește ea și, de la un punct în colo, descoperă tot felul de lucruri stranii, gen faze  horror după care se omoară puștimea.

Cartea poate fi cumpărată de aici

Cei șapte nebuni

 de Roberto Arlt, trad și postfață de Dorina-Maria Ivan, Editura All

 Un Buenos-Aires fracturat de inechități economice, criza care a străbătut anii ’30, fundal social tulbure și un erou alienat, Remo Erdosain, care primește lumea din exterior intens, conflictual, violent. Julio Cortázar îl recunoștea pe Roberto Arlt ca reper intim, critica îi rezervă un loc între clasicii prozei din Argentina. Cei șapte nebuni o poveste cu deschidere problematică înspre o lume divizată, alienată, un Buenos Aires dur, abraziv, în care fiecare își caută o posibilă pîrghie salvatoare.

Cartea poate fi cumpărată de aici

Anii Romantici

de Gabriela Adameșteanu, Editura Cartea Românească

Sînt amintirile prozatoarei legate în bună măsură de anii ’90 și de idealismul acelor timpuri, însă nu doar atît. Vorbind despre propriul trecut, ajunge să povestească și despre multe alte persoane publice, figuri cunoscute, care au ocupat (şi încă o fac) poziții importante în mediul cultural sau politic, mediu pe care de altfel  încearcă să îl și să și-l explice. Vorbeşte însă şi de modul în care s-a format ea  ca prozatoare, scrie despre oameni alături de care a mers o vreme, despre împliniri, confuzii şi inevitabile trădări sau despărţiri. E un volum în care partea biografică pune în lumină un întreg context, în care memoria personală e accesată pentru a problematiza, de la distanță, lumea în care s-a construit. Din categoria memorialistică, asta e o carte cu multe, foarte multe lucruri  de oferit, sigur un reper al anului editorial 2014. În plus, stilul Gabrielei Adameşteanu, atenţia ei pentru justeţea formulărilor, informaţiile pe care le aduce, inclusiv despre viaţa literară în anii comunismului, sînt atuuri pe care foarte puţine cărţi le pot etala.

Cartea poate fi cumpărată de aici

Fiica lui Hokusai

de Katherine Govier, trad. Irina Bojin Editura Humanitas Fiction

 Este un roman pentru momentele în care vrei lectură de evaziune:  se concentrează în detaliu pe reconstruirea de atmosferă și pe viața unei pictorițe căreia istoria nu prea i-a făcut dreptate, Oei, fiica lui Hokusai. E plasat în Edo, la începutul secolului XIX cînd forțele care încercau să țină Japonia închisă pentru străini începeau să fie contrabalansate de nevoia de contact și liberă circulație. Pe fundalul ăsta, Katherine Govier, o romancieră de cursă lungă, care a și condus, timp de un an, PEN Canada, încearcă să salveze, cum spuneam,  biografia lui Oei, fiica celebrului Hokusai, care a lucrat cot la cot cu el în atelier, și despre care se spune că și-ar fi întrecut chiar tatăl-maestru. E o carte densă, plină ochi de detalii despre viața în Edo, despre regimul și tabieturile curtezanelor, despre statutul ucenicilor pictori, despre viața olandezilor în Japonia sau despre cenzura care lovea artele și scrisul. Dacă aveți chef de o poveste lungă (aproape 500 de pagini) care se derulează lent, de ceva cu multă atmosferă recreată după efort mare de cercetare și documentare, Fiica lui Hokusai e o alegere fără riscuri. Numai să nu așteptați inovații masive la nivel de construcție sau stil: e o carte construită liniar, convențional, roman stufos cu fundal istoric, cu atmosferă și cu un personaj feminin care sfidează tiparele, dar care a rămas, ca multe alte femei artiste, în umbra marilor maeștri.

Cartea se poate comanda de aici

Marile bucurii și marile tristeți

 de Augustin Cupșa, Editura Trei

E un volum de povestiri în care miza majoră e viața interioară a protagoniștilor și tot ceea ce nu pot spune despre propriile drame și conflicte. Mi s-a părut o carte rară, și ca tonalitate (meditativă, interiorizată) și ca mod de observare a exteriorului (detalii minuscule, gesturi surprinse în desfășurare, care subminează ceea ce se petrece în planul explicit, convențional al acțiunii). Măcar pentru povestirea care dă și titlul cărții (și care e plasată ultima, în volum) și tot merită să deschideți cartea lui Augustin Cupșa.

Cartea poate fi comandată de aici

Ne vom întoarce în Muribecca de Sebastian A. Corn

Știu că mulți dintre voi citesc SF-uri și asta ar lua cu ei în vacanță. Măcar unul. Eu nu citesc, nu m-am familiarizat cu genul în timp, nu am cine știe ce repere, dar dacă ar fi să încerc ceva acum, aș citi o carte despre care am  auzit numai la superlativ  și căreia Mihai Iovănel îi face  o cronică foarte convingătoare. E vorba de un roman masiv de Sebastian A. Corn, Ne vom întoarce în Muribecca, Editura Nemira, 2014.  Are cam 800 de pagini și dacă lucrurile stau cum zice Iovănel și încă cîțiva cititorii care au iubit-o (inclusiv Bianca Burța Cernat povestea admirativ despre ea) atunci va fi un regal. Să-mi mai spuneți și mie dacă e așa sau nu!

Cartea poate fi comandată de aici

Simfonie în alb

de Adriana Lisboa, trad. și note de Laura Bădescu, Editura Univers.

 Am impresia că limba portugheză induce invariabil în proză o tristețe cum numai în romanele lui Faulkner am mai găsit, un aer de crepuscul încremenit, de caniculă în care tragedia poate să lovească oricînd. Simfonie în alb este un roman cu o astfel de atmosferă, cu secrete din trecut, cu două surori, cu un pictor care a făcut o fixație pentru una dintre ele, cu o moșie care se descompune sub arșită, într-un sat la mare depărtare de Rio de Janeiro, cu niște descrieri de stare și de exterior care mi-au amintit cumva de un alt scriitor de limba portugheză pe care l-aș recomanda și cu ochii închiși, José Luís Peixoto. Ca și el, Adriana Lisboa a primit premiul José Saramago. Măcar o scriitoare din Brazilia să aducă în atenție şi campionatul ăsta!

Cartea poate fi comandată de aici

Escapada

de Lavinia Braniște, Editura Polirom

V-am mai recomandat un volum de proză scurtă contemporană și v-aș mai recomanda încă două (cronica la unul dintre ele, aici!), cel puțin. Nu pot să nu zic de Lavinia Braniște și de povestirile ei din Escapada, în care o să găsiți felioare de viață dulce-amăruie, scris despre jobulețe alienante, despre singurătate, invaziune, forme de dragoste eșuată. Sînt proze într-un ton indecis, de-a plînsul uneori mai mult decît de-a rîsul (deși e suficient de mult comic în ele, o să vedeți), în priză directă cu realitatea, fără mari fantazări, fără iluzii. Aici găsiți inclusiv un interviu cu ea.

Cartea poate fi comandată de aici