contributors

Part-time printre oameni #1

*** Hoinăream prin Scoția de câteva săptămâni. Ajunsesem în Oban, un port cochet și liniștit, cu gândul să o tai spre o insuliță, Coll, Tiree, nu conta prea mult. Rătăceam pe străduțele lăturalnice ale orășelului și mă opream din când în când, fără un motiv anume. Mă opream, mă așezam pe marginea drumului și pierdeam vremea. Și mă simțeam grozav, pentru că nimic nu mă împiedica să mă opresc și să pierd vremea. Poposisem în fața unei case, mă uitam la cei doi câini din curte. They are the most polite dogs in Scotland, am auzit. Come, don't be shy! Un tip pe la vreo 60 de ani îmi făcea cu mâna de pe verandă. Zâmbea. Ce tare, intră, ce mai stai, mi-am spus și-am deschis poarta fără nicio reținere. Am mâncat și-am băut și-am stat la povești, ca doi prieteni vechi, care se revăd după ani. Am trăncănit până s-a lăsat întunericul. Până ne-a intrat frigul în oase. Cu o mică pauză, ca să privim apusul. Apoi omul s-a oferit să mă găzduiască peste noapte. Am ezitat puțin, dar am primit. Am baricadat ușa camerei cu rucsacul – mi s-a spus de prea multe ori că nu e bine să stai de vorbă cu străinii și așa mai departe. Dimineață, gazda a pregătit micul dejun. Scottish breakfast, my friend. English, Scottish, whatever, am mâncat. Am mulțumit. Pentru masă. Pentru tot. Ne-am strâns mâinile și ne-am zâmbit. Așteaptă puțin, a spus, cumva misterios, și s-a dus până în casă. S-a reîntors cu o plasă. Închide ochii, a spus. Am făcut întocmai. Am simțit cum îmi umblă în rucsac, cum îmi îndeasă ceva în el, și mi-a bătut inima mai tare. Ce face? Ce-mi pune acolo? Mâncare? Apă? Whisky? Bă, ăsta-mi pune o bombă! Nu, nu-i nevoie, am protestat timid. Gata, a zis tipul și m-a bătut pe umăr. Ne-am mai strâns o dată mâinile și ne-am despărțit. Îndată ce-am cotit, am deschis rucsacul. Și m-am bucurat și-am râs de mama focului, bombă, auzi, ce prost! Câteva ore mai târziu, descopeream insula Tiree cu un binoclu la gât. Citeşte tot articolul

Un veac de la metamorfoza lui Franz Kafka în cel mai important scriitor mittle-european

Deși nu e vorba despre debutul său editorial, când autorul care exercită poate cea mai vie – cu toate că uneori nerecunoscută – influență în literatura secolului XX trimite spre publicare nuvela sa intitulată sălbatic Metamorfoza, vorbim de un text care, dacă Max Brod, prietenul dorit la fel după moarte, ar fi ascultat îndemnul lui Kafka – de a-i arunca în foc toate manuscrisele, printre care se numărau cele ale Procesului ori Castelului – putea să rămână efectiv unica lui capodoperă. Citeşte tot articolul

La Iași nu mă întorc. La FILIT, da!

Nu sunt unul dintre cei pentru care FILIT e perfect. Pentru că tot ce e perfect mă cam sperie, pentru că nu prea cred în nimic perfect făcut de oameni. Însă cred cu încăpățânare că e perfect plauzibil ca niște oameni cu har și râvnă, care trag tare, pot pune cap la cap lucruri de excepție. Eu asta cred că e FILIT. O excepție, încă, în România. Nu numai un eveniment excepțional, ci excepțional de atipic. De bine pus la punct. Cu micile sale sincope, cu marile sale izbânzi, cu invitații săi, cu poveștile sale, și bune, și mai puțin bune. Iar acestea din urmă, mult mai puține decât cele de excepție. Citeşte tot articolul

Interviu cu Ioana Anastasia Anton: „Viața e comedie în esență” (text și video)

Vorbește suav, gesticuleaz blajin, dar pe scenă este ca un vulcan. Ioana Anastastia Anton povestește despre pasiunea sa pentru teatru, corelată cu pasiunea pentru literatură. Pe tânăra actriță, Ioana Anastasia Anton, o vedem în spectacolele Teatrului Odeon, Teatrului Bulandra, Teatrului de Comedie, dar și la Godot Cafe­teatru în proiecte independente Bella și cavalerul fără nume și SC. IMPRO SRL. Citeşte tot articolul

Interviu cu Lică Sainciuc: „Desenam de când mă ţin minte. Aveam condiţii prielnice: culori, hârtie, linişte…”

Zilele acestea am primit un set de cărţi pentru copii de la Editura Cartier. Cărţile sînt desenate, ilustrate de Lică Sainciuc. Le răsfoim şi citim pe îndelete cu Saşa, copilul meu de doar 4 ani. Saşa îl descoperă, eu îl redescopăr pe Lică Sainciuc, cel mai important „ilustrator de carte” din Republica Moldova. Cu aceste cărţi semnate de Lică Sainciuc au crescut generaţii şi generaţii de copii. Am încercat zilele acestea să stau puţin de vorbă cu Lică Sainciuc, acest om-instituţie, cel care a ilustrat peste 100 de cărţi. Citeşte tot articolul

Terry Pratchett și-a luat Lumea cu el când a plecat

Ieri m-a sunat Dalila și mi-a spus ca a murit Terry Pratchett. De atunci mă uit pe Facebook după prieteni care au scris despre asta și descopăr că suntem mulți. Am postat și eu un citat, au postat și alții, am văzut link-uri la articole apărute prin presa de limbă engleză, am comentat la alte posturi și abia acum am avut revelația: am aici, pe Bookaholic, un public care are răbdare să citească mai mult de o frază, sunt aici oameni care, poate, l-au citit deja pe Pratchett și sunt dispuși să și-l reamintească alături de mine și, mai mult decât atât, poate câțiva dintre cei care nu l-au citit o să-l descopere acum și viața lor va fi astfel mai bogată. Citeşte tot articolul

Cititul competitiv și gamificarea lecturii

Evident cuvintele de mai sus nu au niciun sens, dar le-am pus acolo pentru că, deși greșite și într-o limbă combinată de care ar trebui să mă feresc, descriu bine lucrurile despre care vreau să scriu. Într-unul dintre articolele anterioare, vorbeam despre gadgeturile cu ajutorul cărora citesc de câțiva ani buni încoace: un e-book reader și un smartphone pe care ascult audio-books. Și deși sunt în continuare fan, și deși îmi place foarte tare felul în care Audible își face reclamă în podcasturi, m-am trezit că am o problemă. Citeşte tot articolul

Pledoarie pentru un minut

După ce am vorbit despre eBooks, despre audio books și despre cursuri online, am găsit încă un subiect despre care sa scriu care nu este o carte dar care are, sper eu, șanse să intereseze pe iubitorii de cărți. Așa numitele ”panel games” sunt o forma de concurs cu participanți celebri, in care, de cele mai multe ori, miza nu o reprezintă premiul, ci amuzamentul spectatorilor. ”Just a Minute” e probabil cel mai longeviv panel-show, și este găzduit de BBC Radio 4 din 1967. Are pana la data asta 834 de episoade difuzate, iar gazda lui, Nicholas Parsons, nu a lipsit de la nici unul dintre ele. Citeşte tot articolul

Interviu cu Zahar PRILEPIN: „Ideologia nu este nicidecum o măsură a darului literar”

La Tîrgul de carte Gaudeamus de anul acesta (19-23 noiembrie), Rusia este ţară invitată (programul integral). După mine, cel mai important nume din literatura rusă prezent la tîrg este Zahar Prilepin. Şi asta o spun nu pentru că am fost primul lui editor în limba rămână şi i-am editat la Editura Cartier romanul „Sankea”, care l-a făcut celebru, ci pentru că, în acest moment, este tratat aproape unanim ca fiind „vîrful de lance” al literaturii ruse de după 2000. Este un scriitor „construit” tipic pe calapodul clasic rusesc. Este controversat din cauza viziunilor sale politice: antiputinist, antiliberal, socialist şi naţionalist. Un amestec exploziv însă privit doar de afară, dinspre Occident. Analizat din interior, el este, mai degrabă, un soi de narodnicist. Scrie  romane „de idei” cu veşnicile obsesii ale „marii literaturi” ruse: fresca Rusiei actuale şi a tragediei ruse din secolulul XX. Dacă vreţi să înţelegeţi mai bine epoca postcomunistă şi în special pe cea putinistă, atunci citiţi „Sankea”. Dacă vreţi să înţelegeţi cum a început malaxorul stalinist, atunci citiţi ultima lui carte, „Obiteli/Mănăstirea”. Aceasta din urma va deveni curînd o carte de referinţă în ceea ce priveşte începuturile GULAG-ului şi va fi la fel de importantă ca deja clasicile „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” de Soljeniţîn sau „Povestiri din Kolîma” a lui Varlam Şalamov. Sper să apară şi în română. La tîrg, vor fi lansate „Sankea” tradusă de Vladimir Bulat (Editura Cartier), un excelent volum de povestiri proaspăt apărut la editura Curtea Veche, „Patologii”, în traducerea lui Mihail Vakulovski şi acest ultim roman „Mănăstirea”. Lansarea e Miercuri 19 noiembrie, ora 14.00, la standul Rusiei. Citeşte tot articolul

Ada Roseti

Citit 360 – *cu bonus

Când vine vorba despre citit, multă lume se referă la statul cu o carte de hârtie în față, dacă se poate relaxat pe o canapea, cu o ceașcă de ceai în mână și multă liniște în jur. Persoanele cu aplecări spre tehnologia modernă ar putea accepta că și cititul pe un reader electronic tot citit este. Deja cititul pe iPad e discutabil, iar cărțile audio sunt cu siguranță excluse din orice discuție serioasă. Pentru că, din motive care țin de școală și părinți, cititul trebuie să presupună un efort (făcut de ochi, nu de ureche), trebuie să aibă se potrivească bine cu bibliotecile prafuite si trebuie să aibă un aer elevat și virtuos. Eu prefer să mă gândesc la citit ca la o activitate plăcută și provocatoare, care fie te ajută să trăiești și alte vieți (fictive sau nu), fie te ajută să-ți antrenezi mintea și să-ți extinzi bagajul de cunoștințe, ceea ce, până la urmă tot la îmbogățirea propriei vieți folosește. Citeşte tot articolul

Aventurile scriitorului Popescu – Sufletul și marea

Prima parte a aventurilor scriitorului Popescu în lupta cu redactorul său de carte o găsiți aici. :) Telefonul sună noaptea jumătate. Nu, nu e miezul nopții, că nimeni nu se mai culcă la opt, cu găinile și nici nu se scoală la patru dimineața, să pună în desagă mămăliga rece și ceapa, pentru seceriș. Deci e trei dimineața, fix. Redactorul strînge din dinți. Ca un făcut, mobilul nu-i la îndemînă, să-i rupă gîtul. La al treilea apel se extrage din pat, evitînd privirea plină de orice a soției și se retrage în bucătărie. Nu răspunde – încă. Își aprinde o țigară și oftează. E Popescu. Popescu, romancierul. O să sune încă o dată, asta e mai sigur ca sfîrșitul lumii. Citeşte tot articolul

15 cărți în 15 minute

Plec în vacanță. Am plecat, de fapt. Și voiam să scriu despre Războiul Sfârșitului Lumii de Mario Vargas Llosa, pentru că plec în Brazilia. Dar pregătirile sunt prea complicate, tot timpul e ceva mai important de făcut și am ajuns, cu puține ore înaintea plecării, fără temele făcute. Dar în timp ce urcam cu liftul spre casă și mă gândeam că trebuie să scriu povestea de luna asta, probabil și influențată de The ALS Challenge de care e plin Facebook-ul zilele astea, am găsit o soluție - un truc, e drept. E vorba de o provocare pe care am primit-o pe același Facebook în 2009. Și mă gândeam că, poate, e momentul să o relansăm pentru fanii Bookaholic de pe Facebook și de pe site. O să traduc aici postarea mea de atunci, în speranța că vă va încuraja să acceptați provocarea și să o răspândiți. Citeşte tot articolul

Balada alergătorului greu de mulțumit

Cred că, atunci când vine vorba despre citit, înţelegerea conform căreia cititul este egal cu urmăritul literelor pe hârtie e incorectă. Cred că adulţii care se plâng că tinerii din ziua de azi nu mai citesc pierd din vedere faptul că cititul in sine este la fel de interesant ca tabla înmulţirii: un efort care nu generează, în sine, nici o bucurie. Cred ca importante pentru copii, importante pentru toată lumea, de fapt, sunt poveştile. Şi cred că poveştile pot fi urmărite pe un ecran, spuse la gura sobei sau ascultate într-o cască, la fel de bine ca atunci când sunt citite într-o carte. Citeşte tot articolul

Oana Boca Stanescu

Do judge a book by its cover(s)! Uneori, se poate și așa

După 6 ani de FILB, mi-e aproape imposibil să împart scriitorii pe naţionalităţi. Consider că, mai curînd, putem vorbi despre autori contemporani, pentru care provocările sînt, în mare parte, aceleaşi. Iar dacă, în ceea ce îi priveşte pe scriitorii consacraţi, o eventuală analiză a acestei afirmații e uşor mai complicată, cînd vine vorba despre debutanţi, toți specialiștii în Marketing & Comunicare vor fi de acord cu mine, cred, cînd spun că e la fel de complicat să lansezi un autor nou, indiferent dacă e vorba de scena literară londoneză sau de cea dîmboviţeană. Citeşte tot articolul