Scriitori

Bogdan-Alexandru Stănescu

Bibliotecă de scriitor – Bogdan-Alexandru Stănescu: „Vânez anticariatele așa cum alții caută cele mai bune cârciumi”

Despre Bogdan-Alexandru Stănescu, căruia mulți îi spun, simplu, BAS, știam că este un foarte bun editor, care, de unsprezece ani, are în grijă una dintre cele mai cunoscute și apreciate colecții de literatură universală din România, „Biblioteca Polirom”. Abia după ce am stat de vorbă pentru rubrica Bibliotecă de scriitor mi-am dat seama că am în față o adevărată enciclopedie în materie de literatură, căci Bogdan-Alexandru Stănescu cunoaște o mulțime de lucruri și ar putea să povestească la nesfârșit despre tot felul de cărți mai puțin cunoscute și mici ciudățenii ascunse pe zecile de rafturi răspândite prin casă. Citeşte tot articolul

coperta_faulkner

Portret de scriitor: William Faulkner

Pe coperta din iulie 1964 a revistei Time apărea un chip îmbătrânit, cu multe linii brăzdându-i fața, cu păr alb și mustață, dar cu ochi încă ageri. Era portretul scriitorului american William Faulkner realizat de artistul Robert Vickrey, un desen în cerneală și grafit, ce încerca să surprindă un spirit nemblânzit, ca Sudul acela, pe care l-a întors pe toate părțile în cărțile lui. Citeşte tot articolul


robert-serban

„Scriitori la poliție” – interviu-surpriză cu Robert Șerban

Antologia Scriitori la poliție, coordonată de autorul timișorean Robert Șerban, a apărut recent la editura Polirom. Treizeci și cinci de autori români, față-n față cu Poliția sau, mă rog, cu reprezentanții ei. Amenzi, declarații, furturi, dube, girofaruri, articole penale. Spaimă și amuzament, abuzuri și sentimentalisme, absurd cu carul. Poliție, poliție, poliție, good guys, bad guys & really bad guys. Una peste alta, o idee mișto, care a prins – cartea se vinde foarte bine! Citeşte tot articolul


the-hours-virginia-woolf

Însemnări despre singurătate şi creativitate: Eugène Delacroix, Virginia Woolf şi Louise Bourgeois

În muzică, în pictură, în literatură. În mai toate artele, cineva, la un moment dat, şi-a notat în jurnal: singurătatea în faţa creaţiei. Şi invers. De acolo, pagini întregi de exploatare a propriului proces de creaţie şi-au urmat cursul. De la idee până la o primă schiţă, de la un singur pas făcut în direcţia potrivită până la capodoperă. De la ceea ce au vrut să păstreze drept gânduri până la ceea ce azi ne-a rămas drept jurnal publicat. Citeşte tot articolul

liviu-g-stan

Liviu G. Stan: „Oroarea îi este mai familiară omenirii decât mersul biped şi înghiţitul”

În vara acestui an apărea romanul „Casele vor uita”, de Liviu G. Stan, editura frACTalia, un volum despre care Corina Sabău a spus că „este o carte destabilizatoare, pentru că nu știi cu ce întrebări ai putea începe după ce o termini”, sau un „Sartre de dreapta”, dacă îl cităm pe Adi G. Secară. Unul dintre cei mai erudiți autori, Liviu G. Stan imprimă și personajelor sale calități senzoriale dintre cele mai complexe şi paradoxale, schimbându-le registrele, stările și discursurile, uneori sub aceeași umbrelă temporară. Andra Rotaru a dialogat despre acest roman cu autorul, în exclusivitate pentru Bookaholic. Citeşte tot articolul


Vasile Ernu

Bibliotecă de scriitor – Vasile Ernu: „Nu fetișizez cartea ca obiect. Mă interesează povestea, ideea”

Pe Vasile Ernu l-am văzut mereu de la distanță - îl recunoșteam imediat datorită kipei purtate pe cap, care îi dădea un aer ușor străin și oarecum inabordabil -, dar iată că, în cele din urmă, l-am întâlnit și am stat de vorbă pentru rubrica Bibliotecă de scriitor. Mă gândeam că poate voi fi expediată rapid, după câteva răspunsuri laconice, însă Vasile Ernu s-a dovedit un interlocutor deschis și prietenos, care mi-a răspuns pe îndelete la întrebările despre biblioteca personală. Citeşte tot articolul

nobelprize2016-lit

Anchetă: 18 scriitori români despre Premiul Nobel pentru Literatură 2016

Joi, 13 octombrie, s-a anunțat laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2016. Așa cum povesteam și ieri, printre altele, la Radio România Cultural, în emisiunea Adelei Greceanu, Timpul prezent în literatură (unde am fost invitată alături de criticul literar Luminița Corneanu), rostirea numelui câștigătorului de anul acesta mi-a blocat degetele pe tastatură. Nu pentru că nu-mi place Bob Dylan, poezia ori muzica sa (au contraire), ci pur și simplu pentru că am fost surprinsă, m-aș fi așteptat la absolut orice - în afară de asta. Cred că înțeleg statement-ul Academiei Suedeze, dar, în cazul acesta, cred și că trebuie, cumva, redefinite noțiuni precum operă literară și, de ce nu?, literatură. E posibil să nu mai putem opera cu aceleași concepte precum am făcut-o până astăzi. Ori, poate, să redefinim Nobelul pentru Literatură, așteptările pe care le avem când ne gândim la un astfel de premiu. Altfel, mesajul politic și social transmis mi se pare fabulos.  Citeşte tot articolul


bob_dylan

Bob Dylan – Premiul Nobel pentru Literatură 2016

An de an, discuțiile în jurul Nobelului pentru Literatură se intensifică atunci când se apropie acordarea premiului, atât în mass media locală și internațională, cât și pe rețelele de socializare. Am văzut atâtea pariuri și prognosticuri zilele acestea, cu atâtea argumente și simpatii, încât nu-mi doream decât să vină odată ziua în care se va afla câștigătorul. Ceea ce, în cele din urmă, s-a și întâmplat. Citeşte tot articolul

foto_mf1

Ovidiu Verdeș: „Cred că romanul meu a reuşit să treacă graniţa dintre cultura literară «înaltă» şi cea «populară»

A reapărut Muzici și faze, debutul ficțional al lui Ovidiu Verdeș, într-o ediție frumoasă, la o editură mare (Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.”), care, poate, o va ajuta să fie mai vizibilă și să ajungă mai ușor la cititori.Romanul acesta este una dintre cărțile care m-au făcut să descopăr și să iubesc literatura română contemporană. A fost cartea adolescenței mele - citită la sfârșitul primului an de liceu, la recomandarea profesorului meu de limba și literatura română -, de care m-am apropiat acum, după 12 ani, cu teama că nu va mai fi la fel, că nu va mai avea același farmec. Din fericire, însă, este atât de bine scrisă (mai bine decât îmi aminteam) și surprinde atât de fain perioada adolescenței, cu preocupările, teribilismul și dramele specifice vârstei, încât relectura nu a făcut decât să-mi întărească opinia: este unul dintre cele mai bune romane ale adolescenței din literatura română și, cu siguranță, unul dintre cele mai surprinzătoare debuturi. Citeşte tot articolul

Paul Tanicui

Interviu cu Paul Țanicui: „Scriitorul trebuie să rămână viu și după ce publică”

Am citit Quimera, romanul de debut al lui Paul Țanicui, pe la începutul anului acestuia, deși apăruse (și ajunsese la mine) în toamna lui 2015, la Editura Humanitas. Pe atunci, știam prea puține despre autorul cărții - și, onest spun, nici nu mă interesează acest aspect atunci când deschid o carte; contează, desigur, doar calitatea volumului respectiv. Quimera m-a vrăjit - cuvântul nu e ales chiar întâmplător. Am apreciat deopotrivă stilul în care este scrisă - fragmentar, poetic, plin de legături în subtext, impregnat de un soi de realism magic, misticism, simbolism etc. -, cât și povestea pe care o spune, plasată pe alte meleaguri și în alte timpuri - în lumina reflectorului este Mauro Leone, un băiat-tonomat, orfan de tată, cu o mamă care nu îl mai poate întreține, așa că îl trimite la un internat catolic; capitolele sunt strâns legate de „aventurile” lui Mauro, construind, astfel, un altfel de Bildungs­roman. Și, bonus, cartea se citește ușor, chiar e o lectură plăcută. Iar fiecare își poate alege ce vrea să vadă în ea, ce pistă dorește să urmeze, dincolo de firul narativ.  Citeşte tot articolul