Cimitirul, romanul cu care a debutat Adrian Teleșpan începe să facă senzație. A stat în topul de vînzări al unui lanț mare de librării și tot mai multă lume vorbește despre el.

Cred că lucrurile care se întîmplă în jurul cărții lui Teleșpan nu sînt conjuncturale și gata, cred că oamenii cumpără și citesc cartea asta și pentru că e decoltată, detabuizantă și brusc pe val (deci e cu scandal), dar și pentru că e ok scrisă și se pot conecta ușor la ea. Deși nu pot să sesizez ditamai paradoxul, și anume că în mediul nostru departe de a fi tolerant cu alteritatea sexuală, Cimitirul, roman cu un narator gay și bucăți ample de erotică gay se vinde cum se vinde! Și înțeleg că nici Soldații lui Schiop nu o duc prea rău. Probabil că tocmai în medii din astea predominant homofobe funcționaează combinația dintre o curiozitate greu de asumat direct și zvonurile amestecate despre nivelul și subiectul cărții. Oricum ar fi, văd că strategia funcționează, cu atît mai mult cu cît și felul direct, brut,  în care sînt scrise romanele astea funcționează.

Cînd zic că Cimitirul  e scrisă ok zic că îți dă senzația că a fost scrisă dintr-o suflare, fără cine știe ce  poticniri (cele mai multe sînt la început!), cu multă oralitate normală, cu replici spontane și cu mult umor. O parte bun, o parte aiurea, dacă mă întreabă cineva pe mine, dar mai important e că ce e bun e bun și că ai șanse să  te trezești rîzînd în timp ce citești. Mai important e că Adrian Teleșpan a scris în cîteva luni (dacă e adevarat  ce am citit eu într-un interviu) o carte care ți se lipește de mâini și care curge, cu care poți să te cerți în capul tău sau să o critici, îndoindu-i colțurile, dar care are viață și energie, un flux puternic de impresii, opinii și întîmplări care s-au cerut spuse.

Citind-o, am  simțit  imperativul care a provocat șuvoiul de text în pagină. Am rămas cu asta, chiar dacă nu am empatizat  mereu cu personajul lui. Chiar dacă citind, mă gîndeam ce aș fi scos din carte astfel încît să arate mai puțin (și mai puțin neîngrijită) și să lase loc mai mult și cititorului. Ar fi avut nevoie de mai mult aer, de mai puțin monolog, de ceva curățenie care vine o dată cu munca de editare. Dar e un debut, să nu uităm și cu asta  trec  la subiectul cărții.

În Cimitirul e vorba despre viața și opiniile lui Adrian Green, un bărbat tânăr, imigrant din România și stabilit în Londra. Adrian lăsase baltă un job de producător în televiziune și decisese să o rupă cu țara de baștină. Nu ne e greu să ne închipuim de ce. În Londra stă cu un fost iubit, cu care reia legătura, Oli, are aventuri întîmplătoare și pasiuni spontane, care se lasă de fiecare dată cu partide explicite de sex și lucrează ca angajat la negru într-un cimitir din apropierea casei.  Cunoaște fel de fel de oameni, glumește o grămadă cu ei, e o persoană care poate să comunice ușor și căreia îi place să se ia de oameni, un tip destul de direct și franc, dar care are tot felul de constrângeri.  Banii, statutul, compromisuri cu care nu se simte bine. Inclusiv faptul că stă cu Oli, care are impresia că sînt din nou împreună, dar la care se uită mai mult ca la un frate, în timp ce viața lui amoroasă se consumă, fie fizic, fie imaginar, în alte combinații. Poți să spui multe despre Adrian Green, dar dacă te raportezi strict la modul în care l-a pus Teleșpan în pagină, n-ai cum să-i reproșezi că n-ar fi verosimil.

Adrian crede despre el că e un tip inteligent, cinic, lucid și capabil de critică și autocritică, că are o libertate de gîndire mai degrabă excepțională. Adrian ține dietă pentru că face colaci în anumite poziții sexuale, nu se îmbracă oricum, e un cunoscător al brandurilor și îi place luxul și confortul, are o rutină a nutriției și a igienei aproape tiranică, nu prea face mare lucru la întîmplare și, de fapt, în afara capriciilor cu care își poate satisface cheful de sex, nu are cine știe ce libertăți. Depinde de fostul iubit mai bine plasat, nu are permis de muncă, e un minoritar, oricum ai lua-o, dar discursul lui creditează un individualism fără rest.

Vorbește de sus despre oricine nu e în stare să se împigă singur cu roaba, vorbește de sus despre cei pe care îi simte sub sau el, (și despre depresivi), culpabilizează destul de mult, nu are răbdare să-și pună pînă la capăt niște întrebări despre propria condiție și crede că soarta individului stă doar în puterea individului. Restul și contextul sînt pentru fraieri. Minoritarul Adrian Green a internalizat atît de bine limbajul puterii încît nici nu-și mai dă seama că îl folosește chiar împotriva lui însuși. Nu am avut cum empatiza cu aceste convingeri ale lui, nici cu stereotipurile de gen dintre limitele cărora spune una și alta, nici cu homofobia ascunsă ori cu misoginismul insidios, care nu-l deranjează nici atât, dar am apreciat alte laturi: curiozitatea pentru diferit, umorul, lejeritatea, un soi de empatie,de candoare mascată, franchețea și curajul. Nu doar finalul cărții e un argument pentru așa ceva, ci simplul fapt că romanul ăsta a fost scris, că un tip de expunere, care, oricum ai lua-o, te face vulnerabil, s-a produs.

Ce-l face pe personajul lui Teleșpan mai simpatic e faptul că se transformă și că, pînă la urmă își dă seama că abuzul, ca stategie de viață,  nu e ok. Unii ar spune că e puțin , mie mi s-a părut mare lucru. Am găsit scene foarte bune în romanul ăsta, cred că scenele de sex sînt foarte bine scrise, mă rog, nu am citit de mult scene de sex scrise bine în literatura română, dar aici n-am avut senzația aia jenantă că omul caută să-și sufle mucii și n-are batistă.

Ok, sînt tot felul de naivități de exprimare care or să sară în ochiul critic al multora, multe repetiții, tot felul de excese și verbozități, dar și scrisul e o treabă de exercițiu, plus că editarea e de aur, așa că poate următoarea carte o să fi mai curată. Și cu mai puține monoloage ale personajului principal, dacă se poate și dacă, din nou, mă întreabă cineva pe mine! Dar serios, Cimitirul e de citit. Eu am primit-o, dar dacă dădeam banii pe ea nu mi-ar fi părut rău, ceea ce nu pot să spun despre foarte multe cărți.

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

 

Cartea poate fi comandată de pe librăria online Cărturești la prețul de 33,99 lei aici. Nu uitați că, dacă sunteți cititori Bookaholic și introduceți codul, beneficiați de 15% reducere. Detalii avem aici.

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Un comentariu
  1. Avatargadjodillo

    Pentru mine încă nu s-a copt momentul să intru într-o librărie să cumpăr acest roman (e dificil să faci acest pas, să citeşti o carte a cuiva pe care-l cunoşti dintr-o altă ipostază, în care sexualitatea este discursul absent) – însă ce vreau să spun este despre remarca ta referitore la editor: da, nu prea avem editori… Oameni care să ia un text şi să-l facă mai bun. Să-i găsească ritmul şi să-l ajute pe autor să-l menţină; să-i arate cuvintele preţioase, verbozităţile, redundanţele inutile, stricările de ritm.
    Ani de zile m-am luptat cu textele unor copii care voiau să dea admitere la jurnalism şi se pregăteau la… “creativitate şi expresivitate” – şi am înţeles, în acei ani, încetul cu încetul, că scrisul e o chestie de disciplină. De exerciţiu.
    Eu cred că aş vrea să citesc direct al doilea roman al lui Teleşpan. Adrian.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *