Literatura în școală

Limba și literatura română este disciplina care a cunoscut probabil cele mai multe, mai consistente și mai controversate schimbări la față din ultimii douăzeci de ani. Cum e de dorit ca cele bune să se-adune și cele rele să se spele, ne străduim mai întâi să le alegem.

„Literatura în școală” este o rubrică semnată de criticul literar Dana Pîrvan.

literatura-in-scoala

Literatura în școală: Mi-ar plăcea să dau azi BAC-ul la română

Am făcut liceul într-o vreme în care limba și literatura română era, din păcate, aproape în întregime echivalentă cu comentariile literare. Și, pe deasupra, era ruptă din contextul organic al marii literaturi universale, privându-te de orice termen de comparație. Interpretarea de text la prima vedere și contactul cu marii scriitori ai lumii sau cu scriitorii români contemporani lipseau cu desăvârșire. Așa cum lipsea și orice posibilitate de ne fi exprimat părerile personale ori de a ne fi exersat spiritul critic. Citeşte tot articolul