
Odată cu răspândirea cărții electronice (pe care o iubim și o apreciem, dar suntem de acord că de fapt nu mai reprezintă obiectul tridimensional numit de atâtea secole carte) se mai pierde încet-încet un element definitoriu: coperta de carte, cea care te îmbie să o cumperi sau de care îți amintești peste ani, atunci când o cauți la anticariat, cu cotorul căreia te întâlnești de fiecare dată când te uiți pe rafturile bibliotecii. Chiar, oare cum o să arate o bibliotecă peste 100 de ani?
O să aibă cele mai frumoase cărți, dacă se mai fac multe concursuri de genul celui despre care vă povestim azi.
Este vorba de primul concurs naţional de design de carte de la noi, parte din proiectul Cele mai frumoase cărţi din România.
Evenimentul, lansat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Headsome Communication, intenționează să iniţieze o dezbatere profesionistă pe tema designului de carte şi să ajute la profesionalizarea acestui domeniu, promovând în același timp la nivel internațional și lucrări valoroase din sfera designului de carte.
În ce constă concursul?
Concursul de design de carte, de interes atît pentru profesioniştii din industria cărţii, cît şi pentru artiştii vizuali şi publicul larg, îşi propune să evalueze cărţile ultimilor 2 ani, realizate în România sau Republica Moldova.
Regulamentul referitor la cărțile care pot fi înscrise se găsește pe site-ul concursului, celemaifrumoasecarti.ro.
Înscrierile vor avea loc pînă în data de 2 octombrie, iar anunţarea finaliştilor se va face pe 8 octombrie.
Pe lângă Concursul naţional de design de carte, evenimentul ne mai promite și o conferinţă (master-class), pe 4 octombrie, dedicată profesioniştilor din domeniu, susţinută de una dintre cele mai importante specialiste internaţionale ale momentului, Uta Schneider (Germania), directoare a Fundaţiei Buchkunst din Frankfurt (organizator al competitiei „Best German Book Design” şi al concursului „Best Book Design from all Over the World”).
Ce ar fi un concurs de design de carte fără o expoziție? Sau chiar două?
Cele două expoziţii plănuite să aibă loc în cadrul proiectului Cele mai frumoase cărţi din România vor avea loc la Frankfurt, în cadrul ediţiei de anul acesta a Târgului Internaţional de Carte (10-14 octombrie), la standul României, apoi la Bucureşti, la finalul lunii octombrie.
În cadrul vernisajului expoziţiei de la Bucureşti va avea loc şi ceremonia de premiere. Dintre cărţile nominalizate, juriul va acorda 3 distincţii (Premiul I, Premiul al II-lea şi Premiul al III-lea) şi un Premiu de încurajare pentru tinerii graficieni.
Nu uitați, mai multe informații despre concurs găsiți pe celemaifrumoasecarti.ro.