CălătoLIT

Călătorii literare

Călătorim în locuri cu valoare literară, mergem în locuri care apar în cărți, o luăm pe urmele scriitorilor și descoperim orașele prin intermediul cărților. Citim cărți de călătorie dar, mai mult, descoperim călătoriile în cărți. Vedem locuri prin intermediul cărților citite, căutăm personajele literare la colț de stradă și vedem cum un loc ficțional, dintr-o carte, se regăsește mai mult sau mai puțin în realitate.

Biblioteci, cafenele literare, muzee

Vizităm locuri frumoase din orașele lumii, descoperim cele mai frumoase biblioteci, intrăm în muzeele literaturii, în case memoriale ale scriitorilor și mergem în locurile unde aceștia își petreceau timpul – în cafenele literare, în barurile lor preferate ce acum uneori le poartă numele, în parcuri sau, pur și simplu, pe străzi.

Geografie literară

Ne pasionează geografia literară, credem că locurile sunt strâns legate de cărți. Întotdeauna, cărțile dau un aer misterios orașului și-i arată nivelurile de profunzime – cum poți vedea Lisabona fără Saramago în minte, Istanbul fără să-l ai pe Pamuk cu tine, Londra fără Dickens sau Barcelona fără Zafon?

Interviu cu Cristian Josan: „La Patagonia visez din copilărie, din cărțile lui Jules Verne”

A fost în locuri în care alții nu ajung niciodată, visează să piloteze avioane ultraușoare cu care să facă înconjurul lumii, a locuit în case ale unor scriitori celebri, dacă ne gândim la Ernest Hemingway sau la Gabriela Mistral, iar singurul loc neexplorat încă este îndepărtata Antarctică. De la primele lecturi din copilărie a rămas cu dorințe care la maturitate s-au concretizat, iar în viața de toate zilele lucrează la Amazon.com. Cristian Josan ne spune o poveste despre cum personajele literare au reușit să-i influențeze traseul în viață, dar și despre ce înseamnă să călătorești și să vii în întâmpinarea gândurilor de odinioară.

Citeşte tot articolul


Volume de salvat diminețile corporatiștilor, în metrou: non-ficțiune

Ne recunoaștem între noi, suntem cei care, oficial, lucrează de la 9 la 6, într-o companie mare - corporație, multinațională sau locală - și pentru care, neoficial, programul se întinde până la 9-10 seara. Suntem cei care speră că munca lor înseamnă ceva pentru mecanismul în care sunt o rotiță mai mică sau mai mare. Suntem cei ale căror vieți social-culturale sunt de multe ori date peste cap de combinația „birou-pat” și care îi invidiază sincer pe cei care reușesc să se detașeze și să se desfășoare în afară - fie prin vacanțele minuțios pregătite, care le răsplătesc răbdarea și nervii mâncați quarter by quarter, deadline by deadline, fie prin pasiuni care mai de care mai colorate: cunosc bucătarii, fotografii, cățărătorii, alergătorii și bicicliștii, experții în board games și pasionații de escape rooms. Toți aceștia, îndrăzneți au ba, stricți sau risipitori cu timpul lor, merită să le pun în brațe niscaiva idei pentru momentele de pauză, pentru diminețile la metrou, pentru toate momentele în care pot evada un pic. Citeşte tot articolul

Dar dacă Paradisul e o librărie mică?

Cum mă plimbam eu într-o seară, pe la 10, prin East Village, un pic supărată că nu prinsesem bilete la un stand-up comedy cu teme politice și sociale (so newyorkish, știu), mi-a atras atenția o vitrină. O mică librărie, mai exact, și nu doar pentru că era deschisă la ora aia, nici pentru că New York-ul ar duce lipsă de librării, ci pentru ce vedeam. Patti Smith, Burroughs, David Bowie în vitrină, cu autografe. Intru. O librărie mică, doar câteva rafturi de cărți. Vreau și asta, și asta, aș citi și asta, de fapt, știi ce, putem să mutăm toate cărțile astea, mai ales că nu-s multe, la mine acasă și să terminăm povestea?Citeşte tot articolul

Recomandările librarilor din Strand

Pe Broadway, lângă Union Square, Strand e una dintre "instituțiile" New York-ului, încă din 1927. Vii aici, te duci în Times Square, la MOMA, poate și la MET dacă ai timp și răbdare, dar neapărat treci și prin Strand. O librărie independentă, pe mai multe etaje, unde găsești cam tot ce ți-ai putea dori, de la cele mai noi cărți la volume vechi, de anticariat, plus mii de obiecte numai bune de dat cadou unui bookaholic înrăit.  Citeşte tot articolul

Ce să citești în funcție de unde călătorești (sau invers) în vacanța aceasta

Vacanțele și concediile de vară ne permit să citim puțin mai mult grație timpului liber câștigat. Mulți dintre noi călătorim în această perioadă așa cum nu o facem de obicei și descoperim locuri noi. De ce să nu descoperim și autori sau cărți pe măsura călătoriilor noastre? Poate că acesta a fost gândul celor de la Fly Abu Dhabi când au realizat un infografic de recomandări de lectură în funcție de destinațiile clienților. Mi s-a părut faină ideea (deși nu este în totalitate originală, s-au mai făcut topuri și grafice ușor asemănătoare), așa că am vrut s-o împărtășesc cu voi.  Citeşte tot articolul

Zile birmaneze de Orwell: Myanmar atunci și acum

A fost odată ca niciodată, a fost odată un imperiu mare si puternic. Pe la anul 1200, când pe plaiul nostru mioritic Negru Vodă și-a lui ceată descălecau întru fondarea Țării Românești, pe plaiul irrawadez înflorea și deja decădea imperiul Pagan, care, în răstimpul a trei secole, a influențat întreaga istorie a ceea ce urma să devină Birmania (acum Myanmar). Ce a ramas din el și din secolele următoare, epoca de aur a Birmaniei Imperiale, nu este nici cultura, nici cosmopolitismul, nici exotismul, nici bogația sau alte valori efemere, ci doar arhitectura: din peste cele 10.000 de temple, pagode și mânăstiri, au mai rămas împrăștiate pe câmpia Baganului vreo 2000. Peste mărețul imperiu a trecut un mileniu, dar ce l-a sabotat cu adevărat au fost ultimii 150 de ani. Citeşte tot articolul

Reconversie: bibliotecile comuniste din Moscova

Depinde de anul (sau mai degrabă de deceniul) în care v-ați născut dacă vă aduceți sau nu aminte cum arătau bibliotecile comuniste românești de prin anii '70-'80. Ar trebui să vă amintiți cu ușurință de ele, pentru că rămăseseră încremenite în vremurile acelea chiar și ani buni după revoluție. Rafturi vechi, cărți vechi, covoare ori mochete prăfuite și vechi; mobilier demodat, titluri demodate, colecții și domenii necompletate cu noutăți. Sistem de clasificare și indexare manual, pe fișe de carton șterse de vreme, îndesate în fișetele cu sertare înțepenite. Un hibrid distopic de atmosferă victoriană și comunistă, prezidat de obicei de o creatură arhetipală - Bibliotecara de modă veche. Citeşte tot articolul

Barter Books din Alnwick – librăria de la peronul 2

Deşi iniţial mă gândisem să mergem azi într-o călătorie virtuală la Nancy, presărată poate şi cu ceva Art Nouveau, mi-am îndreptat până la urmă atenţia către un alt loc, aflat în comitatul Northumberland din Anglia: Alnwick. Cu un castel impunător ce a aparţinut unui duce, cu grădini frumoase, străduţe liniştite şi pieţe, oraşul este ofertant din punct de vedere turistic şi poate nu degeaba a fost numit de revista Country Live ”the most picturesque market town in Northumberland, and the best place to live in Britain". Citeşte tot articolul


Alice's Shop din Oxford – un mic magazin de poveste

Prin Anglia am tot fost în călătoriile noastre literare, ba să vedem un muzeu, o librărie, să vizităm un minunat oraş al cărţilor sau să participăm la aniversarea lui Shakespeare, ba chiar astă vară ne-am şi odihnit la Londra, pe băncile frumos desenate cu imagini din cărţile celebrilor autori britanici. Dar asta nu înseamnă că am epuizat locurile de pe meleagurile englezeşti şi evenimentele ce au legătură într-un fel sau altul cu literatura, aşa că astăzi ne oprim la Oxford. Adresa exactă e 83 St Aldates şi aici se află un mic, dar încântător magazin, Alice’s Shop. Citeşte tot articolul


Elephant Bookstore din Sofia – o librărie plină de culoare

De-a lungul timpului, am tot umblat (virtual) în lung şi-n lat în căutare de librării care mai de care mai interesante, nu doar prin colecţia de cărţi oferită, ci şi prin atmosferă şi acel je ne sais quoi care transformă o încăpere într-un loc atât de fain de nu-ţi mai vine să pleci.

Tot pe urmele unui astfel de loc, vă invit azi să facem o vizită la vecinii noştri bulgari şi să ne oprim în Sofia, la numărul 31 de pe Tsar Shishman, unde se află librăria cu dichis numită Elephant. Citeşte tot articolul


20 de locuri frumoase din România unde aș citi cât e ziua de lungă

Mi-e dor de ducă, deși acum o săptămână eram pe plajă. Știu că, momentan, n-am nicio șansă să plec iar. Așa că m-am apucat să călătoresc prin intermediul cărților. N-a fost chiar o consolare, oricum călătoriile propriu-zise implică tot felul de cărți. Și apoi m-am gândit unde aș călători pe la noi cu lecturile mele de acum. Primele douăzeci de locuri frumoase din România care mi-au venit în minte le-am notat mai jos, alegând și câte o imagine (sau două-trei) pentru fiecare. Citeşte tot articolul


Conacul Bratienilor - Vila Florica

Conacul Brătienilor – Vila Florica (Ștefănești) are o bibliotecă superbă

De mult timp voiam să ajung la Conacul Brătienilor, cunoscut și ca Vila Florica, din Ștefănești (lângă Pitești). Pe lângă valoarea istorică uriașă a locului, îmi rămăseseseră în minte fotografiile cu biblioteca suspendată, în lemn, de acolo. Recunosc, ca mulți alți bookaholici, am o slăbiciune pentru bibliotecile vechi, elegante, camerelor dedicate în totalitate cărților, din ce în ce mai puține, din păcate.Citeşte tot articolul

Destinații literare

Destinații literare – din H. Miller, H. Murakami, C.R. Zafon, M. Duenas

Să pornești în descoperirea unor destinații literare având în minte niște trasee relative din cărți preferate e o provocare destul de mare. Întâi de toate, pentru că aceste “trasee” nu au aproape nimic din cele obișnuite, gândite special pentru turistul nerăbdător să vadă cât mai mult într-un timp relativ scurt. În al doilea rând, vizitarea unor astfel de locuri poate fi destul de costisitoare. Destinațiile (reale) din cărți sunt, însă, niște obiective posibil de atins - spre deosebire de zeci și sute de alte detalii privind locuri, mâncăruri etc. (din cărțile de literatură fantastică, în special) pe care nu ai avea posibilitatea să le încerci decât, poate, într-o altă viață -, așa încât dorința de a ajunge la ele ar putea deveni cu atât mai arzătoare. Citeşte tot articolul