Un încurcă-lume, un aiurit. Un om despre care auzi vorbindu-se în pauzele de la prânz. Cel despre care povestesc vânzătoarele, seara, în magazin, în timp ce tu îţi cauţi perechea potrivită de încălţări. Uneori e pomenit şi la birou. Nimeni nu ştie pe ce lume trăieşte. E cel care uită să urce treptele, să apese pe clanţă înainte să intre pe uşă sau să coboare la staţia dorită. E cel care uită de sine, e un încurcă-lume. E cititorul neînţeles, dar fericit. E cel care citeşte pe stradă şi la metrou, în autobuz şi-n pauza de masă – când se retrage, ferit de ochii lumii, să-şi savureze ultimele pagini din carte.
O groapă în trotuar e un pericol pentru oricine, dar devine cu atât mai mult o capcană pentru cel pierdut în lumi cu doi sori, pe străzi care coboară direct către universuri paralele, prin oraşe care continuă să existe, deşi au fost demolate cu zeci de ani în urmă. E cititorul care nu trăieşte într-o singură lume, ci în zece deodată. E cel care-şi va lua umbrela într-o zi însorită doar pentru că în ultimul capitol din noaptea trecută, înainte să adoarmă, scria că va ploua.
Cum arată acest cititor şi cum îl poţi recunoaşte? Şi spun asta doar pentru că vreau să-l salvaţi din faţa vreunui stâlp care n-are de gând să se dea la o parte când le iese în cale un astfel de cititor.
E omul cu o mie de poveşti. E bunicul cu nenumărate istorii. E intelectualul cu biblioteca până în tavan. E cititorul care şi-a însuşit tabieturile personajelor descoperite de-a lungul vieţii. E cel care a trăit mai mult decât alţii în acelaşi număr de ani. E cititorul care a preferat să doarmă mai puţin, dar să citească mai mult. E cel care, deşi a schimbat câteva perechi de ochelari şi dioptrii, zâmbeşte fericit. Nu a descoperit doar omul în toate chipurile sale posibile, ci şi o multitudine de alte lumi şi planete. E cititorul care a aflat într-o noapte că, citind, câştigă timp. O să ţi-l recomande pe Proust, o să-ţi spună să-l citeşti în întregime. Şi o să te întrebe, copil fiind, dacă n-ai citit cumva şi Minunata călătorie a lui Nils Holgersson.
E cititorul care-şi vinde aproape întotdeauna cărţile după ce le citeşte, de multe ori ca să-şi cumpere altele. E scriitorul muritor de foame din romanul lui Knut Hamsun. E Firmin care înfulecă toate cărţile. E copilul care descoperă pentru prima dată poveştile nemuritoare. E cititorul care încă nu ştie că, în viaţă, se va pricepe de minune la o singură „meserie”: lectura.
Curiozitatea nu are limite. Ideile nu au un număr anume. Oboseala nu-şi face loc. Căţăraţi pe rafturi, furişaţi printre dulapurile pline de cărţi, cititorii care au bucuria de a lucra în domeniu sunt cei care vor căra întotdeauna după ei cel puţin cinci cărţi şi o agendă. Primele lor cărţi şi recenzii vor fi şirurile nesfârşite de cârcei şi noduri marinăreşti pe care le vor face pe fiecare pagină din fiecare carte sau revistă care le va ajunge în mâini. Uneori vor scrie şi pe pereţi sau pe tocul uşii, semn primar al momentelor atât de dese în care vor căuta înfriguraţi, ani mai târziu, cartele de metrou şi bonuri fiscale pe care să-şi noteze ideile. Niciodată, dar niciodată, nu ar scrie pe o carte.
Sunt cei care suferă când îşi lovesc accidental unghia de coperta proaspăt tipărită a cărţii. O cafea vărsată peste paginile deschise e un coşmar care, doar în imaginaţie, le provoacă acestora fiori reci pe şira spinării. Sunt cei care-şi aduc, din bibliotecă, vedetele literare în prim plan şi care prezintă, cu mândrie şi pe bună dreptate, propria colecţie de lecturi ca pe cea mai bună carte de vizită.
Iată-l din nou. Cititorul grăbit, în aparenţă neatent, dar absorbit în întregime de cartea pe care o citeşte. Trecătorii grăbiţi întorc capul nemulţumiţi: mai să calce în baltă din cauza acestui pieton care nu se uită pe unde merge. Călătorii din autobuz îl coboară odată cu ei la staţia greşită. Îşi va ridica şi cititorul avid privirea circa douăzeci de pagini mai târziu: se află, de un sfert de oră, la capăt de linie. Ritmul lumii nu se va potrivi niciodată cu ritmurile pe care le impun cărţile-călătoare.
Sursa
Poveştile fără dată de expirare nu vor fi niciodată pe aceeaşi lungime de undă cu ce simt oamenii la şapte dimineaţa, în drum spre serviciu. Copertele frumos tipărite nu vor înmuia niciodată îndeajuns de mult inimile abia trezite din somn. Din toate aceste puncte de vedere, cititorul avid e un erou şi, în cazul în care nu se fereşte la vreme de stâlp, un martir.
Sper însă că nu va fi cazul, de aceea, vă implor, când vedeţi un astfel de cititor pe care nimic nu-l poate dezlipi din carte, luaţi-l uşor de braţ şi ajutaţi-l să ocolească groapa, bordura sau coşul de gunoi care-i pândesc calea. Se va trezi, pentru o clipă, din lunga sa visare, cât să vă mulţumească. Şi când va zâmbi, o va face cu toată inima: deşi neînţeles, cititorul avid e unul fericit. Şi de oameni ca ei, cu un ritm cu totul diferit de cel al oraşelor care pulsează neîntrerupt, vom avea întotdeauna nevoie.
Mai există oare acești cititori avizi, acești încurcă-lume, acești neînțeleși fericiți în marea sufocantă de smart phone-uri, printre atâția feisbuciști și instagramiști ai zilelor noastre? Sau mai bine zis, mai sunt ei așa vizibili? 🙂
De existat, sigur mai există, altfel n-am auzi vorbindu-se despre ei şi de n-ar fi, nici nu s-ar povesti. E adevărat că poate nu-i vedem cu zecile într-o zi, că nu mai găsim exemplare de Jeni Acterian cu liste uriaşe de cărţi. Dar îmi place să visez şi să cred că-n apartamente de bloc, în mijlocul nebuniei, se ascund şi adolescenţi avizi de lectură, “încurcă-lume” pe timp de zi, citind cu pasiune, noaptea, în mijlocul bibliotecilor cât peretele. Dar cărţi şi cititori pasionaţi vor fi şi sunt pretutindeni.