Daca va plac filmele, cu siguranta ati citit macar o cronica pe Marele Ecran. Lucian si Richie – cei doi autori ai blogului – sunt din Timisoara si, dupa cum o sa va dati seama citind mai jos despre ce, cum si cat citesc, sunt la fel de bookaholici precum sunt de cinefili.

Vezi si interviul lui Richie

1. Ce citesti acum? Daca nu citesti nimic, care a fost ultima carte pe care ai citit-o?

Sunt un cititor pe cat de avid pe atat de dezordonat. In orice moment am pe noptiera vreo 5-6 carti incepute pe care le parcurg in paralel, in functie de stare si de activitatile diurne.

Daca am avut o zi aglomerata, prefer o lectura lejera, de destindere (de pilda un Irvine Welsh sau rasfoiesc un numar din revista Rolling Stone). Daca am taiat frunza la caini, atunci incerc sa salvez ziua printr-o lectura serioasa. Acum ma lupt cu Interventii (Noam Chomsky), Bulversarea Valorilor (Dan Tapalaga), Am ceva sa-ti spun (Hanif Kureishi), Despre frumusetea uitata a vietii (Andrei Plesu), Celalalt Noica (marturii ale monahului Rafail Noica). Tocmai am terminat autobiografia Al Pacino (in dialog cu Lawrence Grobel) si Indemn la simplitate (de Ernest Bernea). Chiar va indemn spre ultimul titlu.

2. Cu ce carti ai crescut? Care sunt primele tale amintiri cu carti? Ce carti o sa pastrezi in biblioteca pentru copiii tai?

Stiu ca miroase a lauda de sine, dar sunt un cititor precoce. La 5 ani am frunzarit Muzicantii din Bremen (am avut dificultati doar la “î din i” si “â din a”). Apoi am pretuit Aventurile lui “Tom Savier de Marc Tvain” (sic, la engleza n-am fost precoce). E cartea care mi-a injectat spiritul de aventura pentru intreaga copilarie.

Si, credeti sau nu, am citit Biblia. Pe atunci, nu exista playstation si lectura era cam cea mai faina distractie. Am citit si eu “la lumanare” sau lanterna (ori ca se taia “lumina”, ori ca o stingeau ai mei).

Din acea perioada as pastra pentru fiica mea, Daria (1 an si 11 luni): Peter Pan, Pinocchio, Aventurile lui Habarnam si neaparat Cuore, inima de copil (pe care am citit-o de n ori si cred ca e unul din cele mai bune leacuri pentru cruzimea copiilor). Micul Print i l-am luat deja.

As mai vrea sa gasesc in librarii cartea cu personajul Alfons Zitterbacke, un pusti zvapaiat, nauc si buclucas (booklucas, daca vreti :)). Asa cum, spre “bucuria” parintilor, am fost si eu.  Un singur exemplu: pe la 8 ani am fost la furat in libraria “George Cosbuc”, vizavi de casa noastra. Fiindca ma invarteam zilnic prin librarie, vanzatoarele nici nu ma mai observau, asa ca operatiunea a fost un succes. Cartea sustrasa se chema parca Alunel vrea sa invete medicina. Nu ma mandresc cu asta: dimpotriva, vreau sa anunt prin intermediul blogului dvs. ca (desi fapta s-a prescris) sunt gata sa platesc daunele, in caz ca se sesizeaza cineva. V-ati dat seama: inca de pe atunci eram maniac cu cartile. Acum prefer sa le cumpar.

3. Recitesti carti? Ce carte ai citit de cele mai multe ori?

Aveam o perioada cand reciteam (vezi titlurile copilariei). In adolescenta am recitit Carrie de Stephen King si cateva romane de razboi de Sven Hassel. Acum timpul mi se pare prea scurt, pentru ca sunt atatea de citit. A reciti e un lux (totusi am senzatia ca voi reciti cu Daria cate ceva).

4. Unde, cand si cat (mai) citesti?

Acum citesc in general seara (vezi primul raspuns) in pat, pana ma ia somnul (in medie, 2 ore). Imi place insa sa citesc ore in sir in iarba, la umbra unui pom, sau pe plaja. Dulce desfatare pe care am retrait-o vara asta.

5. Trei placeri vinovate (carti sau autori).

Nu stiu daca sunt vinovate, dar stiu ca sunt amuzante cartile din seria Jeeves (P.G. Wodehouse), Wilt (Tom Sharpe) sau seria “academica” (David Lodge). E un chin sa te abtii din hahait (cand toata casa doarme), dar asta mi se intampla. Un chin placut.

6. Un autor pe care ti-ar placea sa-l scoti la o bere. Care ar fi primul lucru pe care ai vrea sa-l afli de la el?

Mi-ar fi placut sa-i scot la o “batrana guiness” pe Irvine Welsh, la un old moloko pe Anthony Burgess.

Dar mult mai aproape (si mai probabila) ar fi o intalnire cu Razvan Radulescu, cel mai important scenarist roman contemporan si, in acelasi timp, un redutabil romancier (Viata si faptele lui Ilie Cazane, Theodosie cel Mic). L-as intreba pe domnul Radulescu cum sa scriu si eu un scenariu decent de film. Ca sa ramanem in zona “bookalcoolica” pot sa ma laud ca am baut o bere cu Serban (poetul Robert Serban, criticul Alex Leo Serban) si o vodca tot cu Serban (Foarta).

7. Carti sau e-readere?

Sunt unul din ciudatii care inca mai vor sa intretina o relatie intima cu cartea. Imi place sa-i mangai paginile de hartie, sa-i adulmec parfumurile de cerneala, s-o strang de coperti. O carte e mai mult decat cuvintele scrise in ea. E o suma de senzatii.

E-readerul e la fel de rece ca o camera de spital. Mai nou insa, in noptile in care Daria ajunge (dupa un cosmar) in dormitorul parintilor, citesc pe ecranul telefonului, ca sa nu ma foiesc. De exemplu, Sculpting in time (de Andrei Tarkovsky) si (din cauza lui Gaspar Noe) am inceput Cartea tibetana a mortilor, unde sunt inca la prefata (pentru ca reuseste sa ma adoarma ca prin farmec de fiecare data).

8. O carte pe care ai lua-o cu tine pe o insula pustie? De ce tocmai aia?

Mi-era teama de “intrebarea cu insula”. As fi raspuns Posibilitatea unei insule de Houllebecq, dar n-am citit-o. As lua un ghid de supravietuire, ceva cu Bear Grylls: “Cum sa scapi de pe o insula in 3 pasi”. Ca sa ajung inapoi in civilizatie si sa citesc ce vreau.

Lasand gluma la o parte, cartile m-au salvat de pe insula pesimismului si a defetismului. As mentiona macar doua: Siddharta (Herman Hesse) si Caile Libertatii (Sartre).

9. Trei carti pe care planuiesti sa le citesti in viitorul apropiat (si de ce).

In primul rand, vreau sa citesc continuarea operei lui Ion Gavrila Ogoranu (Brazii se frang, dar nu se indoiesc), opera care, printre altele, mi-a redat demnitatea de roman. Volumul III, scris in colaborare cu Lucia Baki, va vedea in curand lumina tiparului la Editura Mesagerul de Fagaras. Primele doua au fost marturii vii si tulburatoare ale rezistentei anticomuniste fagarasene. Daca nu ar fi o relatare reala, poti sa zici ca e un roman de aventuri, insa destinele din carte nu au parte de happy end. Ei sunt “eroii luptei zadarnice”.

Al doilea titlu, Experimentul Targsor (Victor Rosca) descrie alta fata a aceleiasi drame. Tinerii care n-au avut “norocul” sa-si apere demnitatea cu arma in mana si au ajuns in inchisorile comuniste. Ca sa revin cu picioarele in prezent voi citi Romantic Porno (Florin Piersic Jr.), pentru ca mi-a placut Opere Cumplite.

10. Dupa ce carte ti-ar placea sa vezi o ecranizare si nu s-a facut inca (sau s-a facut prost)? Ce ecranizari dupa carti ti se par cele mai reusite?

As vrea sa vad pe ecrane Relatare dupa Regele David (Stefan Heym), una din cartile mele de suflet. S-a facut prost dupa Choke (de Chuck Palahniuk, o scriere mai buna decat Fight Club, dupa mine) si in general dupa romanele lui Stephen King.

The Road – filmul s-a ridicat aproape la inaltimea romanului lui Cormac McCarthy. Mi se par reusite acele ecranizari care pastreaza spiritul cartii, nu neaparat datele factuale. Cum a fost No Country For Old Men, tot dupa McCarthy. Dar cartea va bate mereu filmul, pentru ca niciun film nu poate egala filmul din capul tau.

Un comentariu
  1. Pingback: Ce citesc bloggerii: Marele Ecran – Richie « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *