Nu ştiu pe câte dintre ele chiar ai vrea să le iei acasă, dar până la urmă nu asta e cel mai important, ci ideea lor. Unele sunt instalaţii pe bune, altele sunt doar nebune, fanteziste, colorate. Îmi place să mi le imaginez în diverse scenarii în locul bibliotecii mele, dar nu m-aş împrieteni prea uşor cu ele. Rafturile astea sunt ciudate, au toane şi pe unele le bănuiesc de dublă personalitate.

Pentru că ordinea poate deveni uneori enervantă şi mai ales pentru că până la urmă dezordinea e ordinea subiectivă a fiecăruia, iată cu ce se poate trata inflexibilitatea. Riguroşii să facă un pas în faţă :))

Un sistem de rafturi (de fapt, casete din lemn pentru cărţi) pe numele lui Pile Cab
(mai multe poze aici). Designul vine din Olanda.

Gravitatea mereu învinge!

Frumos, echilibrat şi chiar ordonat. Equilibrium e de aici.
Design Alejandro Gomez Stubbs pentru Malagana Design.

Domnule Obama, puteţi fi mândru! Chiar dacă economia nu o duce prea bine,
totuşi ţara dumneavoastră a devenit iconul unei biblioteci. Design Ron Arad.

 

În caz că vă plac animalele, s-au găsit soluţii şi pentru aceste plăceri (ne)vinovate:

Vaco e… simpatic în felul lui şi se ia în serios: e din lemn tăiat cu laser,
design brazilianul Dennys Tormen.

Mr. Donkey… are we there yet? De fapt îl cheamă Martin, the Mule şi, împreună cu Moş Martin,
de mai jos,
reprezintă Mobilierul de Companie al atelierului iBride, din Franţa. Total neconvenţional acest atelier!


Sau poate preferaţi copacii:

Tree Shape Shelf

Design YS-studio.


Pentru cei cu nostalgii origami sau Tetris:

Surprinzător este vorba de un design italian, Daniele Lago,
mă aşteptam la un studio asiatic.

 

Şi pentru… Lord(s) of the Boards:

The Skate Bookshelf: skaterii ar trebui să ştie că plăcile lor buşite pot duce la aşa ceva.


Televizoare vechi, televizoare vechi… strângeem. Cum ar arăta câteva vechituri restaurate puse unu peste altul, cum stau plasmele în vitrine toate pe acelaşi canal… Iar canalele televizoarelor bookaholice să fie diferite cotoare de cărţi – instalaţie, nu alta!

L-am găsit aici. Am căutat şi frigider fram deturnat în raft de cărţi,
dar nu am găsit ceva bookaholistic acceptabil.

 

Raftul postmodern, alambicat, hipertextual:

Between lines, de la Wokmedia, e preferatul meu!

Şi raftul care ţine la propriu în braţe cărţile tale:

Movement Bookshelf e adorabil şi, da, îmi asum patetismul 🙂

Şi, pentru că am zis ciudat şi pentru că nu m-am putut abţine, raftul demn de categoria Balustrul kinky & maro sau raftul de cărţi al Familiei Adams!

 

Foto de deschidere face parte din proiectul de design Archive Series al studioului David Garcia.

Un comentariu
  1. Pingback: Rafturi de cărți Tembolat Gugkaev – lumină, fotoliu, lampă, geometrie « Bookaholic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *