Încep prin a vă atenţiona că acest articol poate crea dependenţă. În primul rând, o să vă doriţi să tot reveniţi pentru a vedea din nou conturile de Instagram ale unor bookaholici cu un trecut cel puţin tumultuos într-ale cititului. Aşa că, pentru a vă scuti de a bate astfel cărările virtuale, urmăriţi-i de la bun început pe aceşti feţi-frumoşi ai pasiunii pentru lectură.

Apoi, articolul de faţă o să vă înghită o grămadă de timp. Nu, nu spun asta ca să plecaţi, ci ca să vă echipaţi cu o cafea sau cu un ceai zdravăn, cu biscuiţi, cu ciocolată, ştiţi voi, tertipuri de cititor cu pretenţii. Închideţi uşa, daţi telefonul pe silenţios, anunţaţi că nu sunteţi disponibili în următoarele două trei-ore şi să începem!

Zynp

(Cont de Instagram; Cont de Facebook)

Cafea, cactuşi, frunze, flori şi cărţi, foarte multe cărţi. Aşa m-am îndrăgostit de Zynp, contul de Instagram care mi-a amintit că ar trebui să nu-mi mai fie atât de lene şi să depun puţin mai mult efort atunci când fotografiez o carte sau un mic dejun doar pentru că toate aceste rezultate îi inspiră în cele din urmă pe ceilalţi. Lisez, lisez, lisez, cam asta avem de făcut.

insta-zynp2

Ziba Reads

(Cont de Instagram)

Pentru cei care noaptea îl visează pe Harry Potter, la prânz nu pot mânca fără Game of Thrones alături (cartea, nu serialul) şi seara adorm ba cu R.R. Martin, ba cu Stephen King, Ziba e contul de Instagram pe care trebuie să-l urmăriţi.

zibareads

Kaziraninokuru

(Cont de Instagram)

Dragi romantici, am găsit contul de Instagram care ne ajută să fim şi mai aproape de visul de a locui într-un anticariat împreună cu iubirea vieţii noastre. Nu negaţi, asta visăm cu toţii noapte de noapte. Romantici bookaholici, Yonca Gayır e contul de Instagram pe care l-am adăugat imediat în secţiunea de Favorite, de parcă ar fi existat riscul să-mi scape printre degete. Dar nu, după ce am cutreierat vreo două ore printre toate fotografiile, mi-am spus că trebuie împărtăşit cu romanticii şi cititorii împătimiţi din lumea întreagă. O, trandafirii aceia şi ochelarii, şi ceaiurile, şi copertile învechite, parcă şi simt mirosul de carte cu istorie. Ştiu că înţelegeţi exact despre ce vorbesc.

haziraninokuru

Lara Furtado

(Cont de Instagram)

Şi chiar dacă o să vă supăraţi pe mine, contul următor e în portugheză. Dar când vine vorba de felurile cât mai creative de a prezenta o carte, ei bine, Lara Furtado iese învingătoare. Oare aşa cum exista jobul de decorator de vitrine, n-ar putea să existe şi cel de stilist pentru cărţi? Intraţi pe contul ei şi veţi întelege exact la ce mă refer.

lara-furtado1

lara-furtado2

Paperbacks Plus

(Cont de Instagram)

Şi tocmai când speram că îmi pot desprinde faţa lipită de monitor de mai bine de o oră, descopăr această colecţie minune a ilustraţiilor de carte. Am redevenit copil în următoarele trei secunde şi am început să mă uit rând pe rând la fiecare ilustrație în parte. Iar plăcerea pe care o am pentru cărţile ilustrate e aceeaşi pe care o aveam şi în copilărie. Vă mai amintiţi desigur şi acum, în detaliu, unele desene şi ilustraţii din cărţile voastre preferate. Vă promit, aşadar, o călătorie plină de emoţii odată cu acest cont de Instagram.

paperback

Booktuber

(Cont de Instagram)

Bineînţeles că orice carte e o călătorie, asta o ştim cu toţii, nu e vreo definiţie surprinzătoare la care să mă fi gândit în toiul nopţii doar ca să pot scrie această scurtă introducere. Dar trebuie să recunoaşteţi că se potriveşte mănuşă fiindcă următorul cont scoate cărţile la plimbare, ba pe străzi, ba prin munţi, ba pe ţărmul unor oceane, mai toate peisaje care-ţi taie răsuflarea.

clarawelleryt

Jen Campbell

(Cont de Instagram)

Iar acest ultim cont e un fel de surpriză din partea mea. E contul la care revin zi de zi, seara de seară, nu neapărat pentru inspiraţie, ci pentru ceea ce mă va face să simt. Jen Campbell e un autor cunoscut, iar povestea ei de viaţă e cât se poate de frumoasă şi de impresionantă în acelaşi timp. Dacă îi urmăriţi şi clipurile video, veţi descoperi un scriitor care ţine pasul cu timpurile într-un mod mai mult decat fermecător. V-o prezint, aşadar, pe Jen Campbell, şi sper să vă încânte la fel de mult ca pe mine!

jenvcampbell

 

Imaginea principală este preluată de pe contul de Instagram Zynp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *