Săptămâna ce tocmai a trecut a fost sub semnul timbrului cultural. Ambele tabere (atât cea care a propus proiectul de lege respectiv, cât și cea care i se împotrivește – mult mai numeroasă) au discutat, de cele mai multe ori aprins, în contradictoriu, legea timbrului cultural care ar urma să majoreze prețurile cărților, ale biletelor la teatru sau la concerte, al intrării la o expoziție ș.a.m.d. Pot înțelege, de exemplu, de ce Uniunea Scriitorilor din România vrea mai mulți bani, dar nu pot fi de acord cu lipsa de transparență a utilizării lor și, de fapt, nici măcar cu faptul că noi, consumatorii de produse culturale, trebuie să scoatem din buzunar mai mulți bani pentru asta. Mă rog, nu intru într-o polemică acum și aici, nu este cazul.
Pentru aceia dintre voi care însă nu ați avut vreme să vă puneți la curent cu noua lege dezbătută, am rezumat puțin situația și am ales câteva materiale lămuritoare din mediul online.
În afară de proiectul de lege privind instituirea timbrului cultural, am realizat și o selecție a celor mai interesante noutăți editoriale, pentru listele voastre de lecturi viitoare.
Discuțiile privind timbrul cultural
Din întâmplare, săptămâna trecută se afla despre noul proiect de lege propus și dezbătut în comisia de specialitate a Camerei Deputaților privind timbrul cultural, proiect menit să înlocuiască legea nr. 35/1994. Proiectul de lege în discuție a fost iniţiat de 84 de deputaţi şi senatori din mai multe partide, printre care PSD, PNL, PDL, PP-DD şi UDMR, şi a fost adoptat de Senat pe 8 decembrie 2014. Pe 15 decembrie 2014, iniţiativa a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, iar pe 3 februarie a primit aviz de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Totul fără a intra în vizorul public.
Acest timbru cultural ar fi fost echivalentul unei taxe de viciu (s-au făcut, pe drept, comparații cu tutunul și alcoolul) și ar fi însemnat o creștere de la 2% din prețul de vânzare al cărților la o valoare forfetară de 1 leu. Practic, asta s-ar traduce printr-o majorare semnificativă a prețurilor cărților (și, în general, a oricărui produs cultural), ceea ce ar duce, în mod inevitabil, la o scădere a consumului (puterea de cumpărare pe acest sector este, și-așa, destul de mică) și la o lovitură de grație dată editurilor (private), în primul rând.
Așadar, o veste nefastă atât pentru lumea cărții din România, cât și pentru celelalte domenii culturale (teatru, film, muzică, arte plastice, arhitectură, etc.). Din fericire, săptămâna aceasta au fost publicate numeroase articole de protest, de analiză a situației în cazul în care această lege ar intra în vigoare (o lege care, atenție, nu există nicăieri în Europa) și, sper, grație opiniilor unora dintre cele mai importante edituri și oameni de cultură din țară, legea respectivă va fi oprită.
Pentru a vă face o idee despre ce este vorba, vă recomand, în cele ce urmează, câteva materiale care pot exprima mult mai bine decât o pot face eu ce este cu acest timbru cultural și de ce nu trebuie să existe.
– Legea privind instituirea timbrului cultural poate fi citită, în întregime, aici;
– Comunicatul de presă emis de către Editura Polirom, prima care a sesizat noul proiect de lege și explică, pe scurt, cum va influența acesta piața editorială, aici;
– Opinia reprezentanților Editurii Nemira, cea de-a doua editură care a discutat timbrul cultural, poate fi găsită aici;
– Despre suprataxarea culturii și beneficiile uniunilor de creatori, punctate de Editura Adenium, aici;
– Comunicatul de presă al Federației Editorilor din România (FER), Asociației Producătorilor și Organizatorilor de Spectacole (APOSR) și al Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) poate fi citit, pe îndelete, aici;
– Un articol de opinie, Suprataxarea cititorilor, semnat de Ovidiu Șimonca în Observatorul cultural, aici;
– Replica Conducerii Uniunii Scriitorilor din România, adevăratul beneficiar al taxei suplimentare, aici;
– Declarațiile lui Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom, ale lui Gabriel Liiceanu, fondatorul Editurii Humanitas, precum și ale Lidiei Bodea, directorul general al Editurii Humanitas, sunt de citit aici;
– Lege nouă, taxă veche – timbrul cultural la control, un articol de Matei Martin în noul număr al Dilemei Vechi;
– Un interviu cu Traian Dobrinescu, deputat PNL, unul dintre inițiatorii legii, aici;
– Acciza pe cărți sau cum timbrul cultural poate ucide cultura, un material de Monica Andronescu;
– Un material amplu, care adună și (aproape) toate opiniile apărute până acum, Cum stați cu aritmetica, filateliștilor?, de Ciprian Burcovschi.
Noutăți editoriale
Podul cu trei arce și Umbra, de Ismail Kadare
Podul cu trei arce și Umbra, de Ismail Kadare, Editura Humanitas Fiction, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Marius Dobrescu, 192, respectiv 200 de pagini
Din prezentările cărților de pe site-ul editurii:
– despre Podul cu trei arce: „În primăvara lui 1377, pe malul râului Ujana cea Rea, la debarcaderul plutaşului, un necunoscut cade scuturat de convulsii. Semn dumnezeiesc, conchide imediat unul din călătorii martori ai întâmplării. Călugărul Gjon se îndoieşte de mesajul divin, dar lucrurile sunt de-acum puse în mişcare. Contele Gjika, stăpânul locului, permite construirea unui pod de piatră, care să-i „pună căpăstru“ Ujanei. Însă apa nu pare să-şi accepte înfrângerea, iar picioarele podului, la care lucrează constructorii ziua, se surpă noaptea. Să fie mâna celor care administrează plutele şi nu vor să-şi piardă câştigurile, sau podul are nevoie, cum spune străvechea baladă balcanică, de zidirea unui om între pietrele sale? Indiferent de răspuns, podul cu trei arce se întemeiază pe crimă. În cronica lui, călugărul Gjon Ukcama spune povestea podului, consemnând „minciuna, adică ceea ce se vede, şi adevărul, cel care nu se vede“ şi desluşind în faptele înfricoşătoare semnele funeste ale unei tragedii mult mai mari care ameninţă Bizanţul şi Balcanii”.
– despre Umbra: „Umbra este povestea unei iubiri imposibile trăite la hotarul dintre două lumi. Un tânăr cineast lasă în urmă tărâmul uitat de timp al Albaniei natale pentru strălucirea ademenitoare a Parisului. Aici o cunoaşte pe Silvaine, o actriţă frumoasă de care, ciudat, nu se poate îndrăgosti. Motivul se ascunde, poate, în prezentul dureros al ţării sale de la graniţa cu infernul, iar drumul tânărului înapoi, spre Albania, devine o călătorie spre rădăcinile răului. Poate dragostea să-l salveze pe cel lipsit de speranţă?”
Femeia de hârtie, de Rabih Alameddine
Editura Polirom, colecția „Biblioteca Polirom. Actual”, traducere din limba engleză și note de Mihaela Negrilă, 280 de pagini
Din descrierea cărții de pe site-ul editurii: „Ajunsă la șaptezeci și doi de ani, Aaliya, o femeie care nu se simte necesară nimănui, povestește despre sine și despre cei apropiați. Locuiește singură într-un apartament din Beirut, dar casa ei adăpostește sute de tomuri, cum nimeni din capitala Libanului nu mai are. Divorțată, fără copii, avînd drept Dumnezeu scriitori și opere faimoase, femeia a lucrat o viață ca librar și de aproape cinci decenii traduce în fiecare an în arabă una dintre cărțile care au captivat-o. Munca sa nu este destinată altor ochi, căci Aaliya doar creează și depozitează: traducerile sunt îngropate în cutii și păstrate în apartament. Lucrurile se schimbă însă cînd un dezastru neașteptat amenință să distrugă tot ceea ce Aaliya a creat în lunga-i viață. Concentrat, un nebănuit ghid de lectură, romanul cuprinde povești cuceritoare despre Beirutul de azi și cel de ieri, despre războiul civil din Liban, o lume fascinantă țesută în amintirile unei neobosite cititoare”.
Stații, de Corina Bernic
Editura Pandora M, colecția „Cercul poeților apăruți”, 104 pagini
Din descrierea cărții de pe site-ul editurii: „Poezia, nu-i aşa, trebuie să fie ruşinoasă şi discretă, aş spune ca o fată mare, dacă nu ar fi considerată în acelaşi timp demodată şi neseducătoare. Poezia trebuie să stea la locul ei, să aştepte să-i vină rândul, poate în alt secol, în alte vremuri, cu alţi oameni şi alte obiceiuri. „Nu, nu se poate, înălţimea ta, că e prea rufoasă! Nu se cuvine să se arate în lume în halul în care e!…”, îi spunea prinţului însuşi tatăl Cenuşăresei. Iar continuarea era: fata se aşeză pe un scăunel, scoase „din picior papucul de lemn ce trăgea câteva ocale, şi încălţă condurul, care-i veni ca turnat”.
„Există o stare inerentă şi perpetuă de plecare în acest nou volum al Corinei Bernic. Există o parte care stă mereu să plece şi chiar pleacă şi una care se întoarce, fie şi numai pentru ca să privească în urmă. Există, veţi vedea, mereu trei bilete, nu două, nu un dus-întors, ci un dus-întors-dus. Mai există un laconism stilistic, ferm, băieţesc, care face din Corina Bernic o voce unică în poezia românească din aceşti ani” (Svetlana Cârstean).
Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării, de Adrian G. Romila
Editura Cartea Românească, colecția „Critică / Eseuri”, 176 de pagini
Din prezentarea cărții de pe site-ul editurii: „ Figura piratului, consacrată de literatură de aventuri pe mare, de filmele de gen sau de benzile desenate, este doar un surogat ficțional, un concentrat simbolic-narativ menit să satisfacă orizonturi ale unui subconștient modern, civilizat, legal și moral. Deși poveștile despre pirați și piraterie au fost trecute, adesea, în categoria opțiunilor estetice ale copilăriei, adevărul pe care s-au ridicat aceste veritabile rețele imaginare este unul istoric și poate fi identificat, măcar în parte. Pirați și corăbii analizează cîmpul larg de desfășurare al acestui adevăr, decupat pe intervalul secolelor XVI-XIX, în spațiul geocultural anglo-saxon postcolumbian. Inevitabil, există și o aplicație în arealul românesc al fenomenului. Și, chiar dacă pirații, pirateria și epicul marin reprezintă, astăzi, arii imaginare ce au rămas în zona kitsch-ului cultural, putem lua din analitica paradigmei culturale moderne o perspectivă prin care să le salvăm, măcar parțial, de la o astfel de înțelegere”.
Arta refugii. O copilărie transilvană, de Paul Goma
Editura Cartier, colecția „Cartier Clasic”, ediția a IV-a, 400 de pagini
Din descrierea din comunicatul de presă: „Goma nu cosmetizează, nu glazurează hapul, nu are timp şi dispoziţie pentru strategiile seducţiei. El îşi eliberează cuvintele în regimul unei urgenţe ontologice, scindat hamletian între «a fi» şi «a nu fi». Obligat de istorie să înghită, scrisul lui Goma împrumută ceva din spasmul organic al îngerului din Scriptură, «vărsând» cartea cea plină de amărăciune”. (Ovidiu Nimigean)
Mai multe informații aici.
Longitudinea – Povestea unui geniu, de Dava Sobel
Editura Nemira, colecția „Anticipația”, traducere de Alexandra Florescu
Din prezentarea cărții de pe site-ul editurii: „Povestea adevărată a geniului care a rezolvat cea mai mare enigmă a științei din epoca sa, cu o prefață de Neil Armstrong, primul om care a pășit pe Lună”.
„O poveste cu intrigi, dar și o poveste despre știință… O carte plină de delicatese pentru oricine e interesat de istorie, geografie, astronomie, navigație, știința ceasornicăriei și, nu În ultimul rând, de banala și eterna ambiție și lăcomie a omului”. (Philadelphia Inquirer)
Flora și Ulise. Aventurile iluminate, de Kate DiCamillo
Editura Arthur, ilustraţii de K. G. Campbell, traducere de Lavinia Braniște, 232 de pagini
Din prezentarea cărții de pe site-ul editurii: „Flora e o cinică. Sau, cel puţin, aşa susține. Citeşte zilnic suplimentul de benzi desenate Ţi se pot întâmpla chestii groaznice! cu sfaturi pentru tot felul de situaţii şi e pregătită pentru orice. De pildă, „ce faci dacă eşti îmbrăcat cu o bluză în dungi şi tocmai a aterizat un roi de lăcuste? Ia-o la fugă: lăcustele mănâncă dungi.“
Întâlnirea cu Ulise, puiul de veveriţă care scrie poezii şi poate zbura, îi sporeşte încrederea în şansele de salvare a lumii şi îi mai arată ceva ce Flora încă nu aflase: prietenia are sens”.
Regina adevărată, de Erika Johansen
Editura Trei, colecția „Fiction Connection”, traducere de Laura Sandu, 536 de pagini
Din descrierea de pe site-ul editurii: „Trecerea, un cataclism misterios, a făcut să piară cea mai mare parte a umanităţii, alături de tehnologia ultramodernă. Regresând în epoca feudală, dar aflându-se totodată undeva în viitor, supraviețuitorii o iau de la capăt pe un teritoriu nou, numit Tearling: un ținut sărăcit, prădat de propriii săi nobili şi de regatul Mortmesne, condus de Regina Roşie. Singura speranţă a poporului îngenuncheat este moştenitoarea tronului, Kelsea Raleigh, o fată de 19 ani care nu cunoaşte decât lumea cărţilor şi, mai ales, istoria omenirii de dinainte de Trecere. Călătoria viitoarei regine este începutul unei iniţieri dure, pe parcursul căreia înfruntă moartea sub diferite chipuri și îşi descoperă darul clarviziunii. O lume fantastică şi înfricoşătoare, ce aminteşte de Jocurile Foamei!”
