Bookaholic

Nu e toamna lui Alecsandri. Nici a lui Eminescu, nici chiar a lui Bacovia. Că tot spuneam cât de greu îmi e să scriu despre poezie, am zis mai bine să las poezia să vorbească. O face mai bine decât oricare dintre noi. În ton cu stările pe care le aduce vremea de afară, am ales cinci poezii legate de toamnă, scrise de Ilarie Voronca, Emil Brumaru, Mircea Ivănescu, Angela Marinescu și Nora Iuga.

Tristeți (Ilarie Voronca)

Îmi port ca pe-un copil bolnav tristeţea,
prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plang;
şi-aud cum creşte neliniştea începutului de toamnă departe,
şi cum aleargă păsările ploii, pe acoperişuri negre şi se frâng.

E-aceeaşi amintire şi-aceeaşi deznădejde veche.
Aş vrea cu braţele tale de astă-vară să mă cuprinzi;
păşesc pe urmele trecutului nostru, cum aş merge după un om cunoscut,
şi, totuşi, nu-ţi mai găsesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.

E pretutindeni, un aer apăsător, ca de spital,
şi pomii în despletiri, îşi spun mâhniri ştiute.
Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,
şi-mi simt gândurile, în pietrişul umed, căzute.

Aşa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac,
şi să-mi citeşti durerile închise – cuiburi de păsări triste,
acolo. Mâinile tale să-mi fie deznădejdii, mătăsoase batiste,
şi ochii tăi, pentru copilul tristeţelor mele, odihnitor hamac,

Vântul răscoleşte cerul ca pe-o carte deschisă.
Aud fâşâitul foilor pe care-s scrise atâtea poveşti dureroase.
… De departe vine prevestirea unui sfârşit apăsător,
şi eu îmi port tristeţea ca pe-un copil, prin săli de spital reci şi întunecoase.

Cântec de toamnă (Emil Brumaru)

Trec prin ziua de toamnă
Ca printr-o lacrimă mare.
Cîte-un fruct dilatat de parfum
Se scufundă încet la picioare.

Trec prin lumină şi vînt.
N-am ştiut niciodată de ce
Anotimpuri sfîrşite îşi lasă
Ramuri în cei ce mai sînt.

Anul în scădere (Mircea Ivănescu)

toamna, desigur, poate să fie ca într-o imagine colorată
dintr-o revistă lucioasă – (o reclamă pentru ţigări,
în care ţi-ar face plăcere să mergi, pe sub arbori imenşi,
cu focuri mici pâlpâind deasupra, nefireşti, şi prin iarbă
alunecă, asemenea unui şarpe rotund, pisica).
toamna e bine să ieşi până în fundul grădinii,
şi să pândeşti şopârlele pe zidul fierbinte de soare,
şi dacă răstorni capul puţin pe spate simţi
cum se înclină anul spre iarnă –
şi ţi se face frig. după aceea, cu pisica în braţe,
să te aşezi la fereastră şi să priveşti
cum se decolorează grădina –

Altă zi de toamnă (Angela Marinescu)

Mi-e teamă că faţa mea se desprinde.
mi-e teamă că mâine voi fi alta.
dar acum, aici, privesc pădurea de brazi
ca pe un refuz.
nu pot accepta, peste mine, plămânii tăi goi.
din nordul Europei se întoarce un copil care, odinioară,
mi-a sfâşiat părul.
dinspre Balcani, vii tu, fără cruce,
şi îmi şopteşti; nimic nu mai este între noi.

nimicul, ortodoxia, toleranţa, moartea.

Poem de octombrie (Nora Iuga)

venea pe străzi ocolite
venea încet subversiv mai ţin minte rochia
şi geanta ei roz
ca o fondantă uriaşă
sunt iremediabil îndrăgostită de mine
mirosul mănuşilor şi al ciorapilor de damă
seara printre clasoare şi monezi vechi
umbra aceea subţiratică
magnetismul ei inefabil
octombrie tolănit pe frunze
octombrie cu albine pe geamuri
ea pasărea îşi trimite de dincolo
inelul de care încă m-agăţ
o bătrână linge cu limba scămoasă
liniile de cărbune ale uşilor
desenate pe ziduri
până dispare orice speranţă
de a ajunge înapoi
în pantofi cu tocuri înalte

mărunte s-au făcut întâmplările doamne
liniştea chipului meu
culcată peste liniştea chipului mamei
o baltă în care nu mai arunci cu pietre
pentru că e gata încreţită
– până şi ironia ţi s-a ros la coate
şi băncile sunt ocupate de şcolari –
nu e un anotimp această toamnă
e însuşi patul tău
în care faci amor în gând
ca într-o ceainărie chinezească
ca într-un autobuz cu cocoşaţi
ucigătoare penitenţă
cuţit înfipt în glanda dulce
unde se distila odinioară
un insiduos parfum de tânără femeie

şi-acum
în seara asta cu lumina alterată
scoţi dintr-o ladă vechea rochie de sub liliacul
înflorit
nebuna obscena pufoasa
care-ţi întoarce mângâierea în degete
şi-n sânge ţi se varsă eufratul
şi s-a dus în aplauzele mulţimii
ca o capră în târg
sau ca un înger neprihănit
mărturisiţi voi cu neîncrederea şi sila voastră
dacă această gulie credulă
mai poate să prindă rădăcini în eden
spuneţi dacă acul promt al trântorului
mai poate trezi măceşul din agonia lui

maiestoase trec roţile trăsurilor
împodobite cu ghirlande
adio ruletă rusească
adio râsete provocatoare
abia te mai zăresc cu cartea-n mână
sau cu un mic licorn
pe coapsa stângă
şi iată norii se răsfiră
moartea se ameliorează
“ca orice lucru vulnerabil
şi spiritul a tremurat”

——

 (P) Articol scris la invitația Julius Meinl – Inspiring poets since 1862, un brand care de 150 de ani susține poezia, creativitatea și care s-a născut în cafenelele literare ale Vienei secolului 19. Ați văzut ce lucruri minunate au făcut cu metroul poeziei acum puțin timp. Acum, Julius Meinl vine cu o nouă idee minunată: pe 25 octombrie îți poți plăti cafeaua cu un poem!