Ce-a vrut să spună autorul” este o carte de interviuri cu 27 de scriitori români, recent lansată, coordonată de Marius Chivu și apărută la Editura Polirom (Iași, colecția ”Ego. Publicistică”, 2013, 368 de pagini).

De Marius Chivu  sigur ați auzit – este poet (a debutat cu ”Vântureasa de plastic”, editura Brumar, 2012, volum care i-a adus două premii de debut – al Uniunii Scriitorilor din România și al revistei ”Observatorul Cultural”), traducător, jurnalist cultural și critic literar – semnează cronici în Dilema Veche și Dilemateca (în trecut în Revista 22, România Literară, Cultura etc.).

Zvonurile din lumea literară îl plasează pe o poziție din ce în ce mai influentă în literatura română, deși tânăr, caracterizându-l ca pasionat, acid și intransigent. Lucruri care ies la iveală și în interviurile pe care le ia și despre care o să vă povestesc puțin astăzi.

Despre inflația de cărți cu interviuri nu este cazul să mă plâng aici, însă recunosc că, atunci când am auzit că și Marius Chivu scoate o asemenea carte, am fost puțin dezamăgită. Mi-a trecut încă de la lansare deoarece criticul literar și-a argumentat bine apariția volumului și m-a surprins plăcut cu formatul pe care l-a abordat. Am și luat cartea tot atunci și, spre deosebire de cei prezenți la Librăria Humanitas Cișmigiu, eu nu am citit-o pe nerăsuflate, ci exact pe dos – am savurat-o, în clipele de liniște, la miezul nopții, sau m-am avântat în lectură în mijloacele de transport în comun de parcă ar fi fost un scut împotriva caniculei.

Un interviu este greu de urmărit și, de obicei, de lecturat în întregime; cu toții însă citim cu plăcere acele interviuri cu scriitorii care ne plac, care ne sunt dragi și despre care vrem să aflăm mai multe decât spun în cărțile lor. În volumul aceasta însă, am lecturat toate interviurile, din scoarță în scoarță, chiar dacă unora nu le-am citit cărțile (cum este cazul Tiei Șerbănescu, de exemplu).

Marius Chivu

Sursa

Cred că ceea ce m-a atras, în primul rând, a fost senzația de complicitate, de părtașă la discuțiile dintre critic și scriitor. Atmosfera cărții este de culise, de prietenie și solidaritate – mi s-a părut că întrezăresc o lume literară românească ce face eforturi să se așeze, unde nu au loc orgoliile, disesiunile, taberele, nici măcar vârsta scriitorilor nu a părut relevantă. Dialogurile sunt atât de autentice încât, mare parte din timp, mi s-a părut că trag cu urechea, așezată la masa alăturată celor doi (intervievator și intervievat) – desigur, există și excepții, unde conștientizarea spectacolului oferit de o astfel de întâlnire este etalată.

Pe parcursul lecturii, observi că documentarea este riguroasă, cărțile în discuție au fost asimilate și gândite profund de criticul literar, iar interesul acestuia (profesional și personal) transpare la tot pasul. Unde mai pui atitudinea scriitorilor, răspunsurile lor jucăușe, melancolice, serioase, care te dau pe spate din când în când.

Update-urile mi s-au părut o idee fericită, o găselniță faină de-a lui Marius Chivu. Astfel, fiecare interviu se încheie cu o aducere în prezent a acestuia, o informare asupra lucrurilor care s-au schimbat în scriitor (în viața sau scriitura lui) de la respectivul interviu, scris chiar de autorul în discuție după recitire. Câteva update-uri încep cu o laudă (formală sau nu, directă sau indirectă) a intervievatorului sau interviului acordat, care pare, acum, cel mai coerent din cele pe care le-a dat scriitorul de-a lungul timpului sau cel mai complet sau cel mai sincer ș.a.m.d. Nu m-am putut abține să mă gândesc câtă satisfacție personală trebuie să fi avut criticul literar când le-a citit :).

Interviurile intră în prelungiri cu bonusurile plasate de Marius Chivu – care nu sunt altceva decât selecții de răspunsuri din anchetele Dilematecii. Unele dintre acestea reflectă pasiunile criticului (cum ar fi ”Care a fost primul disc cumpărat?” sau ”Când ați fost prima dată la cinematograf?”), altele se potrivesc ca o mănușă unora dintre scriitorii intervievați și completează imaginea asupra acestuia (”Ce îți lipsește din România?” adresată unui scriitor precum Cătălin Dorian Florescu dezvăluie multe), iar câteva sunt parcă plasate doar pentru a echilibra spațiul acordat respectivului scriitor în carte, fiind, cel puțin pentru mine, neinteresante (”Care-i partea favorită/ detestată a corpului tău?” este o întrebare provocatoare, care își pierde însă farmecul dacă respondentul se învârte în jurul cozii).

coperta4

Una peste alta, interviurile, luate ca ansamblu, nu știu dacă vor rămâne în istoria literară, dar cu siguranță merită citite în această formulă (separat, în revistele culturale în care au fost publicate inițial nu cred că se mai păstrează aceeași atmosferă). Este un fel de literatură din afara literaturii, scriitorii devin personaje literare și își joacă propriul rol – uneori  serioși, alteori ludici -, iar interviurile prind viață.

Nu pot să exprim câtă plăcere mi-au provocat pasajele în care unii dintre autorii mei preferați vorbesc despre proiecte, cărți viitoare, iar eu realizam că le-am citit de mult timp. Acestea sunt, oricum, singurele momente în care simți că dialogurile au avut loc în trecut – altfel, ele își păstrează actualitatea (deși unele sunt luate în 2003, altele în 2012 – plaja se întinde pe o durată de 10 ani).

Foarte puține întrebări se repetă, per total, fiecare autor este tratat ca fiind unic (ceea ce se întâmplă din ce în ce mai rar în presa noastră, unde unele întrebări se repetă la nesfârșit), iar operele lor irepetabile. Poate acesta este, de fapt, cel mai mare merit al lui Marius Chivu care, din modestie, spunea la lansarea cărții că acest volum nu-i aparține lui, ci scriitorilor din cuprins. Eu aș spune că le aparține în egală măsură, iar în loc de ”Volum coordonat de Marius Chivu”, aș fi pus ceva cu iz publicitar de genul ”Volum provocat de Marius Chivu” :).

În sprijinul acestor afirmații, aduc ca argument o mărturisire peste care am dat după ce am terminat volumul, aparținând lui Radu Pavel Gheo, pe blogul lui:

(…) m-au făcut [pluralul este folosit pentru Marius Chivu și Daniel Cristea-Enache – cu o altă carte recent lansată, ”Literatura de azi. Dialoguri pe net] să povestesc lucruri pe care în mod normal le spun doar în cercuri foarte restrînse sau nu le spun deloc. (Iar prin cercuri foarte restrînse înţeleg adesea o singură persoană, nu-i greu de ghicit care.) M-au făcut să mărturisesc, să recunosc, să povestesc nepovestite. Uneori m-au strîns cu uşa – metaforic vorbind – să “dau pe goarnă” chestii, legate şi de scris, dar şi de alte aspecte, mai personale.

În dialogurile cu ei am povestit de dragul de a povesti, chiar de a mă confesa, ceea ce nu fac aproape deloc sau o fac controlat şi calculat, cu un anumit scop, de obicei narativ, ca în Adio, adio, patria mea… Iaca, s-a întîmplat. Sînt curios să văd ce-au stors cei doi de la ceilalţi. Cu mari speranţe, fiindcă nu vreau să fiu singurul care s-a mărturisit.

Cumva, numai el știe cum, Marius Chivu chiar a reușit să ”scoată” de la scriitori atât lucruri legate de literatură (în general și în particular), cât și de tabieturi, lucruri mărunte, banale din viața lor, dar care ne suscită interesul nouă, bookaholicilor. Și a făcut-o cu delicatețe, cu politețe și cu respect față de autori (chiar dacă unii sunt de aceeași vârstă cu el) și de opera lor, nu ca în presa de cancan.

Dacă ar fi să inventariez temele din dialoguri, aș spune că acestea sunt extrem de variate: de la cum scriu autorii până la cum își aleg subiectele, cât de greu sau de ușor le ”rezolvă”; de la comunism și cenzură până la posteritate, recunoaștere, importanța premiilor literare și a burselor; de la ce înseamnă meseria de scriitor până la care sunt artiștii preferați (din domeniul muzical, cinematografic, literar etc.) sau care sunt sacrificiile pe care un autor trebuie să le facă; de la scriitură feminină versus scriitură masculină până la cum își imaginează scriitorii proprii cititori; de la iubiri până la moarte și multe, multe altele.

Cât despre interviurile care m-au ținut trează până dimineața, le menționez pe cele în care personajele principale sunt Nora Iuga, Șerban Foarță, Ștefan Agopian, Emil Brumaru, Ioana Pârvulescu, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Radu Pavel Gheo, Gheorghe Crăciun, Florin Lăzărescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Ana Maria Sandu, Mircea Cărtărescu, Radu Vancu.

În încheiere, vă recomand să citiți acest volum – dacă nu v-am convins prin rândurile de față, atunci intrați într-o librărie, deschideți cartea la autorul vostru preferat și citiți o pagină. Ați plecat cu ea acasă? Și nouă ni s-a întâmplat :).

 

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *