Pentru că prin unele cărţi e mereu primăvară, şi pentru că sînt listomaniacă, la fel ca 99 % din generaţia mea, am făcut o mică selecţie de titluri pe care eu le-aş citi şi reciti de la începutul lui martie încolo. Mai ales atunci, vreau să spun.
Vagabonzii Dharma, de Jack Kerouac. Ce carte senină, cîtă poftă să arunci un rucsac pe spinare şi s-o iei din loc. E cu doi prieteni, Ray Smith şi Japhy Ryder care au discuţii despre budismul zen, urcă un munte împreună şi trăiesc ca şi cum ar avea în faţă numai cîmpuri însorite şi nimic care să-i poată opri. E carte din asta de băieţeală, cu aburi oriental-filozofici care îndeamnă la calm şi creaţie. Am citit-o într-un tren, acum trei sau patru ani şi imaginile din carte încă mi se amestecă cu ce vedeam pe geam: o primăvară şi mulţi stîlpi de telegraf care rămîneau în urmă.
Parisul nu are sfîrşit Enrique Vila-Matas. E una din cărţile despre începuturi, aici despre începuturile unui scriitor. Ştiţi, cu greutăţi, cu multă frumuseţe şi mare sărăcie, cu îndrăgosteală, nopţi nedormite şi nume de străzi pronunţabile cu buzele ţuguiate şi pe stomacul cam gol, că aşa e boema. Acum e sezonul pentru aşa ceva!
Mersul lumii, de Nicolas Bouvier. Şi asta e o carte despre o călătorie, despre o prietenie şi despre scris. Pe cînd era foarte, foarte tînăr, Bouvier, un mare călător şi un scriitor mi-nu-nat, a pornit împreună cu prietenul său Thierry Vernet (pictor) într-o călătorie care avea ca destinaţie finală graniţa dintre Afganistan şi Pakistan. Au pornit cu vîntul bătîndu-le prin bizunare, într-un Fiat Topolino, din Belgrad, şi planul era să lucreze în timpul călătoriei ca s-o poată continua. Povestea drumului, pe care pînă la un punct l-au făcut împreună, e palpitantă-palpitantă. Are descrieri de stări, de locuri şi de oameni, are obstacole de depăşit. Toate astea care îţi fac poftă nu numai să porneşti şi tu, ca melcul, cu casa în spate, traversînd sat după sat, vorba cîntecului, un continent, dar şi să scrii. Oricît de mare ar fi chinul, de usurătoare nesiguranţa şi provizoratul care nu se mai termină. Exact! E una din cărţile alea!
Zăpadă de primăvară, de Yukio Mishima. După ce am citit cartea asta, am dezvoltat un ritual de a nu lăsa să treacă primăvara fără să citesc un japonez, dacă se poate, tot Mishima. E o poveste de dragoste crudă, cu un traseu inevitabil şi cu o tensiune cerebrală rarisimă. E prima carte dintr-o tetralogie (Marea fertilităţii, tradusă integral la Humanitas Fiction, pentru cine e interesat) şi, din punctul meu de vedere, cea mai bună. Kyoaki şi Satoko, cei doi îndrăgostiţi din carte, par nişte păpuşi năucitor de frumoase, mînuite de forţe ale absurdului oarbe la tragedie. E un roman de o perfecţiune formală neverosimilă aproape, dar care perfecţiune nu e gratuită: sensul care se cască sub ea te îngrozeşte.
Watership Down, de Richard Adams. E o carte cu coperte groase despre o familie de iepuri care trăiesc în casa lor din deal. Ai crede că sînt norocoşi, dar ei, săracii, sînt nevoiţi să dea zilnic probe de curaj. Cum le stă bine iepurilor de cîmp! Luptă să-şi păstreze habitatul, adică teritoriile şi familia. Exact, e cu iepuri vorbitori şi s-a făcut şi film, iar traducerea românească e în format mare, old-school, cu ilustraţii şi hărtie poroasă. Să te tot uiţi la ea aşteptînd vacanţa de Paşti!
Mulțumim de listă! Tocmai am cumpărat Watership Down, pe Kindle. 🙂
De Mishima am citit, cu chiu, cu vai, Pavilionul de aur și am rămas cam traumatizată 😀
Simona, si eu il am pe Kindl, dar il am si in editia clasica, cu greu m-am abtinut sa nul-l pun de doua ori pe lista! Ma bucur ca te-ai distrat cu shortlistul, e foarte personal, dar cred ca merita incercat!
Va recomand cu tarie Mersul lumii..Pe undeva, invidiez felul acela de a calatori, pe altundeva comoditatea contemporana de a calatori imi spune ca nu este imposibil.