Casa de Pariuri Literare, o editură mică, foarte agitată şi cu personalitate, a ajuns la frumoasa vârstă de un an. În anul ăsta nu s-a plictisit deloc, au pariat pe bune pe literatura română contemporană şi au scos cărţi faine. Sâmbătă, la ora 18:00, dau de băut în Club A. La mulţi ani, CDPL!
Cică să venim cât mai mulţi, că altfel beau ei tot. Hm. 🙂 Confirmaţi pe Facebook. De un an, CDPL publică autori tineri sau mai puţin tineri, mizează pe cărţi pe care poate alte edituri le-ar ignora pe considerente financiare şi au un număr impresionant de titluri pentru cât de mică este editură.
Sunt şi invitaţi, mulţi dintre ei autori CDPL: Nora Iuga, Octavian Soviany, Andrei Doboș, Diana Iepure, Mihail Vakulovski, Doru Ionescu, Cristina Ispas, Lavinia Braniște, Raluca Ciochină, Dumitru Bădița, val chimic, Bogdan Lipcanu, Grigore Șoitu, Constantin Abăluță.
Casa de Pariuri Literare înseamnă un cristian şi Victor Jalbă-Şoimaru. Noi le urăm să nu-i părăsească entuziasmul şi să scoată cărţi mişto şi în anul ce urmează. Şi în al treilea. Şi al patrulea. Şi… aţi priceput ideea.
Şi, dacă tot am adus vorba, i-am întrebat una-alta, până bem cu ei un vin sâmbătă. Ne-a răspuns un cristian.
Ce-aţi făcut voi în ultimul an?
Greu de spus. Statistica spune 24 de titluri, plus unul pe drum. Am consolidat, cum am putut, sloganul nostru: Literatură română scrie pe mine.
Cum de v-a venit ideea asta să faceţi o editură? Altă idee de biznis n-aţi avut şi voi? 🙂
Ideea e mai veche. A existat un concept editorial underground gratuit înainte, nişte carnete care apăreau sub numele de etc., carmen sau no name. Poezie. Apoi Ninpress-ul, care a reeditat Ieudul fără ieşire de Ioan Es. Pop, prima reeditare după 15 ani. Asta se-ntâmplă în 2009. Era un parteneriat cu editura Charmides, ei puneau ISBN-ul, noi făceam cartea.
E o revanşă apariţia unei edituri care încearcă să recupereze nişte titluri şi să respire aer proaspăt. Ceva fără compromisuri şi fără compromişi. Nu spun din emfază, dar reamintesc că în 2001 scoteam ediţii sonore de carte la reportofon. Să ne gândim ca audiobookurile s-au impus după câţiva ani. Practic, e o tablă de şah. Ne-am dispus, cum am putut, piesele. Unele se vor transforma, altele vor fi sacrificate. Cu bani ok, am putea deveni o editură foarte competitivă. Şi ca biznis, şi ca imagine.
Ştim ce vrem, ce putem şi mai ales pe ce ne bazăm. Ideea e ok, concurenţa e mare, uneori nepermis de sufocantă, dar e loc pentru toţi pe piaţă. Vreau să cred că un biznis început cu 1000 de lei va demonstra că se pot face bani şi din editarea scriitorilor români.
Care e cel mai fain lucru care s-a întâmplat anul ăsta cu CDPL?
Că am evitat falimentul. Puteam claca, puteam s-o dăm în bară, după cum puteam pune mâna pe un sponsor care să ne îngroape în ideile lui geniale. Mai bine c-am evitat extremele. Am fost mai buni decât în 2010 şi ne-am dat seama că în 2011 vom fi mult mai buni. Am depăşit faza antrenamentului, am început să tragem la poartă. Fain e că nu dorim să facem figuraţie, ci performanţă.
Dar cele mai grele chestii de care v-aţi lovit?
Atacurile sub centură. Fluieraşii, chibiţii şi comentariile unor experţi, acuzele unor papagali de pe site-uri aşa-zis literare, lături şi grohăieli venite de la autori de mâna a cinşpea care nu înţeleg că a tipări nu înseamnă a edita. Pot să dau nume, dar prefer să le uit. Se ştiu şi pot fi uşor fi regăsiţi la un search. Suntem o ţară plină de autori şi de edituri. Toţi cu personalitate.
Care sunt provocările unei edituri mici?
Nu ştiu ce-nseamnă editura mică. Există edituri specializate şi bune, exista edituri profitabile şi-atât. După cum există edituri de poză. Pot fi edituri cu tradiţie care vând doar la un chioşc fără acte sau pot fi edituri care nu vor să iasă din zona lor de interes (ca titluri sau ca regiune geografică). Am deschis o linie. După, au curs edituri noi.
Diferanţa e că nu ne-am apucat de editură pentru a bifa un biznis, ci pentru a face biznis dintr-un sistem. Nu tocăm bani, cu alte cuvinte, ci vream să scoatem bani. Pentru toţi: pentru tipograf (care e cel mai câştigat), pentru librar (care are regimul lui special), pentru autori (care n-ar face o grevă în semn de solidaritate că unii au şi alţii n-au) şi pentru editură (ca să poată trăi, că de-asta asigura legalitatea cărţilor).
De-asta avem nevoie de cumpărători, nu doar de cititori. Provocările sunt multiple, concurenţa e dură. Autorii vin la ceva atipic dar performant, altfel vizează marile branduri. Vrem să schimbăm aerul, să facem spectacol, nu doar să catalogăm nişte titluri sau să amestecăm 50 de nume într-un bol şi să-i declarăm pe toţi scriitori. Apoi, lucrăm în timpul liber. Nu am gândit totul ca pe o afacere, deşi trebuie să devină afacere.
E greu să pierzi un titlu, să te uiţi cât costă cărţile tale şi cum arată şi ce scoruri se vehiculează la vecini, să vezi că eşti ocolit la târgurile internaţionale (nu din vina ta, cineva face selecţia pe undeva), că unii n-au nici site dar sunt edituri. Banii şi timpul sunt cele mai grele provocări, la o adică. Trebuie să improvizezi, să mimezi liniştea, să suporți atacuri dinspre toţi proştii, s-auzi tot soiul de calificative şi aberaţii.
Şi, ca editor, să citeşti cam toate manuscrisele. Ceea ce spune că trebuie să mai creştem. Nu ne permitem să angajăm redactori care să evite aceasta situaţie. Oricum, respectăm marile edituri, chiar n-are rost să ne comparăm sau să cerem accesul în prima ligă. Mai avem de urcat. Şi nu cu liftul, preferam scările, e mai sănătos.
Pingback: FILB, runda a doua, cu Roman Simić şi Declan Meade « Bookaholic